Statisticile care ne spun cât de prost stă România la capitolul consum de carte şi cât de alarmant e procentul celor afectaţi de analfabetism funcţional sunt dublate de pasivitatea factorilor decizionali. Se închid librării şi dispar publicaţii care promovează lectura fără ca asta să provoace vreo emoţie în afara bulelor restrânse de cititori pasionaţi. Mai mult, taxele fac cărţile şi mai inaccesibile.
Şi atunci, pentru ce sau pentru cine mai scriu scriitorii? În fond, de ce?
Chiar şi acest site a fost gândit ca o formă de promovare a lecturii, un intermediar între scriitori şi cititori. Statisticile noastre, aşa mărunte cum sunt ele la nivelul audienţei, arată o scădere a interesului faţă de părerile celorlalţi pasionaţi de literatură.
Nimic nu este veşnic şi poate că şi cartea are efemeritatea ei, însă pentru cei care mai sunt încă aici căutăm să aflăm ce îi mai aşază la masa de scris pe scriitorii români de azi. Aşadar, de ce (mai) scrieţi, dragi scriitori? Ori, mai degrabă, de ce mai publicaţi ceea ce scrieţi? Şi pentru cine?
Fără speranțe, fără dorințe, fără așteptări
Dan Miron
Am intrat de curând într-o librărie de la aeroportul Otopeni: singurul scriitor român contemporan de acolo era Mircea Cărtărescu, prezent cu o carte, în rest numai scriitori străini traduși la noi. Apoi, la interval de câteva zile, am intrat de curiozitate și într-o librărie de pe aeroportul italian Milano Malpensa: n-am văzut acolo niciun scriitor român, în schimb o bună parte din scriitorii străini traduși la noi erau traduși în italiană și se aflau și pe rafturile de acolo, și cel mai important, majoritatea absolută erau scriitori italieni. Cred că asta spune multe, nu?
Situația actuală nu este deloc una stimulativă pentru literatura noastră. România se află pe ultimul loc la lectură în UE, dacă ar fi să dăm crezare statisticilor. Nu există o politică de sprijinire a culturii în general și a literaturii în special din partea statului, dimpotrivă, dacă luăm în considerare majorarea recenta a TVA-ului la cărți, lipsa bibliotecilor în zona rurală, slaba dotare a bibliotecilor în general, dispariția unor librării inclusiv în marile orașe. Editurile, în special cele mai mici, se zbat să supraviețuiască, piața e foarte mică pentru o țară ca a noastră. Învățământul este bulversat de ani de zile de reforme incoerente și subfinanțare cronică. Foarte puțini scriitori români trăiesc din scris, marea lor majoritate fiind obligați să se întrețină practicând alte profesii. Cât privește notorietatea scriitorilor români contemporani pe plan mondial, extrem de puțini au avut șansa de a fi traduși în limbi de circulație internațională, nu știu dacă în afară de Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Gabriela Adameșteanu și Matei Vișniec mai avem și alți scriitori premiați sau relativ recunoscuți peste hotare.
De ce (mai) scriu? Bună întrebare! Chiar dacă poate părea ciudat, nu mi-am pus-o până acum. Scriu fără speranțe, fără dorințe, fără așteptări, altele în afară de cea minimală de a fi publicat, iar a fi publicat în România de o editură cu vizibilitate a devenit tot mai dificil, și în condițiile austerității care se instalează va fi și mai greu.
Atunci, după atâta văicăreală, v-ați putea întreba de ce (mai) scriu?
O să încep cu răspunsul lung peste care puteți sări. Pentru mine literatura este o formă de cunoaștere autentică, alături de cunoașterea științifică. Literatura îmbină observația, simțurile, rațiunea și experiența cu imaginația creatoare. Evident, literatura nu poate aspira să ajungă la obiectivitatea științelor naturii, în schimb poate câștiga adăugând mixului de mai sus empatia și intuiția scriitorului. Dacă savantul se străduiește să atingă un nivel crescut de obiectivitate, supunându-se unor reguli de cercetare precise, apoi probei decisive a realității și ulterior verificării membrilor comunității științifice, literatura se folosește din plin de subiectivitatea scriitorilor, de bogăția lumii lor interioare, pentru a crea și explora lumi virtuale. Pe de altă parte, literatura este obligată să se adapteze dinamicii mereu schimbătoare a lumii, fără a înceta să cerceteze de fapt ceea ce o preocupă de la bun început: natura umană. Literatura nu este doar o formă de cunoaștere artistică, ci și o sursă inepuizabilă de satisfacție estetică, scriitorul se adresează publicului într-un mod intim, folosindu-se de ceea ce cred că are mai prețios ființa umană: subiectivitatea, libertatea și unicitatea fiecărei persoane.
Dacă vă mulțumiți cu răspunsul scurt, scriu din curiozitate, vreau să aflu cât mai multe despre lume, dar la fel de mult scriu pentru că literatura îmi oferă accesul la acel lucru indefinibil și inepuizabil, fără de care nu pot trăi, frumusețea.
Cumpără cărţi scrise de Dan Miron:
Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:
scrie un comentariu