„Zâna-Vrăjitoare locuia împreună cu mama sa pe un nor mare de pe cer, într-un castel cu turnuri mici, de aur. De ziua ei a primit o baghetă magică. O baghetă magică şi enervantă.” Aşa începe poate una dintre cele mai frumoase metafore despre lumile pe care dorim să le cunoaştem încă de când suntem copii, despre curiozitatea nestăvilită a celor mici, dorinţa lor de explorare şi, totodată, despre cât de important este ca părinţii să descopere, alături de copiii lor, pasiunile acestora.
Zâna Rozmarie îşi doreşte să se plimbe cu rolele sau cu barca, să fie mai puţin cuminte decât toate celelalte zâne care „mâncau prăjitură fără să facă firimituri” şi spuneau „doar poveşti gingaşe”.
Nimeni nu o poate convinge pe Rozmarie să nu se facă vrăjitoare. Curioasă şi cu o hotărâre de nezdruncinat, zâna Rozmarie îşi face bagajele şi pleacă în Pădurea Vrăjitoarelor, în ciuda lucrurilor pe care zânele i le-au spus despre vrăjitoare („Vrăjitoarele sunt nişte puştoaice răutăcioase. (…) Fac poţiuni periculoase şi te transformă în broască”).
Ajunsă la destinaţie, Rozmarie îşi construieşte o casă în copac şi descoperă că vrăjitoarele se poartă frumos cu ea, ba chiar o învaţă cum să zboare pe mătură şi îi împrumută o pereche de role. Lumea vrăjitoarelor nu e deloc aşa cum credeau celelalte zâne. Văzând că fiica sa nu se întoarce pe cât de repede sperase ea, mama lui Rozmarie porneşte spre Pădurea Vrăjitoarelor. Rozmarie o învaţă să meargă cu rolele, o plimbă cu barca, îi oferă chiar şi un zbor pe mătură. O invită la un ceai cu celelalte vrăjitoare. Deschide porţile acestei lumi care nu îi mai erau necunoscute lui Rozmarie şi dincolo de care putea vedea acum şi mama ei.
O lume din care pier prejudecăţile, convingerile eronate, temerile şi fricile care izvorăsc întotdeauna din necunoscut. Lumea lui Rozmarie e compusă din cele două realităţi atât de diferite: cuminţenia zânelor şi îndrăzneala vrăjitoarelor, gingăşia unora şi dorinţa de a se căţăra în copaci a celorlalte. Iar Rozmarie este exemplul fermecător, duios şi… roz bonbon care demonstrează că putem fi oricum ne dorim, că existenţa noastră nu trebuie să intre într-un singur tipar, că personalitatea noastră nu trebuie să se contureze după „aşa nu” sau „aşa da”.
Metafora lui Brigitte Minne despre toate aceste contraste şi relaţia perfect rezumată dintre aşteptările şi dorinţa mamei faţă de dorinţele fiicei sunt elementele unei poveşti scrise nu doar pentru copii, ci şi pentru oamenii mari. Avem datoria de a-i iubi pe ceilalţi, indiferent de drumul pe care aleg să îl urmeze.
„Şi iată, aşa merg lucrurile.
Uneori, Rozmarie e zână.
Atunci, îşi îmbracă rochia de gală şi flutură din baghetă.
(…)
Alteori, Rozmarie e vrăjitoare.
Atunci, locuieşte în pădure şi zboară pe mătură.
(…)
E o zână-vrăjitoare.
Şi, pe deasupra, o zână-vrăjitoare foarte fericită.”
Dincolo de scriitura lui Minne, de o sensibilitate aparte şi care aduce în prim-plan empatia esenţială ca rezultat al lecturii, ilustraţiile lui Carll Cneut, un virtuoz al acestei arte, întregesc una dintre cele mai frumoase cărţi pentru copii sau, de ce nu, un titlu care poate fi dăruit oricărui adult care încearcă să îşi descopere pasiunile, să îşi adune curajul pentru a face ceea ce îşi doreşte sau care trăieşte deja bucuria unei vieţi în armonie cu propriile dorinţe.
Avem cu toţii în noi câte o zână-vrăjitoare. Câte un inginer-constructor-scriitor. Câte un medic-pianist-prin-excelenţă. O profesoară-balerină. Un director-de-bancă-pictor. În jurul acestor elemente contrastante, Brigitte Minne a ţesut una dintre cele mai frumoase poveşti care nu a avut nevoie de prea multe cuvinte pentru a spune adevărul. Doar esenţele tari se ţin în sticluţe mici, nu-i aşa? Păşiţi, cu încredere, cu entuziasm şi curaj, în lumea acestor mici zâne-vrăjitoare exploratoare. În mijlocul lecturii, vă aşteaptă, după cum veţi descoperi, o surpriză.
Brigitte Minne (cu ilustraţii de Carll Cneut), „Zâna-Vrăjitoare”, Editura Signatura, anul publicării: 2020, nr. pagini: 48
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu