Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Banchetul cerșetorilor de Irina Anghel, câştigătoarea Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2022.
Aveţi în faţă o carte cu mister, jocuri de cuvinte, prietenii şi iubiri neterminate, Rolling Stones şi un narator ce nu se poate abţine să intervină neinvitat în poveste. Totul începe cu Mişu, un băiat talentat pasionat de pian, care dispare la vârsta de 17 ani, chiar de ziua lui, pe 1 aprilie, lăsând în urmă o invitaţie la un banchet al cerşetorilor. Patruzeci de ani mai târziu, se întâmplă ca, tot pe 1 aprilie, Nina, o fostă colegă de clasă şi fiica profesoarei sale de pian, să se afle în aceeaşi librărie cu prietenii cei mai buni din liceu ai lui Mişu, Nel şi Victor, care caută un cadou pentru acesta, deşi nimeni nu l-a mai văzut din ziua dispariţiei. Ce urmează e o poveste despre cum locurile şi oamenii pe care-i pierdem se încăpăţânează uneori să rămână cu noi.
Irina Anghel s-a născut în 1997 la Iaşi. Este jurnalistă la Bloomberg în Londra, unde a scris, printre altele, despre economie şi pieţele de cafea, zahăr şi cacao. Înainte de a se alătura redacţiei Bloomberg, Irina a colaborat cu Iaşul nostru, Buletin de Bucureşti, Economedia şi Şcoala9. Este licenţiată în economie politică la King’s College London şi are un master în jurnalism şi politici economice de la Sciences Po Paris.
Fragment
Chestia dintre Nel și Nina a părut a fi, cum să vă zic, ca o zăpadă în martie. Ceva neașteptat, care face totul să pară magic și nou, din nou. Nel a descoperit că‑i place să gătească frigănele și, mai ales, că‑i place să‑i gătească frigănele Ninei, Nina aproape că a învățat să nu‑și mai ardă degetele când aprinde chibrituri și să nu mai pufăie când fumează. De data asta, ea nu s‑a mai imaginat cu numele lui de familie doar pentru că așa se practică și el n‑a simțit niciodată că rămâne sau că e lăsat în urmă. Și‑au peticit unul altuia colțurile uzate din oraș – școala, fabricile, librăriile fără cărți, Casa Modei cu materiale și fără prea multă modă, parcurile cu scrâncioburi ruginite, hotelurile pentru străini, băncile din fața bisericilor pe care se sărutau până ce se aprindeau și se stingeau la loc și‑apoi iar se aprindeau felinarele. Când Nina i‑a vizitat pe bunicii lui Nel, de data asta ca musafiră, nu ca clientă, Angica i‑a făcut cu ochiul când îi turna a doua ceașcă de cafea și Călin atunci când i‑a pus la plecare pe umeri haina din lână moale albastru regal, lucrată chiar de el pentru mama Ninei cu mulți ani în urmă. Au întrebat‑o de mama ei, de facultate și au învățat‑o să joace whist. Nina a câștigat, spre surprinderea tuturor, mai puțin a lui Călin, care trăsese toate sforile de care era capabil un om cinstit ca să se întâmple asta. Nel i‑a făcut cunoștință până și cu cotoroanța de la doi, căreia i‑a cântat la pian Für Elise și care i‑a dat și ei cel mai bun șerbet pe care l‑a mâncat în viața asta. Se pare că prieteniile nu au nevoie de intelectualismele studenților de la Litere și nici de flegma care îngroașă vocile colegilor lui Nel. Se pare că prieteniile‑iubiri, devenite iubiri‑prietenii, transformă ciocăniturile porumbeilor în geam în metronom pentru cântat game la pian și absența părinților în lipici. Oare există iubiri adevărate care să nu fie iubiri‑prietenii? Oare are loc mai mult de o iubire‑prietenie într‑o viață de om? Dar într‑o viață de câine? Sau de pisică? Oare are rost o iubire, fie ea și adevărată, dacă nu e iubire‑prietenie?
Uite de ce n‑a fost pe deplin zăpadă în martie. Zăpada în martie se topește la primul val de căldură și, la final, sub ea rămâne același asfalt cu gropi, cu cucuie întoarse înspre interior, cum rămân și smocurile de iarbă încăpățânate să nu mai dispară, dar nici să se‑nmulțească. Ce‑a fost între Nel și Nina nu s‑a topit așa ușor. A fost nevoie de o furtună perfectă, din aia de‑am vrea să credem că se întâmplă o dată la o mie de ani, deși probabil că se întâmplă în fiecare zi, de entuziasm, stângăcie, gelozie, invidie, explicații neexplicate, explicații necerute, cuvinte spuse la nervi și cuvinte nespuse, tot la nervi, naivitate, egoism, mândrie, acceptare, grabă, frică, bunici binevoitori, o vecină loială, o mamă care nu se bagă, două foste personaje care sar în ajutor, haine negre, zece garoafe albe și douăzeci de garoafe roșii. După furtuna asta, au rămas în mod curios, printre gropi și smocuri de iarbă, doi ghiocei mutanți. Au în loc de frunze muguri de brad și‑n loc să se ofilească la al doilea val de căldură, se țin țanțoși pe poziții ca brazii și acum.
Puteţi cumpăra cartea (şi) de la:
scrie un comentariu