Cinci proze scurte care continuă firesc aventura narativă din „Bazar bizar”, un alt volum de inventariere a veşnicei tranziţii româneşti. „Aştept să crăpi (de astăzi, în prime-time)” îl readuce în atenţie pe prozatorul Radu Paraschivescu, atât un observator atent al bâlbelor din spaţiul media, cât şi un neobosit cronicar al absurdului românesc.
Remarcabilă la Radu Paraschivescu este capacitatea sa de a schimba registrele. El poate fi fermecător când scrie un roman despre Caravaggio („Fluturele negru”), despre un imn legendar („Astăzi este numele de care te-ai temut ieri”) ori despre o poveste de dragoste medievală („Cu inima smulsă din piept”), dar şi extrem de amuzant când ne atrage atenţia, de mai multe ori, că „Noi vorbim, nu gândim”.
Oricât ar fi subiectul de negru, Radu Paraschivescu pare să deţină magia transformării sale în ceva suportabil, ba chiar rizibil. La fel este şi atunci când vorbeşte la TV despre fotbal. Sau, cum este menţionat în biografia sa, face „hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică”.
Prozele de aici, care surprind cadre din România de după aderarea la UE (spre deosebire de „Bazar bizar”, în care era vorba despre perioada de dinaintea aderării), sunt ca nişte lupe aşezate peste tot ce sună fals în jurul nostru, după cum sugerează şi un titlu de aici, „Enya la Malu Spart”.
Sigur că ele nu puteau ocoli mediul fotbalistic – „Vulturi verzi, tricouri roz şi pete galbene” porneşte de la un meci antologic (din 2005) al echipei naţionale împotriva a ceea ce publicul aştepta să fie reprezentativa Nigeriei şi a fost o glumă proastă, cu fotbalişti strânşi de prin toate colţurile. Şi sigur că Radu Paraschivescu nu avea cum să evite să povestească sub umbrela ficţiunii cum s-a simţit ca invitat la un post de televiziune religios. „Poate-şi uită dracului pastila” este o ironie la adresa moderatorilor care vorbesc mult mai mult decât invitaţii şi la faptul că, pentru audienţă, „pe sticlă” îţi este îngăduit orice, chiar şi să leşini.
Despre riscurile şi urmările aderării la UE este vorba în două texte legate de cursurile de „dirigenţie agricolă cu iz eurointegrator” ori de utopica invazie a Marii Britanii de către români. „Emilian Bădoiu (n.m. singurul cetăţean român care ajunge în prima zi a „invaziei” pe tărâm britanic) nu era la curent cu viermuiala de la sol şi nici cu uraganul xenofob din presa engleză.”
De un haz incredibil este proza care dă şi titlul cărţii, „Aştept să crăpi (de astăzi în prime-time)”. „Aştept să crăpi” este o emisiune difuzată vineri seara, cu sprijinul unei firme de ceramică, „Oale şi ulcele”, şi în care se prezintă ultimele ore, „poate chiar minute, din viaţa unei celebrităţi despre care am aflat că urmează să se ducă într-o lume mai bună”. Succesul ei, care se bazează pe dorinţa de macabru a privitorilor, generează o producţie similară din partea unei alte televiziuni: „Ţi-am pus cruce”.
De la un capăt la altul, la o intensitate a hazului pe care abia o poţi duce, râzi de dai în lacrimi. După, nu mai râzi, ci rămâi cu un zâmbet amar, mai degrabă un rânjet, ca al unui clovn obosit care-şi şterge buzele vopsite în faţa unei oglinzi murdare.
Radu Paraschivescu, „Aştept să crăpi (de astăzi, în prime-time)”, Editura Humanitas, 2016, 200 de pagini
[…] Piștea scrie pe blogul său despre ”Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time”, cartea lui Radu Paraschivescu: ”Cinci proze scurte care continuă firesc aventura narativă din […]