Istoria nazismului și a infamului său rezultat, Holocaustul, a fost abordată în literatură preponderent din perspectiva victimei, a personajelor care au avut de suportat consecințele originii lor semite în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
În „Fiica Reichului”, romanul de debut al lui Louise Fein, suntem invitați să asistăm la răsturnarea perspectivei și la construirea ansamblului narativ din unghiul, poate mai puțin interesant la prima vedere, al opresorului: poporul care, tacit, a făcut posibilă această crimă la adresa umanității. Rezultatul acestui demers este o proză nu doar la fel sugestivă, ci și o veritabilă etiologie a răului, cu valoare istorică. Căci, după cum chiar Louise Fein menționează, și în vremurile noastre putem remarca o „traiectorie similară” a naționalismului, o creștere îngrijorătoare a cotelor extremismului, cu consecințe potențial dezastruoase.
Deși este o operă de ficțiune istorică, romanul lui Louise Fein are adânci reverberații în drama familiei autoarei, obligată, din cauza originii sale, să părăsească Germania la sfârșitul anului 1933 să-și reclădească viața în Marea Britanie, cultivând cu obstinație obiceiurile britanice, în încercarea de a-și uita originea semită și viața de dinainte.
Dacă, la început, acest roman se dorea a fi doar despre experiența evreiască, ulterior interesul lui Louise Fein a virat, inspirat, către nevoia de a înțelege și modul în care un popor cu o civilizație și democrație solide poate cauționa lideri precum cei ce au orchestrat și pus în practică „soluția la problema evreiască”. Rezultatul acestui exercițiu de înțelegere a istoriei este nu doar o călătorie tulburătoare în tumultul celui de-al Doilea Război Mondial, ci și traiectoria construirii mentalului colectiv, prin manipulare și îndoctrinare.
Principala voce narativă este Hetty Heinrich, fiica unui înalt ofițer nazist, crescută de „Mutti” (mami) și „Vati” (tati) în adevăratul spirit german, dedicat ideii de datorie față de patrie și Reich. Fascinația acestei idei prinde viață luând chipul Fϋhrer-ului, al cărui discurs electrizează frageda conștiință a fetiței, hotărâtă să devină un cetățean model al Reich-ului.
„Fϋhrerul face o pauză și se uită în jur. Ochii lui albaștri, de culoarea celui mai adânc ocean, scrutează micul nostru grup de demnitari locali și se fixează asupra mea. Simt că îmi vâjâie capul și nu mai pot să respir.
– Voi, tinerii, și se uită la mine, nu trebuie să fiți slabi. Vreau un tineret dur, feroce, care domină și e neînfricat. Un tineret în fața căruia lumea să tremure de groază, să sufere. Să nu fiți nici gentili, nici slabi.
De ce îmi vorbește direct mie? Nu mă mai pot concentra la ce spune, pentru că în urechi aud un strigăt ciudat și privirea mi se încețoșează. […] Acum nu se mai uită la mine, se uită la miile de oameni din mulțime, dar acea privire, acea conexiune a aprins în mine un foc alb, fierbinte. Pentru că m-a scos în evidență.
A văzut că sunt specială. Pot să devin cineva extraordinar!”
Credința micuței Hetty în marele Fϋhrer este atât de autentică, încât pare aproape religioasă. Cu convingerea nestrămutată pe care doar copiii o au, Hetty gândește că Hitler o veghează, ca un al doilea tată, cu privirea lui metalică, din tabloul de pe peretele camerei ei. Vorbește cu el în fiecare seară și încearcă să se arate demnă de încrederea lui. Astfel că pare firesc să îl determine pe Tomas, prietenul ei, să își denunțe tatăl care uneltește împotriva lui Hitler. Micuța nemțoaică e fericită că ordinea a fost repusă în drepturi și că ea și-a făcut datoria de cetățean.
La școală, Herr Metzger le explică faptul că evreii nu sunt potriviți pentru sport sau că sunt leneși prin natură și ilustrează aceste „adevăruri” cu șublerul cu care măsoară distanța ochilor Fredei, colega ei, sau disprețul cu care îl acuză pe Walter că e „putred pe dinăuntru”, pentru că, deși are părul blond și ochi albaștri, este evreu. Hetty simte difuz că undeva, în mintea ei, se produce o fisură. Walter nu are cum să fie un om rău: este prietenul cel mai bun al fratelui său, Karl, și totodată cel care a salvat-o de la înec pe vremea când avea doar câțiva ani.
Îndoiala se aliază cu hazardul având drept rezultat năruirea, cărămidă cu cărămidă, a minunatului edificiu din mintea ei: Hetty îl surprinde pe Vati sărutând o altă femeie, Karl, devenit pilot Luftwaffe, moare într-un exercițiu de rutină. Tensiunea poveștii crește constant și adnotarea capitolelor pe zile dă sens ideii de cronometru ce se apropie de termenul-limită, parcă în așteptarea unei implozii.
Pe măsură ce realitatea din viața propriei familii se arată tot mai găunoasă, adevărul știrilor răspândite pe seama evreilor pare din ce în ce mai diluat. Hitler nu mai este același lider aspru, dar drept. Privirea lui e doar aceea a unui nebun despotic, ce seamănă haos în țară și în lume. Partizanatul împotriva acțiunilor acelui Fϋhrer dement devine singurul act rațional într-o lume pe cale de a fi strivită de o propagandă aberantă și inumană. Conștiința lui Hetty a parcurs drumul lung și sinuos al maturizării, trecând de la adorația indusă de îndoctrinare la revolta produsă de revelarea minciunii.
Inevitabilul se produce și, în ciuda interdicției depline, dragostea dintre Hetty și Walter înflorește cu toată forța unor suflete aflate în pragul primei iubiri. Greutatea crimei de pângărire a purității sângelui arian (Rassenschande) atârnă precum o sabie a lui Damocles deasupra capetelor lui Hetty și Walter, deturnându-le destinele în mod tragic.
Cu „Fiica Reichului”, Louise Fein a câștigat cu brio pariul pe care l-a făcut cu ea însăși: povestea ei are puterea de a-și angaja emoțional cititorii într-un mod pe care o simplă știre sau fapt istoric nu le pot realiza, căci le lipsește fiorul vieții reale și căldura emoțiilor profund umane. Dintre toate, dragostea e cea mai relevantă căci, deși nu poate învinge totul, ea poate trezi conștiințe și transforma suflete.
Louise Fein, „Fiica Reichului”, Editura Nemira, anul publicării: 2021, nr. pagini: 576, traducere: Emanuela Ignățoiu-Sora
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Tim Hüfner pe Unsplash
scrie un comentariu