Volumul O bucată de zi în mijlocul nopții, de Violeta Savu, apărut la editura Tracus Arte, este o meditație poetică intensă, în care întunericul, alienarea, teama și nevoia de sens se întrepătrund în imagini deseori crude, dar sincer livrate. Stilul autoarei, așa cum se desprinde din fragmentele prezentate, este unul confesiv și dens metaforic, dar cu un echilibru ușor instabil între profunzime și simulare.
Autoarea folosește un registru liric în care introspecția se împletește cu simboluri recurente: apa, frica, deșertul, întunericul, lumina, pustiul – toate puse în opoziție sau transformate în spații de luptă interioară. Versurile de tipul „De pe degete gust otrava întunericului: Depresia” sau „Un animal mușcă hulpav din alt animal” transmit imagini dure, aproape brutale, care pot părea uneori forțate sau clișeice, dar care au o sinceritate emoțională ce pătrunde.
În ciuda unei aparente încărcări metaforice, există momente în care poemele izbesc cu adevărat: „Frica are o voce vibrantă când înțeapă plăcut. / Câtă frică, atâta iubire.” – o idee simplă, dar spusă cu claritate și impact. De altfel, relația cu frica, singurătatea, dorința de mântuire și disoluția sinelui sunt teme centrale ale volumului.
Am observat de asemenea că întrebările retorice sunt un element de construcție major. Ele nu sunt menite să obțină răspuns, ci să creeze disconfort, reflecție, o fisură în cititor (cel mai probabil): „Să fie o posibilă pistă cathartică izolarea?”. Aceste întrebări funcționează ca niște oglinzi întoarse spre sine, lăsând loc unei explorări personale.
Volumul O bucată de zi în mijlocul nopții este o colecție de reflecții despre traversarea întunericului interior, cu o doză de luciditate. Titlul însuși e o metaforă evidentă: ziua ca potențial de înțelegere, regăsire, plasată în noaptea – simbol al rătăcirii și confuziei.
Scriitura Violetei Savu pare să plonjeze adânc în stările-limită ale ființei, fără a le estetiza, alunecând uneori în abstract.
Am ales două versuri ce funcționează foarte bine drept concluzie:
„Aș mai putea iubi dacă am desface
luminile și umbrele încâlcite într-un singur ghem.”
– tocmai acest ghem e, poate, volumul însuși: o tentativă de a desface, dar și de a rămâne încurcat, pentru că și în asta constă umanul.
Violeta Savu, „O bucată de zi în mijlocul nopții”, Editura Tracus Arte, anul publicării: 2025, nr. pagini: 72
Cumpără cartea:
Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:
scrie un comentariu