Vă invităm să citiţi un fragment din romanul Complezență. Înălțarea la Ortopedie • Musafir pe viață de Simona Sora, apărut în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom. Volumul va fi disponibil și în ediție digitală.
Complezență pune în oglindă două ipoteze de viață ale aceluiași personaj, o soră medicală îndrăgostită de literatură numită Maia, la fel ca personajul principal din romanul Hotel Universal.
Într-una dintre ipoteze, Maia – instrumentistă într-un spital comunist românesc, o insulă suspendată între sex și moarte, de după Decretul 770/1966 – se trezește fatalmente implicată în anchetarea unui avort ilegal. În cea de-a doua ipoteză, refugiata Maia ajunge să lucreze într-un home médicalisé elvețian dintr-un canton catolic, ale cărui reguli stricte și adesea impenetrabile o conduc într-un alt impas. Complezență aduce față în față două lumi diferite, dar care cer, fiecare în felul ei, conformism, concesie, credit. Într-un cuvânt: complezență.
Romanul este disponibil pe:
Fragment
Complezență. Înălțarea la Ortopedie
„Adi o pîsîise, cum fac golanii, pîs, pîs, apoi trecuse rapid în faţa ei şi-i făcuse semn, un semn care putea însemna orice : vino după mine, fugi, stai pe loc, nici el nu ştia ce voia să-i spună. Maia văzuse, simultan cu pîsîitul, o momîie trecînd rapid pe lîngă ea, o siluetă informă, vreun cerşetor nebun, îşi zisese, iar cînd arătarea îi făcuse semn, se gîndise s-o ia la goană. O încurca doar faptul că îi spusese pe nume şi că, pe deasupra pufoaicei de ger purtate la sfîrşit de primăvară călduroasă, recunoscuse o geantă mare, cu imprimeu de camuflaj, cum nu erau multe în oraş. Era Adi, fratele unei vechi prietene, tocmai ieşit din închisoarea de la Bîrcea, într-o formă de nerecunoscut ; după semnele din ce în ce mai repezite pe care i le făcea – dreapta, pe aici, ia-o-nainte –, înţelesese că voia s-o ducă în spatele blocurilor de deasupra barului Opera, acolo se calmase, îşi scosese fesul de pe cap, era lac de sudoare, şi începuse să-i povestească : se pregătea să fugă din ţară, umblase toată iarna în tricou şi acum îşi luase o pufoaică de şantier ca să se înveţe cu extremele, îşi luase pantaloni de doc cu fermoare, bocanci de armată şi pelerină de ploaie. Căuta pastile de purificat apa. S-ar putea tîrî şi doi kilometri, nu mînca decît de două ori pe săptămînă, auzise Maia ca prin pîslă. Va trece pe la sîrbi şi dup-aia îl scot nemţii lui din lagăr. Ai nişte nemţi ? Ce lagăr, se întrebase Maia, mai există lagăre ? Mai există, îi zisese Adi, privindu-i fusta prea scurtă, normal că există, dar altfel de lagăre, mai sînt cîteva, chiar foarte aproape. Avea nevoie de pastile pentru purificat apa, urma să stea cîteva zile în pădure, avea nevoie de nişte feşe şi mai ales – asta chiar nu-şi putea procura singur – de antibiotice. N-avea încă bani, dar urma să primească de undeva, se înţeleg ei. Asta doar dacă nu vrea să vină şi ea… chiar, nu se gîndise la asta, să plece din oraşul ăsta penibil, din ţara asta de căcat ?… Cum să nu se gîndească, ar fi bine şi pentru el, că n-ar mai fugi singur. Unde să fugi ? îl întrebase atunci Maia, simţind brusc, în timp ce punea întrebarea, cum începe să respire, cum toate bronhiile, bronhiolele, alveolele pulmonare se desfac şi încep să palpite, aspirînd aerul. Unde să fugim, domne ? mai zisese, în timp ce el începuse să-i povestească varianta rea de final, planul stabilit încă pentru o singură persoană : dacă-l prind, o să mai facă doar şase luni de puşcărie la Bîrcea, doar atît se dă pentru trecerea frauduloasă a frontierei, nu-i un capăt de ţară, pînă la urmă tot iese, nu se poate să nu iasă, chiar mai repede, că-s prea mulţi cu încadrarea asta… Luăm trenul pînă la Lipova – o inclusese el pe Maia rapid în plan – şi de acolo mergem cu autobuzul pînă la graniţă, într-un sat pe care-l ştia bine şi unde avea o cunoştinţă, un bişniţar de cafea şi ţigări. Ăla-i băiat de direct, mai zisese Adi, pentru 500 de mărci ne duce pînă pe fîşie, iar de-acolo Dumnezeu să ne ţină în plan. Cum ţi se pare, o întrebase pe Maia, te bagi ? Şi-aşa nu e nimic de făcut pe-aici.”
Simona Sora s-a născut în 1967 la Deva. A debutat editorial în 2008 cu eseul Regăsirea intimității (Cartea Românească), ce a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru debut al revistei Observator cultural, Premiul pentru exegeză în proza românească, Premiul pentru debut al revistei România literară, și a fost finalistă a Marilor Premii Prometheus. În 2009 a publicat eseul Ultima Thule. Cetățile dacice din Munții Orăștiei (Artec, Spania), iar în 2014 volumul de publicistică Seinfeld și sora lui Nabokov (Polirom). Primul său roman, Hotel Universal (Polirom, 2012, 2013), a fost tradus în limba croată de Goran Colakhodzic, Ana Brnardic Oproiu și Adrian Oproiu (Bozicevic, 2015), iar în limba franceză de Laure Hinckel (Belfond, 2016) și a primit Premiul Academiei Române „Ion Creangă” pentru proză, Premiul revistei Accente pentru proză, fiind totodată nominalizat la Premiul „Festival du premier roman” de la Chambéry-Savoie. A tradus în română literatură spaniolă și hispano-americană (Carlos Fuentes, Crezul meu; Iván Repila, Băiatul care a furat calul lui Attila; Roberto Bolaño, O povestioară lumpen) și a fost inclusă în numeroase antologii românești de proză scurtă.
Fotografie reprezentativă de Mircea Struţeanu
scrie un comentariu