Nu trebuie să-ţi fie simpatic Lucian Boia pentru a-i citi cărţile, care uneori, cum e şi cazul acesteia, nu sunt mai voluminoase decât o broşură ceva mai mare. „Românii şi Europa. O istorie surprinzătoare” vine ca o continuare firească a preocupărilor sale, materializate în foarte multe volume publicate în anii recenţi, unele dintre ele scandalizându-i pe unii sau pe alţii, în special pe ultranaţionalişti.
Probabil că şi aceasta va irita, pentru că, reformulând şi punând accentele puţin diferit, Lucian Boia reia teme mai vechi, scriind despre România în context european. Raportându-se la date istorice şi la opinii pe care le comentează nu fără ironie şi umor, istoricul are acelaşi ton relaxat cu care ne-a obişnuit atunci când vorbeşte despre chestiuni serioase. Da, poporul român este unul corcit, iar Lucian Boia crede că „s-ar putea, în termeni culturali, să fim cel mai amestecat popor al Europei”.
Şi nu doar ca populaţie suntem amestecaţi. Limba română este şi ea rezultatul a numeroase influenţe şi altoiri. După cum este şi gastronomia. Ca „insulă latină pierdută într-o mare slavă”, România are particularităţile ei, însă cât timp popoarele se vor forma tot pe baze socio-culturale, şi nu genetice, naţionalismul unora va părea din ce în ce mai desuet. În prelungirea acestei idei, cum unele regiuni se dezvoltă diferit faţă de altele, nu ar fi exclus ca românii înşişi, între ei, să ceară separarea.
„Cum ponderea minorităţilor a tot scăzut (doar secuii mai sunt majoritari în două judeţe), rămâne posibilitatea ca românii înşişi să se federalizeze între ei. N-au ajuns încă în acel punct, dar cine ştie? Istoria merge tot mai repede şi într-o direcţie greu de definit. Poate le rezolvă pe toate încălzirea globală şi scăpăm de griji.”
În general, Lucian Boia se fereşte să-şi definească limpede punctul de vedere. De cele mai multe ori, pare că totul nu este decât o sinteză a evenimentelor istorice, a cărei unică interpretare se face prin selecţia datelor. Dar câteodată istoricul devine chiar jucăuş, cum e în finalul citatului anterior, punctându-şi opinia, care aici nu e decât o glumă menită să destindă cititorul ancorat în chestiunile grave de istorie naţională, unitate sau identitate.
„Românii şi Europa. O istorie surprinzătoare” este o carte profund serioasă, pentru că vorbeşte despre cine suntem ca popor în acest moment (ajunge chiar şi la „experimentul Dragnea”). Poate fi un punct de plecare pentru numeroase discuţii şi ar merita dezbătută mai mult. Interesantă ar fi o discuţie publică în legătură cu modul în care regiunile istorice ale României se dezvoltă neunitar (cum e gospodărită astăzi Moldova faţă de Ardeal?). Continuând gluma lui Lucian Boia, poate n-ar trebui să aşteptăm încălzirea globală ca să facem din unitatea unei ţări mai mult de un pretext pentru dispute xenofobe.
Lucian Boia, „Românii şi Europa. O istorie surprinzătoare”, Editura Humanitas, anul publicării: 2020, nr. pagini: 80
scrie un comentariu