„Când mi-am tras niqabul pe cap, am simţit că nu mai exist. Mergeam pe strada aglomerată şi mi se părea că sunt invizibilă. Vedeam pe toată lumea, dar nimeni nu mă putea vedea. Nimeni nu ştia dacă zâmbeam sau plângeam. Nu eram Rahaf, ci o femeie care, la fel ca toate femeile acoperite de veşminte negre, e un nimeni.” – Rebelă, Rahaf Mohammed
Dacă prin Prada și Nomada, Ayaan Hirsi Ali scrie despre ciocnirea unor valori, dezrădăcinare și dorința de a trăi într-o lume capabilă să integreze imigranții, „rebela” Rahaf Mohammed își dorește, mai mult ca orice, ca vocea ei să fie forța altor tinere femei care se află în prezent sub forța strivitoare a unei lumi exclusiv masculine, în societăți care le privează de orice drepturi și care nu se pot bucura, de la o anumită vârstă, nici măcar de adierea vântului pe chip.
Rebelă e una dintre cele mai cutremurătoare cărți scrise vreodată. Nu e o ficțiune cu personaje căreia să îi fi împrumutat vocile durerii, e durerea însăși, e deziluzia traumatizantă a confruntării cu familia care, de la o vârstă fragedă, nu îți mai vrea binele. E o carte esențială care deschide ochii și smulge cortina de pe o societate care se promovează ca fiind emancipată, ascunzând însă abuzuri precum cele mărturisite și trăite de Rahaf Mohammed în cei optsprezece ani în Arabia Saudită.
Fiică de politician, crescută în sânul unei familii tradiționale, Rahaf e înțeleasă doar de Mama Nourah, bunica pe care o iubește tocmai pentru că îi înțelege curiozitatea, îi simte pofta de viață îngrădită nefiresc de toți ai săi. Copilăria e idilică doar până la șapte ani, atunci când se produce prima ruptură, atunci când frații au voie să o lovească, să o trateze ca pe o ființă fără drepturi, atunci când educația ia forma unui destin de servitor și când orice libertate dispare, când ura față de femei e realitatea care va lăsa urme adânci în inima lui Rahaf și a milioane de femei din lumea întreagă: „Ţin minte că ursuleţul pe care îl ţineam pe pat când eram mică mi-a fost luat fiindcă era haram (n.r. – interzis) – doar Profetul poate fi reprezentat într-o imagine sau sub altă formă”. Ușița către copilărie se închide, crudul adevăr al unei lumi inegale și cumplite începe să își facă simțită prezența.
Deziluzia e majoră, totul se frânge înainte de a începe, adolescența e doar o confruntare continuă cu reguli stricte, iraționale, cu o mamă care nu va mai lua niciodată apărarea fiicei sale:
„(…) la nouă ani, din momentul în care mi se spusese prima oară că trebuie să port hijab. Când am împlinit doisprezece ani am pierdut libertatea de a simţi aerul proaspăt pe faţă, fiindcă a trebuit să port niqab. Îmi plăcea senzaţia aerului pe gât şi mi-a venit să strig, să râd; vântul îmi atingea faţa şi gâtul şi era minunat, de parcă lumea întreagă mă îmbrăţişa. În clipa aceea am simţit că pot să zbor şi mi-am spus: E doar începutul libertăţii – ce e mai bun abia de‐acum vine”.
Însă începutul avea să devină pentru Rahaf sfârșitul a ceea ce ar fi trebuit să fie doar continuarea copilăriei, fără frângerea bruscă a unui lung șir de bucurii, o cruzime cu atât mai mare cu cât nimic nu prevestește ceea ce familia îi pregătește, tratamentul absurd și nemilos de care vor avea parte toate surorile ei. Va spune, la un moment dat: „aveam șapte ani și lumea mea se micșora”, iar aici intră toată conștientizarea, încă de atunci, a nedreptății care începea să îi strângă mâinile din ce în ce mai tare: „Fiindcă păpuşile erau interzise din cauza religiei noastre, îndoiam o pernă şi o ţineam ca pe un bebeluş”. Jocurile dictau deja un rol, o misiune pe care nu și-o va dori niciodată, o privare de drepturi elementare.
