Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Efectul Caligari de Dora Pavel, publicat de curând în colecția Fiction Ltd.
Un roman al lucidității mai degrabă autoflagelante decât eliberatoare. Un spațiu al interiorității, marcat de borne fragile. Confruntați în egală măsură cu un trecut traumatic, un pacient și psihoterapeutul său sunt prinși în sinuoase strategii de control reciproc și de manipulare psihologică, fiecare fiind perceput ca o ecuație enigmatică de către celălalt. S-ar părea că unul e călăul, celălalt victima, dar rolurile se pot schimba când nu te aștepți, ca în faimosul film mut al anilor ’20 Cabinetul doctorului Caligari. Li se adaugă un adolescent cu sindrom Asperger, inhibant cu inteligența lui ieșită din comun, precum și două femei aflate într-o relație ambiguă – toți acești protagoniști nefiind decât niște morți-de-vii, trăind pe muchia dintre ardoare, pasionalitate și angoasă.
Dora PAVEL s-a dedicat, de două decenii încoace, în exclusivitate romanului, scriind thrillere psihologice de factură gotică. Cele șase romane de ficțiune de până acum au fost publicate la Polirom: Agata murind (2003; ediția a II-a, 2004; ediția a III-a, 2014; tradus în spaniolă, Madrid, Crealite, 2013); Captivul (2006; ediția a III-a, 2017); Pudră (2010); Do Not Cross (2013; tradus în spaniolă, Madrid, Dos Bigotes, 2018; în versiune franceză, Paris, Marie Barbier Éditions, 2024); Bastian (2020) și Crush (2022). Pentru primul roman, Agata murind, a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2003), celelalte romane fiind premiate de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor. A mai publicat cinci volume de versuri, două culegeri de proză scurtă, precum și trei cărți de interviuri cu scriitori români, realizate inițial radiofonic. A colaborat la editarea a două lucrări de referință: Biblia de la Blaj a lui Samuil Micu (1795), tipărită la Vatican în 2000, și antologia Școala Ardeleană, vol. I-IV (2018; reeditată în 2024).
FRAGMENT
Nu era prima oară când Rafael Ruha, beneficiar, şi el, al unei invitaţii cu valabilitate permanentă primită pe adresa bibliotecii universitare din partea studioului Sira – prin care patroana îşi asigura pentru toate ediţiile un public spectator elevat, din rândul intelectualilor –, îşi părăsea scaunul din latura dreaptă a podiumului, cea mai apropiată de ieşire, şi se strecura afară. Cu ochii înălţaţi spre unduirile manechinelor, nimeni nu-i sesiza absenţa când, cu puţin înainte de încheierea defilării, fără excepţie, el se grăbea să dea târcoale cabinelor de probă, să prindă acel moment, nu atât ca să vadă fetele dezbrăcându-se, cât pentru a le inhala excitat, prin uşile întredeschise, cu ochii închişi, fluidul sudorific. Corpurile femeilor emanau înspre el semne, mirosuri. Era în extaz.
Cu glanda pituitară şi testosteronul bine activate, însă neatent, cu gândul aiurea, în loc să înainteze de-a lungul coridorului, în acea zi Rafael coborâse scările, păşind peste un prag necunoscut. Rătăcit în noul spaţiu, ce părea părăsit şi fără ieşire, a intrat în panică. Simţea că se sufocă. Izbindu-se de stâlpii de susţinere ai demisolului rece, sub plafonul betonat, mortuar, pornise s-alerge bezmetic. Când a zărit luminiţa unui capăt, s-a aruncat într-acolo cu respiraţia aproape obturată.
Dar piscina pe marginea căreia a nimerit avea să-i ofere o privelişte suspectă. Un vârtej de apă plimbăreţ, haotic, îi atrăsese atenţia: acolo, cineva se zvârcolea, poate chiar agoniza. Rafael n-avea timp să ceară ajutoare. Înţelesese. În loc să ia putere, va trebui să dea putere. Aşa cum se afla, cu fulgarinul până-n călcâi fâlfâindu-i în urmă, se aruncase în piscină, tăind-o direct înspre bulboana suspectă şi înspumată, pe cale să se liniştească. Înecatul ceda. Piciorul pe care-l apucase Rafael era deja inert. Îngheţat, în apa caldă. Când să-l tragă, i-a şi dat drumul. Cutremurat. Nimerise clipa unui act nefiresc, de năpârlire? Ceva ca un sarcofag se desprindea scârţâind din încheieturi de pe un trup gol şi firav. Abia acum îl vedea limpede: trupul unei tinere înecate. Costumaţia ei, o membrană solzoasă ca a unui monstru marin, tocmai trecuse pe lângă el, frecându-se de el, zgâriindu-i braţele. Acum îi rămăsese în urmă. Uluit, Rafael şi-a revenit repede. Nu putea lăsa acolo moarta. Într-o străfulgerare, i-a trecut prin minte c-ar putea fi bănuit de omor.
A cântărit rapid lucrurile. A decis să rişte, să se expună. Şi-a asumat pericolul. Posibila acuzaţie şi consecinţele ei erau mai suportabile decât să fie bântuit de laşitatea de-a nu o fi salvat.
Comandă cartea:
Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Sijmen van Hooff / Unsplash
scrie un comentariu