Scriitorul și profesorul de literatură comparată Corin Braga a publicat mai multe volume de studii și eseuri critice. Nichita Stănescu. Orizontul imaginar (1993), Lucian Blaga. Geneza lumilor imaginare (1998), 10 studii de arhetipologie (1999), De la arhetip la anarhetip (2006), Psihobiografii (2011) și Archétypologie postmoderne (2019) sunt doar câteva dintre acestea.
Odată cu Ventrilocul (Ed. Polirom, 2022) se încheie tetralogia de romane onirice Noctambulii. Din tetralogie mai fac parte Claustrofobul (1992), Hidra (1996) și Luiza Textoris (2012). Și-a notat, de asemenea, visele și a publicat, în două volume, jurnalul de vise: Oniria. Jurnal de vise (1985-1995) și Acedia. Jurnal de vise (1998-2007).
Fără îndoială, regăsim această fascinație pentru oniric, imaginar și împletirea dintre lumi la Mircea Cărtărescu, însă Corin Braga construiește o lume care rămâne mai mult ancorată în real sau, mai ales, cu posibilitatea de a reveni definitiv la starea de trezie. Fascinația sa pentru această arie se extinde și în domeniul cercetării, în paralel cu ficțiunea, Corin Braga fiind coordonatorul volumelor Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma (2007), Morfologia lumilor posibile. Utopie, antiutopie, science-fiction, fantasy (2015), Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Invitații Phantasma (2021) și seria Enciclopedia imaginariilor din România (vol. I-V, 2020).
Ventrilocul e tânărul Fulviu Friator, cel care, după ce își pierde părinții într-un accident de mașină, va pierde și contactul cu granița clară dintre vis și realitate, oscilând permanent între starea de trezie și cea de coșmar, pătrunzând din ce în ce mai adânc în subsolurile și tunelurile acestui tărâm în care diavolul, Moloh, își face mendrele, în care Fulviu descoperă că există un dublu al său, dublul din vis (Anir), și un dublu al Luizei Textoris (Adela). Acești dubli pot intra și în visele altora, pot interacționa cu oamenii din lumea reală, îi pot atrage din ce în ce mai mult înspre ei pe cei doi tineri.
Neobișnuitele talente de ventriloc îl fac pe Fulviu să influențeze, dar mult prea puțin, cuvintele rostite de ceilalți. Demonul viselor îl atrage însă din ce în ce mai mult, fără voia sa, înspre un trecut care trebuie descifrat, înspre un mister care trebuie tradus. Rinocerul e una dintre primele apariții care sfarmă orice frontieră ar mai fi existat între realitate și coșmar: „Pahidermul cu bot cenușiu, fără corn, cu ochi de meduză, trecuse peste granițele coșmarului de azi-noapte și-l lovise în plexul solar, paralizându-l”. Oarecum premonitoriu, Fulviu își dă seama că „să șoptești ca un ventriloc” înseamnă să „devii totuna cu cel căruia îi șoptești”, sfârșind prin a deveni altul, adică tocmai dublul său din vis.
Sub greutatea vinovăției ivite odată cu pierderea părinților, scufundarea în această nouă lume care se întrevede din ce în ce mai pronunțat în realitatea de zi cu zi a lui Fulviu, tânărul protagonist va descoperi că acest demon al viselor, creat de el, „nu încetă să-i bântuie somnul, apărând în cele mai neașteptate posturi, bătându-și joc de el, stricându-i planurile, distrugându-i arhitectura viselor, încurcând locurile și aruncându-l în timpuri haotice”. Evadarea se face însă doar atunci când călătoria ajunge la final, după ce capătă, în prealabil, o țintă precisă. În acest caz, aceasta va fi Luiza Textoris, cea care pierde, de asemenea, contactul cu realitatea și care va fi, în cele din urmă, salvată de Fulviu:
„Așa a început prietenia dintre Fulviu și Luiza, o prietenie complicată și imprevizibilă, pe punctul de a se transforma într-o poveste de iubire și o căsătorie, care îi va duce însă în pivnițele ascunse ale familiilor lor, spre secretul adânc îngropat al blestemului, spre tentații sordide de incest, spre căderea Luizei în stare de catalepsie”.
Această salvare implică însă explorarea trecutului și a subteranului coșmaresc pentru identificarea și, totodată, îndepărtarea blestemului care ar fi de vină pentru moartea celor dragi. E un drum care, pagină cu pagină, traversează tunelurile întortocheate, urmând o hartă imprecisă și tulburătoare. Moloh, în propriul regat, ia „în stăpânire peisajul”, făcând chiar și fragmentele de realitate să se distorsioneze, să nu mai rămână în controlul lui Fulviu.
Cine sunt, cu adevărat, stăpânii viselor și cât de mare e, în realitate, puterea demonului viselor? Cât din ceea ce trebuie să confruntăm în viață e creat de noi înșine? Multe dintre întrebările tânărului Fulviu trec, ca prin farmec, de granițele narațiunii și ajung până la cititorul care, fără să-și dea seama, va coborî treptat, din ce în ce mai adânc, în subteranele acestui roman care, fără îndoială, deși e unul de sine stătător, merită o întoarcere în trecut din partea cititorului către primele trei volume.
Imaginarul și lumea de vis sunt aici în simbioza perfectă, în melanjul autentic pe care Corin Braga nu trebuie să îl exerseze, căci îl stăpânește deja, demonstrând asta prin jocul final, prin romanul Ventrilocul și biruința omului asupra ficțiunii, tocmai prin crearea ei.
Corin Braga, „Ventrilocul”, Editura Polirom, anul publicării: 2022, nr. pagini: 400
Puteţi cumpăra cartea (şi) de la:
scrie un comentariu