Față în față cu statuia poetului român al cărui nume s-a așezat pe drept între marile nume ale literaturii universale, îmi vin în minte cuvintele Rosei del Conte: „și dacă sufletul popoarelor se oglindește în cuvântul poeților, Eminescu reflectă istoria poporului său, depunând mărturie pentru ea”. (Rosa del Conte, „Eminescu sau despre absolut”, ed. Dacia, 1990).
Fără îndoială că secolul al XX-lea a început sub „auspiciile geniului lui”. Jurnalist și prozator deopotrivă, Eminescu se va fi născut în primul rând poet, rob slujitor cu folos cuvântului pe care l-a cules de pe buzele arse de soare ale țăranului muncit din zori până-n amurg și l-a ridicat, nemurindu-l, până la rang de luceafăr. Rareori a ajuns cuvântul atât de înalt și puțini au fost poeții care închinându-i-se, i-au devenit stăpânitor. Pentru că poezia, în esența ei, nu înseamnă să scrii versuri, ci să fii vers. Eminescu a fost mare și va rămâne mare pentru că a ajuns, rescriindu-se, în simbioză cu cuvântul. În oricare dintre poemele lui, oricât ai încerca, este imposibil să afli granița dintre unde se termină poetul și unde începe poezia.
Cuvintele limbii române au fost aici de veacuri, ele nu s-au născut deodată cu Eminescu, dar poezia românească a renăscut datorită harului său de a găsi acele cuvinte simple care, alăturate, s-au desăvârșit în capodopere ce-or dăinui peste timp. Primul care a intuit ce efecte va avea creația eminesciană asupra limbii și literaturii române a fost Titu Maiorescu: „Eminescu a făcut ca toată poezia acestui secol să evolueze sub auspiciile geniului său, iar forma înfăptuită de el a limbii naționale să devină punctul de plecare pentru întreaga dezvoltare ulterioară a veșmântului și cugetării românești”.
La aproape un secol și jumătate de anul în care s-a născut Eminescu, un alt mare poet botoșănean, Gellu Dorian, a considerat că un trofeu ce-avea să poarte numele Mihai Eminescu este simbolul fără cusur al cărții de vizită a elitei poeziei românești și, la puțin timp după evenimentele din decembrie 1989, a început demersurile pentru premiul ce-avea să devină, din 1992, o recunoaștere a unei vieți dedicată poeziei: Premiul Național pentru poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia. În 1999, Ileana Mălăncioiu, câștigătoarea premiului ajuns la a cincea ediție, a avut ideea inițierii unui premiu de debut și din anul imediat următor înalta distincție a fost dublată de Premiul Național „Mihai Eminescu” – Opus Primum pentru cea mai bună apariţie editorială de debut în poezie a anului precedent.
De aproape trei decenii, în Botoșani, orașul în care toate îi cinstesc amintirea și numele poetului nostru național, pe 15 ianuarie, dată ce marchează nașterea marelui Eminescu și care a devenit din 2011, conform legii nr. 238 din 7 decembrie 2010, și Ziua Culturii Naționale, este o ocazie rară de a vedea împreună un public iubitor de poezie venit din diferite colțuri ale țării, personalități marcante ale criticii și istoriei literare și scriitori consacrați sau poeți debutanți.
Până în prezent niciun poet nu s-a bucurat de ambele premii, Opus Primum și Opera Omnia, dar mi-ar plăcea să-l văd pe acela care de la primul pas la toate cuvintele a înțeles că poezia nu împarte oamenii ci-i adună.
Câștigătorii celei de-a 29-a ediții a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” sunt Anastasia Gavrilovici, care a fost recompensată cu Premiul Opus Primum pentru volumul „Industria liniștirii adulților” (Casa de Editură Max Blecher, 2019), și Ovidiu Genaru, care a primit Premiul Opera Omnia.