Concepte noi devin punctele centrale ale unei vieți care ar fi putut continua fără griji, însă întreaga societate se opune, regulile sunt stricte, în numele onoarei și al religiei, mamele și profesoarele impun totul cu o duritate nemiloasă:
„La şcoală, profesoarele noastre insistau şi ele că onoarea unei fete e totul, iar dacă şi-o pierde e ca şi cum ar muri. Aveam multe întrebări, dar nu le-am pus nimănui, de teamă să nu fiu socotită lipsită de onoare. Acelea au fost primele mele lecţii despre onoare, dar nu aveau să fie şi ultimele. Mama mi-a zis că era din cauză că urma să devin femeie. Nu voiam să devin femeie, voiam să fiu copil”.
Rahaf avea să devină oficial femeie în vreme ce era încă doar un copil, avea să fie obligată să-și ascundă trupul și chipul pentru a nu stârni sau provoca bărbații, avea să-și pună toate întrebările care vor găsi răspuns în mediul online, într-un grup de sprijin al unor fete care au reușit să fugă din Arabia Saudită.
Fiecare nou gest e controlat, iar o aplicație oficială, „pusă la dispoziţie de Ministerul de Interne saudit şi descărcată prin Google Play sau App Store, alertează bărbatul dacă femeia îşi foloseşte telefonul, paşaportul sau cardurile” și e folosită de bărbați pentru a-și localiza soțiile sau fiicele. Frații încep brusc să fie educați în spiritul urii față de femei, comportament încurajat de propria lor mamă: „Fratele meu Majed era cel mai dur; avea opinii solide despre fete – de obicei, înfăţişarea şi purtarea lor îl enervau şi nu se abţinea niciodată de la comentarii furioase. Credea că toate femeile sunt fundamental rele, că răutatea lor trebuie doar scoasă la iveală”. În relația cu fratele Fahad, nu va uita niciodată reacția mamei de apărare a fiului, reacție virulentă, de neînțeles pentru Rahaf și o nouă rană pe care nimic nu o va șterge vreodată.
Discrepanța între fete și băieți e uriașă pentru că fetelor li se ia totul, inclusiv dreptul de a ieși din casă neînsoțite sau de a privi pe fereastra larg deschisă, de a vorbi direct cu medicul în intimitatea cabinetului, de a mai avea, de fapt, vreun drept:
„Mama era furioasă, s-a dezlănţuit într-un discurs pe care nu l-am uitat nici acum, mi-a spus că nu trebuie să-i vorbesc niciodată aşa, că îi puteam afecta alrujula, care înseamnă „«virilitate»”. Mi-a zis că este interzis să jignesc sau să ameninţ un băiat, fiindcă asta îl face să fie slab. Apoi, ca să-l facă pe Fahad să se simtă bine, chipurile, mi-a spus că sunt o proastă, că nu sunt bună de nimic, că locul meu e în stradă. Mi-a frânt inima cu cuvintele pe care mi le-a spus în ziua aceea. Sufăr şi acum când îmi amintesc vocea ei plină de ură faţă de mine”.
Realitatea lumii lui Rahaf, întocmai ca a milioane de alte femei e aceasta: iubirea ia locul urii față de femei, libertatea ia locul unei închisori fără ca vreo infracțiune să fi fost comisă.
Își vede sora devenită victimă a propriei familii, pradă unor medicamente care o vor desprinde de realitate. Rahaf va fi victima unui viol pentru că urcă într-un taxi fără să își acopere chipul, iar violatorul e cel protejat de lege, nu victima, pentru că Rahaf, în ochii familiei, e cea care pătase onoarea familiei. Nu va spune nimic, își va întări planul de a evada din sânul unui coșmar pe care îl trăiește în fiecare zi. La școală și pe Internet descoperă că multe fete de vârsta ei îi împărtășesc opiniile, chiar dacă există și adolescente care se supun și care sunt pregătite să arate cu degetul înspre „rebele”. Locul rebelelor, va descoperi Rahaf cu înfrigurare, e la închisorile de fete, instituții ale groazei, existente în lumea așa-zis modernă, în inima unei societăți emancipate doar la nivel de propagandă: „La Dar Al-Reaya, numite uneori „«aziluri», sunt trimise fete şi tinere cu vârste între şapte şi treizeci de ani, pentru infracţiuni precum nesupunerea – nerespectarea codului vestimentar, de exemplu, sau o orientare sexuală inacceptabilă, sau pentru că refuză să se căsătorească cu bărbatul pe care i l-a ales familia. Toţi ştiu despre aceste închisori pentru fete, dar aproape nimeni nu vorbeşte despre ele. Le găseşti pe tot teritoriul Arabiei Saudite şi sunt locul unde familiile îşi abandonează fiicele despre care susţin că le-ar fi întinat – adesea, pentru un delict ce poate fi asociat cu sexul, fiindcă infracţiunile sexuale atrag întotdeauna cea mai multă atenţie şi cea mai mare pedeapsă. În realitate, majoritatea fetelor din aceste închisori sunt victimele violurilor şi abuzurilor gardienilor bărbaţi din familiile lor sau sunt activiste care cer schimbări”.
Nimic din jurul ei, nimic din imediata apropiere nu se dovedește un punct de sprijin, nu în sânul familiei sale, nu acolo unde ar fi trebuit să existe, întâi de toate, grija, iubirea, siguranța. Dimpotrivă, după ce copilăria mică se încheie, mesajele pe care le primește duc toate în aceeași direcție a inutilității: „eşti mai puţin – mai puţin valoroasă, mai puţin importantă, mai puţin utilă, uşor de dat la o parte”. Cu forța sa care a mânat-o până dincolo de granițele închisorii sale, Rahaf va ști că nu poate juca un rol așa cum a descoperit că o fac multe femei, doar pentru a părea docile, supuse, umile, doar pentru a respecta cu strictețe regulile societății în care s-au născut. Rahaf e cea care vede, de la bun început, că „mereu se vorbea despre femei şi fete rele care erau pedepsite, dar niciodată despre bărbaţi sau băieţi care să fi făcut ceva rău”, e cea care va pune mereu întrebările spinoase, acasă sau la școală, e cea care va trece peste reguli pentru că regulile i se vor părea absurde, va dori să-și recapete libertatea pentru că va înțelege cum arată abuzul și nu va uita că libertatea i se cuvine.
În 2019 reușește să fugă din Arabia Saudită, dar este prinsă pe aeroportul din Bangkok, acolo unde, de altfel, nimeni nu ar fi avut dreptul să o oprească („De ce funcţionarii aeroportului au puterea de a trimite o fată la moarte sigură?”). Va cere ajutor în mediul online, iar oficialii Națiunilor Unite vor reacționa. Va primi azil în Canada, acolo unde trăiește și azi și unde a găsit libertatea visată, fără a abandona dorința de a vedea legi noi în Arabia Saudită și o schimbare în bine.
Lectură esențială, Rebelă. Fuga mea din Arabia Saudită e autobiografia curajului, a demnității, a forței care mută munții din loc. E semnul pe care Rahaf Mohammed îl lasă între paginile istoriei lumii pentru a fi descoperit și folosit de sute, mii, milioane de alte fete și femei în căutarea libertății.
Rahaf Mohammed, Rebelă. Fuga mea din Arabia Saudită, Editura Polirom, anul publicării: 2022, nr. pagini: 288, traducere: Miruna Andriescu
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: Elin Tabitha / Unsplash
scrie un comentariu