„Inconfortabil”, cea mai recentă carte de Aurora Liiceanu publicată la Editura Polirom, încearcă să răspundă la câteva întrebări provocatoare. Şi poate că întrebarea cea mai importantă, care străbate cartea ca o autostradă pe care circulă numele celebre cu care sunt susţinute ideile de aici, ar fi cea referitoare la limitele sincerităţii în cuplu.
Aurora Liiceanu detaliază câteva cazuri celebre de cupluri care au tatonat sau şi-au asumat în mod public ceea ce se numeşte transparenţa radicală. Pe înţelesul tuturor, relaţia de cuplu este deschisă, iar cei doi parteneri pot avea relaţii sexuale cu oricine altcineva şi nu există secrete, ba chiar se merge pe destăinuirea totală a experienţelor şi sentimentelor. Cam asta am înţeles eu în mare din acest concept, care sigur este conjugat variabil în funcţie de cuplul prezentat în carte.
Ar fi în primul rând cazul marelui filosof, matematician şi eseist Bertrand Russell (1872-1970), căsătorit de patru ori, iar relaţia prezentată în detaliu este cu cea de-a doua soţie, Dora Black. Ce e şocant aici e că Dora se năştea în anul în care Russell se căsătorea cu prima soţie, Alys, asta ca să înţelegeţi preferinţele inedite ale filosofului. A treia sa soţie avea să fie chiar bona copiilor săi, Patricia (căreia i se spunea mai degrabă Peter, pentru că părinţii îşi doriseră un băiat), diferenţa de vârstă fiind de 37 de ani. Şi în cazul ultimei soţii, a patra, a fost o diferenţă de vârstă, aproximativ 28 de ani. El avea 80, ea 52, când s-au căsătorit. Multe lucruri bizare în viaţa domnului Russell, de un libertinaj parcă greu de înţeles chiar şi în vremurile actuale.
Cel puţin la fel de bizară este şi combinaţia Simone de Beauvoir – Jean-Paul Sartre, care nu au fost căsătoriţi şi nu au locuit împreună constant, însă au avut o relaţie recunoscută public, condimentată cu perversiuni de partea lui Jean-Paul şi cu tuşele de bisexualitate/lesbianism care au străbătut dinspre Simone de Beauvoir. Şi aici, ca şi în cazul Rosa Black – Bertrand Russell, pactul de sinceritate pare să se fi întors împotriva cuplului. Ideea este că deschiderea radicală şi acceptarea mărturisirilor de orice natură pot duce la gelozie, invidie şi tot felul de alte sentimente pe care Aurora Liiceanu le detaliază cu atenţie în cartea aceasta. Aşadar, într-un fel, nici când e prea multă sinceritate nu e bine.
După cum s-a văzut şi în cazul Sofia/Sonia Behrs şi Lev Tolstoi. Iar diferenţă mare de vârstă (vreo 16 ani) şi, din nou, detalii foarte greu de înţeles din intimitatea cuplului. Cum ar fi faptul că o personalitate atât de mare precum Lev Tolstoi a considerat oportun să-i înmâneze mai tinerei sale partenere jurnalele sale gândindu-se că astfel ea avea să-l cunoască mai bine. Un gest de o „sinceritate inutilă”, aşa cum avea să fie privit el de către Sofia, care, la rândul ei, i-a dat scriitorului o nuvelă autobiografică, în care acesta avea să se recunoască. Sunt aici multe detalii, multe picanterii, care te trimit să scotoceşti şi altele despre Sofia-Lev, după cum felul plăcut de a povesti al Aurorei Liiceanu te face curios să afli mai multe despre toate cuplurile pe care le-a documentat în cartea aceasta.
Subiectiv şi din afară privind lucrurile, ca un soi de rezumat al celor citite despre cuplurile acestea celebre, nu cred că transparenţa radicală poate avea succes într-o familie normală. De fapt, dacă ar fi să vorbim despre un pact de sinceritate în cazul unei familii, el ar trebui să nu excludă respectul reciproc. Şi cât timp nu se ţine cont de niciun principiu moral, nu văd unde mai este respectul. Aşadar, familie sau cuplu, fără respect reciproc, lucrurile se vor duce întotdeauna la vale, mai devreme sau mai târziu. Relaţia Sofia-Lev a durat vreo 48 de ani, însă cu câtă suferinţă de partea Sofiei…
Finalul cărţii propune o deviere de la tema principală şi se referă la modul în care unii sau unele preferă parteneri mult mai tineri sau mult mai în vârstă. Cum s-a văzut şi la Bertrand Russell sau la Lev Tolstoi, ba chiar şi la Simone de Beauvoir (care alegea tinere pe care le includea în jocul ei dubios cu Sartre), există predilecţia aceasta, de a alege parteneri din altă generaţie. Una dintre explicaţiile oferite de Aurora Liiceanu ar fi aceasta:
„Femeile doresc mai mult decât sex când se angajează într-o relaţie, ele vor să le fie satisfăcute şi nevoile emoţionale şi pragmatice. Femeile, susţin psihologii, îşi înşală partenerii când le lipsesc în relaţie intimitatea şi ataşamentul emoţional. Când bărbaţii înşală, o fac pentru noutate, din dorinţa de a face sex cu o altă femeie. Aici este vorba despre stima de sine din perspectivă preponderent psihologică.”
Surprinzător, în finalul ei, cartea nu rămâne în zona cuplurilor celebre din literatură/ştiinţă. Printre numele menţionate pe ultimele pagini sunt cele ale lui Cătălin Botezatu, Vica Blochina sau Romina Gingaşu, aşadar un viraj înspre mondenul românesc care schimbă accentul. Femeia este analizată aici după vorbele lui Cătălin Botezatu – „cartea de vizită a bărbatului”, iar impresia mea este că ultimele pagini ar putea constitui punctul de plecare pentru un alt volum care să analizeze mentalităţi şi comportamente în raportul dintre sexe în societatea românească. În orice caz, „Inconfortabil” poate fi o carte pe marginea căreia să se discute mult, mai ales că ea te invită să cauţi informaţii şi în alte părţi, stârneşte curiozitatea.
Aurora Liiceanu, „Inconfortabil. Capcanele sincerităţii în cuplu”, Editura Polirom, anul publicării: 2024, nr. pagini: 192
Cartea poate fi cumpărată de la:
Dacă vrei să susţii site-ul, click sau scan (mulţumiri!):
Fotografie reprezentativă: Maria Cappelli / Unsplash
scrie un comentariu