De-a lungul anilor, Premiul Național „Mihai Eminescu” – Opera Omnia și trofeul a fost acordat poeților: 2020 – Ovidiu Genaru; 2019 – Liviu Ioan Stoiciu; 2018 – Aurel Pantea; 2017 – Mircea Cărtărescu; 2016 – Gheorghe Grigurcu; 2015 – Gabriel Chifu; 2014 – Ion Mureşan; 2013 – Nicolae Prelipceanu; 2012 – Ion Mircea; 2011 – Dinu Flămând; 2010 – Dorin Tudoran; 2009 – Cristian Simionescu; 2008 – Mircea Dinescu; 2007 – Adrian Popescu; 2006 – Gabriela Melinescu; 2005 – Şerban Foarţă; 2004 – Angela Marinescu; 2003 – Ilie Constantin; 2002 – Emil Brumaru; 2001 – Constanţa Buzea; 2000 – Cezar Ivănescu; 1999 – Mircea Ivănescu; 1998 – Ştefan Augustin Doinaş; 1997 – Ana Blandiana; 1996 – Ileana Mălăncioiu; 1995 – Petre Stoica; 1994 – Cezar Baltag; 1993 – Gellu Naum; 1992 – Mihai Ursachi.
Începând cu anul 1999, Premiul Național „Mihai Eminescu” – Opus Primum s-a acordat: 2020 – Anastasia Gavrilovici – Industria liniştirii adulţilor, Casa de editură Max Blecher, 2019; 2019 – Mina Decu – Desprindere, ed. Charmides, 2018; 2018 – Cristina Stancu – teritorii, ed. Tracus Arte, 2017; 2017 – Ciprian Popescu – Mile End, Casa de editură Max Blecher, 2016; 2016 – Ionelia Cristea – Noaptea de gardă, ed. Cartea Românească, 2015 și Robert G. Elekes – Aici imi iau dinţii-n spinare, ed. Tracus Arte, 2015; 2015 – Ştefan Ivas – Mila schimbă gustul cărnii, Casa de editură Max Blecher, 2014 și Merlich Saia – garda de corp, ed. Tracus Arte, 2014; 2014 – Ştefan Baghiu – Spre sud la Lăceni – ed. Cartea Românească, 2013; 2013 – Anatol Grosu – Epistola din Filipeni, Casa de editură Max Blecher Bistriţa, 2012; 2012 – Crista Bilciu – Poema desnuda, ed. Cartea Românească, 2011 și Andrei Dosa – Când va veni ceea ce este desăvârşit, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2011; 2011 – Mihai Duţescu – şi toată bucuria acelor ani trişti, ed. Cartea Românească, 2010; 2010 – Stoian G. Bogdan – Chipurile, ed. Cartea Românească, 2009; 2009 – Svetlana Cârstean – Floarea de menghină, ed. Cartea Românească, 2008; 2008 – Florin Partene – Reverenţa – ed. Vinea, 2007; 2007 – Rita Chirian – Sevraj, ed. Vinea, 2006 și Livia Roşca – Ruj pe icoane, ed. Cartea Românească, 2006; 2006 – Oana Cătălina Ninu – Mandala, ed. Vinea, 2005; Diana Geacăr – bună eu sunt Diana şi sunt colega ta de cameră, ed. Vinea și Andra Rotaru – într-un pat sub cearsaful alb, ed. Vinea, 2005; 2005 – Bogdan Perdivară – Kilometri de pivniţă, ed. Vinea, 2004 și Sebastian Sifft – Smintirea, ed. Vinea, 2004; 2004 – Dan Coman – Anul cârtiţei galbene, ed. Timpul, 2003 și Claudiu Komartin – Păpuşarul şi alte insomnii, ed. Vinea, 2003; 2003 – Dan Sociu – Borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână și Teodor Dună – Trenu de treieşunu februarie, ed. Vinea, 2002; 2002 – Răzvan Ţupa – Fetiş, ed. Semne, 2001 și Cristian Pohrib – Durerea de a mă privi în oglindă, ed. revistei Convorbiri literare, Iaşi, 2001; 2001 – Liviu Georgescu – Călăuza, ed. AXA, 2000; 2000 – Dan Bogdan Hanu – Vindecarea de simetrie, ed. Cronica, 1999; T.O. Bobe – Bucla, ed. Univers, 1999; 1999 – Doru Mareş – Mimând orgasmul social, ed. Cartea Românească, 1998.
scrie un comentariu