Cu „Voi merge pe urmele pașilor tăi” am bifat deja cinci dintre romanele lui Care Santos, aflându-mă în rara situație de a fi la fel de fermecată de scriitura ei precum am fost la lectura primului roman, care, pentru mine, a fost „Tot binele și tot răul”. Iată, așadar, că autoarea catalană ne încântă cu o nouă carte ce vine în siajul, disjuns, al altor două romane ale ei. Spun disjuns pentru că, tematic, „Voi merge pe urmele pașilor tăi” abordează tema cercetării istoriei personale a familiei, a descoperirii trecutului acesteia, cu orice preț, în timp ce, caracterial, cel mai recent roman al lui Care Santos continuă povestea Reinei, personajul principal al romanului „Tot binele și tot răul”.
Dar de unde atracția pe care o exercită scriitura acestei catalane îndrăgostite de România? Indexez, mai jos, doar câteva dintre motivele, personale, ale acestei fascinații literare:
– Care Santos se folosește de fundaluri narative pe care le cunoaște foarte bine, încântându-ne cu descrieri extrem de expresive, care au puterea de a-și transporta cititorii direct în geografia Barcelonei, dar și a atmosferei ei. Aceasta din cauză că, în aproape toate romanele ei, Care Santos vorbește despre Barcelona, orașul ei de suflet, a cărui istorie a reprezentat o continuă preocupare pentru ea. Nici „Voi merge pe urmele pașilor tăi” nu face excepție de la această regulă. Și aici, fundalul poveștii îl reprezintă Barcelona, văzută din perspectiva transformării sale, a modului în care, atât locurile, cât și oamenii se schimbă sub imperiul realităților războiului. Într-un subtil contrapunct, avem de-a face și cu o altă atmosferă, diferită – cea a unei așezări din Pirineii Catalani – o atmosferă sobră, austeră, de o stranie frumusețe, în care viața are o curgere diferită, un ritm lent și așezat, marcat de cutume seculare. Pe lângă alternanța planurilor geografice, povestea glisează și între două dimensiuni temporale: prezentul, în oglindă cu vremurile Războiului Civil din Spania.
– caracterele create de Care Santos sunt imposibil de uitat. Puternice, definite impecabil, ele rămân în memoria cititorilor ca adevărate „pietre de hotar” ale prozei sale. Reina, directorul autoritar din „Tot binele și tot răul” revine și în acest roman, având aceeași aură a femeii-lider, a femeii hotărâte, deși nu o mai regăsim în postura profesională anterioară. Santos reușește să contureze minunat forța acestui personaj și în situația în care Reina decide să-și ia un an sabatic, spre a se dedica familiei. Ea emană același spirit voluntar, este, în continuare, forța motrice a întregii sale familii, pentru care binele tribului este la fel de important precum istoria acestuia. Reina este prototipul omului care decide că adevărul despre înaintași trebuie aflat, pentru că, prin el, ne cunoaștem mai bine pe noi înșine și ne putem înțelege mai bine proprii copii. Forța Reinei – personajul prezentului – este echilibrată de forța altui personaj – al trecutului. Mercè Saltor, fantoma ce bântuie istoria Reinei, dar și a mamei și tatălui ei, este o altă energie de nestăpânit, capabilă să pună onoarea și patriotismul mai presus chiar decât dragostea. Poate la fel de puternice și, categoric, la fel de sugestive, sunt și personajele din umbră, cele care, antitetic, doresc să facă pace cu trecutul eludându-l, amăgindu-se că fericirea înseamnă ignorarea adevărului. Cristina, mama Reinei, rezistă tentației de a citi scrisoarea ce dă seamă, după zeci de ani, de adevăratul motiv al morții soțului ei, demonstrând că e nevoie de tot atâta putere pentru a rezista mirajului adevărului cât și pentru a ceda lui, descoperindu-l.
– Care Santos știe să construiască intrigi credibile și e capabilă să întrețină un ritm al narațiunii apropiat de cel al unui thriller. Fără a fi o proză „ușoară”, scriitura lui Santos are meritul de a-și confisca cititorii, de a le stârni curiozități, de a le oferi intrigi neobișnuite care se îmbogățesc, treptat, ca un bulgăre de zăpadă. Și în acest roman trecutul se desface în fire ale căror capete ajung, nebănuit, în cele mai neobișnuite și dureroase locuri din istoria personajelor, tragediile devenind un fel de catalizator pentru reflexie și introspecție. Ca și în „Tot binele și tot răul” apare laitmotivul așteptării provocate de un eveniment dramatic, așteptarea fiind un fertilizant pentru solul reflexiilor și al întrebărilor despre propria familie, despre trecut și enigmele lui.
– excepționalul mod în care autoarea catalană descrie războiul, dramele pe care le provoacă și care se întrezăresc din crâmpeie mici de viață personală, pe fundalul istoriei mari, a unei țări. Felul în care războiul te aruncă pe baricada nepotrivită îți poate distruge viața pentru totdeauna, iar tatăl Reinei ajunge să fie condamnat la a-și pierde iubirea dintr-un capriciu al sorții provocate de ura oamenilor aparținând unor ideologii diferite.
– felul în care Santos știe să își provoace cititorii la reflexie și autointerogare cu privire la propria atitudine asupra trecutului face din lectura tuturor scrierilor ei un act dinamic, participativ, intim legat de propria persoană. Citind „Voi merge pe urmele pașilor tăi” e inevitabilă întrebarea dacă e de preferat cunoașterea – dureroasă, zguduitoare, distrugătoare, chiar, de destine – ignoranței confortabile, existenței lipsite de întrebări capitale. Semințele unor asemenea întrebări, nerostite, sunt sădite o dată cu cele 3 mottouri cu care autoarea își prefațează cartea și care, practic, trasează liniile directoare simbolice ale narațiunii: războiul civil din Spania, stranietatea vieții cu secretele ei, rememorarea trecutului ca formă de apropriere a prezentului, de re-compunere a lui.
– Care Santos își însoțește pas cu pas personajele, le iubește (deși, cu unele, după spusele ei, nu ar ieși la masă) și le susține în poveștile lor de viață, ceea ce dă o extraordinară vitalitate narațiunii, o emoție deosebită și autentică, ce are puterea de a-și contamina cititorii și de a-i captiva deplin. Care Santos scrie cu suflet, despre viață, dragoste și istorie, arătându-ne că, „într-un anumit mod, suntem trecut cumulat”.
Care Santos, „Voi merge pe urmele pașilor tăi”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2021, traducător: Jana Balacciu Matei, nr. pagini: 368
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu