Nu în zadar scriitoarea Kyung-sook Shin e supranumită azi „prima doamnă a literaturii coreene”. Romanele sale reușesc să surprindă nu doar rănile provocate de războaiele și conflictele țării cuprinse în istoria recentă, ci și emoțiile și trăirile din sânul unei familii universale, cu întrebările, dilemele și frământările care nu țin cont de locul în care un om se naște. Remarcabilul roman Vorbește-mi despre tata, apărut anul acesta la Humanitas Fiction în colecția Raftul Denisei și tradus din coreeană de Diana Yüksel, reușește să demonstreze cât de multe avem în comun unii cu ceilalți indiferent de limba pe care o vorbim, indiferent de țara în care ne-am născut.
Celui de-Al Doilea Război Mondial și eliberării de sub ocupația japoneză i-a urmat Războiul Coreean (1950-1953), considerat unul dintre cele mai sângeroase războaie din istorie și cu aproximativ 2,5 milioane de vieți omenești pierdute de-a lungul celor trei ani. Kyung-sook Shin surprinde cu măiestrie, cu delicatețe și infinită candoare toate formele pe care le iau, pe rând, greul, durerea, dar și frumusețea unei întregi jumătăți de secol în rândul familiei sale numeroase.
Romanul cu elemente autobiografice o are în centrul său pe Heon, o scriitoare care se întoarce în satul natal pentru a-și îngriji tatăl la bătrânețe. Îl redescoperă astfel prin ochii copilului devenit adult și, în vreme ce rememorează copilăria, construiește un complex portret pentru tatăl pe care abia acum începe să îl descopere cu adevărat. În portretul acestui tată, în mijlocul acestui dans continuu între prezent și trecut, descoperim și citim întreaga istorie a Coreei de Sud cu frământările firești ale familiilor numeroase, cu izbucnirile în mijlocul vieții politice, cu dramele născute de progresul inevitabil (imposibilitatea de a mai crește vite îl gârbovește pe tatăl lui Heon, îi răpește o parte din propria viață, amintind de efectele colectivizării din perioada comunistă în România). În același timp, îl descoperim pe tatăl al cărui destin a fost acela de sacrificiu încă din copilărie, fiind fratele cel mai mare și jucând rolul dat de societatea profund patriarhală a Coreei în acei ani. Responsabilitatea uriașă căzută pe umerii celui care e încă un copil se transformă, mai târziu, în apăsătoarea povară a unei neliniști care-l va însoți întreaga viață și care nu-l va lăsa să trăiască alături de cea dintâi iubire.
Totodată, Heon rememorează greșelile pe care consideră că le-a făcut în relația cu tatăl, iar detaliile care ies la iveală îmbogățesc semnificativ ceea ce, în final, este una dintre cele mai frumoase declarații de iubire pentru un părinte:
„Nu știu dacă tata își dădea seama că mințeam, dacă vedea că mă înroșeam ca un rac și că inima îmi bătea mai să-mi sară din piept. Știu doar că se spăla pe mâini, se ștergea de poalele hainei și scotea din cutie suma pe care i-o ceream. Mă privea în ochi sau mă mângâia pe cap și mă îndemna să plec degrabă, să nu întârzii la școală. Ce făceam cu banii pe care îi obțineam mințind? Mergeam la magazinul de benzi desenate? Îmi cumpăram zahăr ars pe care îl modelam la grătarul din fața papetăriei? Nu-mi mai amintesc ce făceam cu banii, dar vina de a-l fi înșelat pe tata mi-a rămas intactă în suflet.”
Apoi apare regretul de a nu fi trimis niciodată o fotografie de la absolvire, de a fi lăsat distanța să intervină, de a se fi îndepărtat odată cu trecerea timpului și mai ales după pierderea fiicei sale într-un accident. Drumul invers pe care Heon îl face din mijlocul satului natal și aflată acum în apropierea tatălui este un prilej pentru a străbate, cu pași atenți și meticuloși, un drum înapoi în trecut și pentru a descoperi că cel care fusese figura paternă avusese o viață a sa, trăiri și povești de viață pe care Heon nu le cunoscuse. Își înțelege și cunoaște tatăl abia acum, descoperă, mai ales, tot ceea ce acesta a ținut departe de copii:
„Abia atunci am înțeles că niciodată nu-l văzusem pe tata ca pe un om, un individ. Eram obișnuită să văd în tata doar fermierul, cel din generația trecută prin război, crescătorul de vite, și să nu mă gândesc la el ca la o persoană, nici să nu mă preocupe să aflu ceva despre persoana lui. Îmi amintesc iar cum tata și jurase să ne trimită pe toți la școală, supărat că pe el tatăl său nu-l lăsase. Ce-o fi gândit tata când a văzut că propriii lui copii încep să meargă la școală, unul câte unul, apoi intră la liceu și, în cele din urmă, pleacă de acasă, la facultate?
O fi avut vreo zi în care să nu fi fost înspăimântat?”
În astfel de fragmente surprinde Kyung-sook Shin fragilitatea și emoția unei trăiri care a caracterizat o generație întreagă de-a lungul acelor ani. Și, în același timp, nostalgia desăvârșită a cărții e nostalgia fără granițe a iubirii și a dorului dintre părinți și copii, dintre nepoți și bunici.
Tatăl e cel care duce greul, cel din care pornesc poveștile pentru a se întoarce într-o tăcere apăsătoare („Tata abia își duce traiul discret, în viața lui învălmășindu-se uneori șuierul vântului, alteori larma războiului, câteodată zborul unei păsări sau o ninsoare abundentă, iar altă dată voința de-a trăi. Toate lucrurile neexprimate, pe care le ține în sine și cărora nu le poate da glas”), el e cel care ascunde orice durere de copii, el e cel care, într-un gest de enormă tandrețe, merge din nou la școală pentru a învăța să scrie cât mai corect în scrisorile către fiul său, Seung-yop, aflat în Libia. Tatăl e cel care își povestește uneori propria viață și-i oferă lui Heon piese pentru a completa un puzzle cu imaginea finală încă necunoscută. E cel trecut prin război („De ce oare am pus mâna pe arme și ne-am împușcat între noi, ne-am mutilat, ne-am săpat gropile și am aruncat cadavrele în prăpăstii? Nu suntem noi același popor? N-am participat noi împreună la mișcarea de independență în timpul ocupației japoneze?”) și dragoste deopotrivă, prin curaj și decizia de a lăsa în urmă cea dintâi iubire pentru a-și crește în continuare copiii.
Portretul tatălui e portretul unei țări, căci în trăsăturile sale se regăsesc trăsăturile unor familii și generații întregi, se regăsesc spaimele în fața luptei iminente, emoția unei prime iubiri și fragilitatea în fața cursului firesc al vieții. Semnele unui declin survenit cu vârsta apasă și mai tare asupra acestei nostalgii care ia forma unor memorii redescoperite prin cuvintele celor care i-au fost aproape, recuperate din scrisori și amintiri, din mărturisiri și dovezi ale unei existențe pline de frumusețea covârșitoare a lumii, apăsate de zbuciumul haotic al istoriei. Kyung-sook Shin scrie pentru a salva memoria tatălui și redă, în egală măsură, cititorilor de pretutindeni, unele dintre cele mai frumoase amintiri care nu au nevoie nici de granițe și nici de traducere pentru a fi retrăite cu la fel de multă emoție.
Kyung-Sook Shin, „Vorbește-mi despre tata”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2023, traducere din coreeană de Diana Yüksel, nr. pagini: 336
Puteţi cumpăra cartea de la:
…iar dacă doriţi să susţineţi citestema.ro (mulţumiri!):
Fotografie reprezentativă: Crystal Jo / Unsplash
scrie un comentariu