Odată cu trecerea oceanului, cuvintele își schimbă formele și așezările descriind aceeași lume altfel față de cum se face pe bătrânul continent. Mulți scriitori, din America Latină mai ales, au reușit prin așezarea cuvintelor pe pagină să încânte lumea întreagă. Casa de editură Max Blecher a adus cititorilor români un autor uruguayan care a reușit să își mențină poezia vie și actuală de-a lungul mai multor decenii. Volumul „Revoluție și inocență”, în traducerea lui Claudiu Komartin și Ligia Keșișian, reprezintă o antologie de poezie a lui Mario Benedetti care, așa cum spune Claudiu Komartin, „poate fi, sunt sigur, o revelație și pentru cititorul român”.
Subiectul exil și dragoste reprezintă probabil laitmotivul secolului XX pe toate continentele. Dictaturile care au împânzit lumea au oferit de fapt literaturii universale adevărate capodopere, dar în același timp au și alimentat și dezvoltat dragostea de țară, libertate și Dumnezeu, chiar dacă de multe ori speranța părea să dispară cu totul încă din fașă.
Tatăl nostru care ești în exil
aproape niciodată nu-ți amintești de ai mei
în orice caz oriunde ai fi
sfințească-se numele tău
Departe de țară dar și de soție, Benedetti a reușit să pună pe hârtie unele dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura universală, iar cei care îi descoperă poezia o găsesc nu doar actuală, ci și plină de o tandrețe latină combinată cu nevoie de a spune/de răzvrătire împotriva cauzelor-rădăcină ale exilului și îndepărtării de cei dragi. De aceea titlul ales pentru volum descrie în totalitate sentimentul pe care cartea ți-l lasă după finalizarea citirii. Personajele-cheie nu sunt unice sau inedite, vorbim de părinți, soție, țară, despre care s-a scris slavă Domnului din plin, însă la Benedetti se păstrează în toate versurile o egalitate în sentimente pentru fiecare dintre ele. Nu mi-am putut da seama care dintre cei apropiați este mai iubit de către Benedetti: soția, părinții sau țara? Astfel că poezii ca „Bărbat privindu-și țara din exil”, „Dragoste, pe-nserat”, „Leafă”, „Singurătăți” aduc la același nivel fiecare simțământ și declară că iubirea nu este mai mare sau mai mică, ci este un sentiment care doar există și nu se poate departaja atât timp cât trăiești depărtarea, frica, sila, lipsa celor dragi.
Poezia lui Mario Benedetti nu rămâne între granițele Uruguayului, ceea ce simte nu este un sentiment unic țării lui sau propriei lui persoane, iar toată această lume în care găsim dictaturile, lipsurile, războaiele, o transpune alături de moartea tatălui său în poezia „Aproape un recviem”.
În timp ce tatăl meu se asfixiază în camera 101
….
președintele nixon iese nevătămat de la un control medical de rutină
….
tineri cambogieni cu educație de pentagon decapitează
cadavre nord-vietnameze și se fotografiază zâmbitori
Această analogie reușește să aducă în prim-plan prioritizarea nevoii de apropiere într-o lume în care parcă altele sunt prioritățile. De fapt o capacitate a inocenței de a însăila în revoluție limitele pe care aceasta trebuie să o aibă. Nu departe de răzvrătirile umane pe care societatea ne obligă parcă să le desfășurăm, se află inocența depărtării/nevoii aproapelui. În fapt revoluțiile sunt mărginite de inocențe, iar rezultatul acestei îmbinări ne oferă liniștea de după furtună.
Aproape un recviem
În timp ce tatăl meu se asfixiază în camera 101
în timp ce tatăl meu se asfixiază ca o biată pasăre învinsă definitiv
și cu ultima suflare îi scapă un suspin resemnat care îți rupe sufletul
departe de evenimentele recente
președintele nixon iese nevătămat de la un control medical de rutină
președintele însuși care și el îți rupe sufletul însă cu napalm
tineri cambogieni cu educație de pentagon decapitează cadavre nord-vietnameze și se fotografiază zâmbitori ținând câte un cap în fiecare mână
venerabilul heath își vinde armele arhanghelilor din africa de sud
iar aici în montevideo torționari productivi cumpără cadouri tandre de ziua epifaniei pentru
puiuții lor bine ghiftuiți
toate acestea în timp ce tatăl meu care a fost un om decent și generos se asfixiază și moare în camera 101.
Mario Benedetti, Revoluție și inocență, traducere de Claudiu Komartin și Ligia Keșișian, Casa de Editură Max Blecher, anul publicării: 2020, nr. pagini: 110
Puteţi cumpăra cartea de la:
…iar dacă doriţi să susţineţi citestema.ro (mulţumiri!):
Fotografie reprezentativă: Greg Rosenke / Unsplash
scrie un comentariu