Jan Polkowski (născut în 1953) este poet, prozator și publicist polonez, absolvent de Filologie polonă la Universitatea Jagiellonă din Cracovia și activist al Sindicatului Liber și Independent „Solidaritatea”. A fost numit cavaler al Ordinului Vulturul Alb. Este laureat al numeroase premii și distincții literare, obținând și Medalia de Aur Gloria Artis, decernată de Ministrul Culturii din Polonia. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi printre care și româna. În cele ce urmează mă voi apleca asupra volumului-antologie, Când Dumnezeu e șovăielnic – Poeme alese (2018 – 2022), apărut la Editura Tracus Arte în anul 2022, în traducerea lui Constantin Geambașu, cu o prefață de Jozef Maria Ruszar.
Antologia de față cuprinde poeme selectate din volumele Alaiul duhurilor (2018), Conversații cu Rozewicz (2018), Lingura Tatălui (2021), Limbi amestecate (2021), precum și patru poeme noi, neincluse încă în vreun volum.
Poemele selectate din Alaiul duhurilor ne descoperă în primul rând un poet foarte ancorat în realitatea politică și istorică a națiunii sale. Acesta pune pe tapet episoade crunte petrecute atât în primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial, când el era doar un copilaș: „Mama dădea fuga să-i învețe/ pe cei care supraviețuiseră războiului/ iar pe mine mă lăsa în celula/ cancelariei/ Plângeam părăsit/ așteptam întoarcerea ei/ și dulcea libertate a hrănitului”; cât și în perioada regimului comunist, pe care l-a trăit din plin și căruia, la maturitate, i s-a opus vehement, făcând parte, cum am văzut din biografia sa, din celebrul Sindicat Liber și Independent „Solidaritatea”:
„Libertate apoasă în închisoarea Wisnicz/ Inofensiv miros de pâine Poalele apatice ale colinei/ le-a învăluit în noapte zăpada întunecată Dezgheț/ Se dezgheață rugăciunea orășelului răgușit/ De acoperișuri se izbește dâra aspră de fum/ din carcera viselor despre evadare/ pe spinarea îngerilor ies ofițeri Caută orbește/ vulturi pe nasturii ruginiți Își spală mâinile/ înțepenite în laptele dulce al femeilor Imperiul sughite/ și se fâțâie de la perete până la gratii Curge rachiul/ bolborosind/ pe țeavă prietenie Lăptarul bate clopotul de utrenie/ Cusătura spalturilor ziarelor rănite o destramă horcăitul/ cuvintelor însângerate Un copil silabisește/ încearcă să repete Diavolul/ roagă să fie liniște”.
Observăm că, încă din această perioadă, Jan Polkowski prezintă și oarecare aplecare către dimensiunea religioasă, chiar mistică, a vieții, pe care o va dezvolta treptat, expunând-o însă ca obiectiv central al liricii sale ceva mai târziu. Următoarea sa obsesie poetică a fost, după cum reiese din volumul Conversații cu Rozewicz, soarta sau condiția poetului în lume. În acest volum el ne arată cum poetul, în timpul actului creator, este cât se poate de vulnerabil, fiind în egală măsură prezent în lume, dar și detașându-se de aceasta: „Poetul în timpul scrisului/ este un om întors/ cu spatele spre lume/ spre dezordinea realității// Poetul în timpul scrisului/ este lipsit de apărare/ este ușor să-l surprinzi/ să-l ridiculizezi să-l sperii”; dar în același timp este și ocrotit de contactul nemijlocit cu divinitatea: „Poetul în timpul scrisului/ se ascunde după peretele/ morții/ în miezul ascuns/ al lumii/ în sămânța lui Dumnezeu// Poetul în timpul scrisului/ dispare se contopește în fundalul/ luminii/ atunci nu-l poți ucide// Aude în același timp/ toate poveștile/ le adună răbdător/ în catacombele limbii// Îl ispitește taina/ nemărginită/ a cuvintelor/ dorește să se ascundă/ printre ele/ să tacă/ pentru totdeauna// Știe că gălăgia îi acoperă/ spovedania/ așa că acoperă cu efort/ sensul slăbit/ al timpului său/ urma oarbă a destinului// Se apără neputincios/ de iubirea pe care o simte/ față de graiul întunecat/ față de evadare”.
Am văzut cum, din nou, tema divinității apare în lirica lui Jan Polkowski. Dar, așa cum am spus mai sus, această temă explodează ceva mai târziu, mai exact în cele două volume din anul 2021, Lingura Tatălui și Limbi amestecate, ambele impregnate de religie și mistică. Sunt prezente în poemele din această perioadă teme precum libertatea interioară, iubirea creștină, extazul sau revelația, și sunt invocați la tot pasul sfinți din sfera Bisericii Romano-Catolice. Vorbind despre sine, poetul ni se dezvăluie în aceste poeme ca unul ce se situează în contrast cu cei ce „îl ispitesc” pe Dumnezeu, căutând să îl înțeleagă la modul rațional, preferând să se abandoneze complet în brațele divinității, fapt ce i-a adus o mare liniște interioară, după cum se poate vedea și din poemul următor:
„Ascult cum filozofi preoți trecători/ îl acuză febril pe Dumnezeu de existența răului/ sau Îi dau dreptate încurcați în cuvinte firave/ Eu trăiesc de parcă legate între ele învierea Lui/ și a mea mergeau alături în tăcere/ și nu pot să resping prăpastia iertării// Nu mai vreau să ascult acuzații și justificări/ deoarece simt că timpul se umple și tot ce există/ e mâna Lui care așază în mine mozaicul istorisirilor/ care nu vor mai apuca să li se întâmple oamenilor/ mă împinge ușor să le trăiesc în felul meu/ iar detaliile să le încredințez cântecelor mamei”.
În poemele noi, scrise în anul 2022, cele neincluse încă într-un volum, vedem cum Jan Polkowski se reîntoarce la tema politicii și a istoriei, cel mai probabil pe fondul invaziei ruse în Ucraina, eveniment ce a implicat, vrând-nevrând, și Polonia sa natală. Iar acest fapt ne arată că el, deși a dezvoltat în ultimii ani o gândire religioasă și mistică, nu a uitat să rămână cu picioarele pe pământ, ancorat în realitatea îngrozitoare a lumii de astăzi. Ba mai mult, el este dintre aceia care au înțeles că poeții au datoria morală de a lupta pe frontul ideilor, având drept arme cuvântul și adevărul.
Jan Polkowski, „Când Dumnezeu e șovăielnic”, Editura Tracus Arte, anul publicării: 2022, nr. pagini: 182, traducere: Constantin Geambaşu
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: William VanBuskirk / Unsplash (crop)
scrie un comentariu