Într-un prezent guvernat de frământări care străbat toate granițele, scriitorul, dramaturgul și jurnalistul Matei Vișniec a scris un roman pentru copii și oameni mari deopotrivă, „de la 8 ani în sus“ şi „de la 108 ani în jos“, cum scrie chiar autorul celei mai noi cărți publicate la Humanitas Junior, Consulatul Lunii.
Un roman necesar și o carte din care pot extrage lecții cititorii de aproape orice vârstă, Consulatul Lunii sau Adelina și crocodilii de mlaștină lansează o provocare pe care, într-o lume ideală, am putea să o combatem cu brio pretutindeni: Cum ne opunem instaurării unei dictaturi? Cum înțelegem din timp pericolele care ne-ar putea înghiți libertatea, întocmai cum ar face-o niște crocodili lacomi? În ce fel ar putea înțelege copiii, folosindu-ne de imaginație și puterea literaturii, cum arată cei care și-ar dori toată puterea doar de partea lor?
Orașul lui Matei Vișniec e un oraș al unei fantezii cuceritoare căci, mai întâi de toate, pagină după pagină, aici domnește literatura de calitate. Iar cititorii se vor bucura să savureze o nouă carte a lui Matei Vișniec, indiferent de vârstă. Adelina, o fată de treisprezece ani, cocoțată pe acoperișul casei alături de Sleepy, motanul ei vorbitor, încearcă să-și dea seama ce poate însemna apariția unui crocodil în orășelul lor tihnit și cât de mare ar putea fi pericolul. Numai că, în scurt timp, din ce în ce mai mulți crocodili intră în oraș („Mii și mii de fotografii s-au făcut în această primă zi a sosirii crocodililor de mlaștină în oraș. Aproape fiecare locuitor al orașului și-a dorit să imortalizeze momentul, să aibă propriile fotografii cu crocodili de mlaștină ajunși în fața casei sau a blocului său. În mod surprinzător însă, fălcile crocodililor de mlaștină nu par amenințătoare. Unii, arătându-și dinții, chiar schițează un surâs stângaci“), iar până la stabilirea unor reguli clare din partea locuitorilor, crocodilii umplu deja străzile de mâl cărat în gurile lor lacome și amenințătoare.
Neavând încotro, oamenii se refugiază pe acoperișuri, renunțând treptat la planurile lor naive de a găsi un mod de a se înțelege cu crocodilii, deprinzând, în fond, o lecție pe care nimeni nu ar trebui să o uite:
„Un crocodil de mlaștină rămâne un crocodil de mlaștină. Dacă îi întinzi o mână, ți-o mlăștinizează. Iar dacă începi să împarți același spațiu cu el, acesta din urmă va deveni mlăștinos. Deci ne vom vedea cu toții obligați să acceptăm mlaștina drept mediu de viață. Atenție, oameni buni, crocodililor de mlaștină trebuie să le fie frică de noi, nu nouă trebuie să ne fie frică de ei. În niciun caz nu mai trebuie să-i fotografiem, fiindcă vor crede că-i venerăm. În niciun caz nu trebuie să credem că ne transmit ceva atunci când dau din cap, toți în același timp, de sus în jos și de la dreapta la stânga. Crocodilii nu cunosc alt limbaj decât cel al forței.“
Crocodilii își impun însă regulile, schimbă până și manualele din școli, iar oamenii se tem să mai plângă sau să suspine în întunericul propriilor case, de teamă că i-ar putea auzi crocodilii, cu ajutorul detectoarelor de plâns sau de suspine.
Se folosesc, în schimb, de măști, zâmbesc când nu ar vrea să o facă, iar la mascatecă o mascatecară explică faptul că „imediat ce ființele umane înaintează în vârstă, ele nu mai pot trăi fără măști“ și că „uneori nevoia de a purta măști începe în adolescență“. Din fericire, copiii sunt singurii care nu au nevoie de măști și, așa cum veți vedea, au în ei curajul pe care adulții și-l pierd uneori prea repede.
În fața unei realități în care „crocodelizarea înseamnă cauterizarea ideilor interesante“ și „mlaștinizarea înseamnă secarea de poezie“, Adelina își dorește ca orașul ei îndrăgit să revină la curățenia și tihna de dinainte de sosirea crocodililor. Mintea ei nu acceptă nici crocodelizarea, nici mlaștinizarea. Frumusețea creativității, născută din cuvinte pline de curaj, nasc aici primul gest de revoltă: o poezie compusă de Adelina, nu impusă de crocodili. O poezie pe care o rostește plină de curaj (și pe care o veți descoperi citind Consulatul Lunii), cu încrederea că fiecare cuvânt are forța de a împinge crocodilii înapoi în mlaștină.
Orașul în care adulții și pisicile (aceste „găuri negre casnice pozitive“) se refugiaseră pe acoperișuri poate spera din nou la un viitor care să nu mai aparțină crocodililor și în care Consulatul Lunii să devină realitate chiar prin forța imaginației. Ceea ce scriem, ceea ce gândim, ceea ce rostim se transformă în realitatea de zi cu zi și o schimbă. Gesturile noastre, oricât de mici ni s-ar părea, pot fi sâmburele unei schimbări semnificative în bine.
În fața unei mlaștinizări depline, speranța nu se risipește definitiv. Curajul, atunci când e scos la iveală, poate însufleți alte voci, alte inimi, poate insufla gesturi din ce în ce mai puternice. Scrisă pentru copii și oameni mari în egală măsură, cu ilustrații fermecătoare semnate de Joèla Vișniec, noua carte a lui Matei Vișniec nu e doar un elogiu adus literaturii, ci și forței pe care o avem uneori, chiar și atunci când credem că suntem cu totul singuri. Consulatul Lunii se poate întrupa oriunde, atâta vreme cât reușim să găsim un limbaj comun – al empatiei, al curajului, al poeziei. Crocodilii pot învinge temporar, pot mlaștiniza orașe sau chiar țări, dar întotdeauna există, în orice colț de lume, un motan curajos și un adolescent cu un chip al siguranței de sine și care încă nu poartă nici o mască, pregătiți să trimită crocodilii înapoi în mlaștina din care au ieșit.
Matei Vişniec, Consulatul Lunii sau Adelina și crocodilii de mlaștină, cu ilustrații de Joèla Vișniec, Editura Humanitas Junior, anul publicării: 2025, nr. pagini: 120
Cumpără cartea:
Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Kyle Nieber / Unsplash
scrie un comentariu