citeste-ma.ro și Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din volumul Instinct de supraviețuire de Mircea Pricăjan, apărut de curând în colecția „Ego. Proză”.
Un băiat neastâmpărat se apropie nepermis de mult de o prăpastie, altul își rupe o mână căzând în timp ce cască ochii după un avion, iar o fetiță urmărește vrăjită un episod din serialul de desene animate Sofia Întâi. Par lucruri cât se poate de firești în viața unui copil, însă toate aceste situații – ca și celelalte din volum – au în spatele lor lumea disfuncțională a adulților, aflați într-o continuă pendulare între ce a fost și ce va fi și niciodată atenți la ceea ce există în jurul lor. Iar când acești adulți intră în acțiune, mânați de instinct și dorință, nu fac decât să-și arate fragilitatea în fața adevărurilor cu care se confruntă.
Instinct de supraviețuire cuprinde nouă texte de citit dintr-o suflare, în care detaliile cântăresc mai mult decât se vede la suprafață.
Mircea PRICĂJAN s-a născut pe 2 septembrie 1980, la Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal, cu o lucrare despre maestrul literaturii horror și mystery, Stephen King. A debutat în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul cultural al unui ziar local. A publicat romanele În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea, 2002), Calitatea luminii (Polirom, 2016), Pumn de Fier (Polirom Junior, 2018), Murmur (Humanitas, 2023) și Gașca (Polirom Junior, 2024) și volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019). A tradus din limba engleză peste 60 de volume, a îngrijit apariția mai multor reviste literare online, deopotrivă în română și în engleză, iar în anul 2012 a fondat Revista de suspans. Între 2003 și 2020 a fost redactor la revista de cultură Familia, iar în anul 2021 a devenit redactor-șef al publicației.
Fragment
Singurul drum asfaltat a rămas cel pe care te‑a adus autobuzul, rata, cum îi spuneai şi ţi‑ai amintit asta doar cînd te‑a întrebat la bold (asta ţi‑a venit de la sine) dacă a ajuns rata de şapte. A ajuns, ai zis, şi eu am ajuns cu ea, ha‑ha. Rata venea acum de două ori pe zi, nu o dată la două, trei zile, cum îţi aminteşti că era cînd te jucai cu puţa în ţărînă. Ai aflat asta tot la bold, deşi n‑ai întrebat, dar fata durdulie de la tejghea avea chef de vorbă. Ţi‑ai dat brusc seama că ea nici nu se născuse pe cînd tu ai plecat de tot din sat. Nu avea mai mult de şaptesprezece ani, hai optsprezece. Ţi‑a dat pachetul de Marlboro roşu şi o brichetă simplă – dar numai după ce a încercat‑o, ştia ea de ce – şi a turuit întruna. Nici n‑ai ascultat ce zicea, erai de prea puţin timp coborît pe pămînt natal şi încă nu reuşeai să te aduni. N‑ai fost pe fază nici să filmezi primele impresii.
Dar ai reţinut că, dacă voiai să iei satul la pas, va trebui să ai grijă, că drumurile erau toate de pămînt, iar pămîntul era din cel cleios, de argilă, roşiatic, şi nici măcar piatră nu mai împrăştiase nimeni de ani de zile, aveai să te umpli de noroi pe tenişi, n‑ai vrea mai bine să cumperi o pereche de cizme de gumă? Aveau de toate mărimile şi nu erau scumpe. La ei în sat ploua de două săptămîni în fiecare zi, uneori noaptea, alteori şi ziua, încît se şi săturaseră de primăvară, deşi ştiau toţi că asta făcea bine pămîntului, vara, cînd avea să vină, urma să fie secetoasă, aşa era de… Ba da, ai oprit‑o cam nepoliticos, vreau o pereche de cizme de gumă. Şi o umbrelă, dacă aveţi. Aveau, sigur că aveau, deşi nu era cine ştie ce de capul ei, îţi recomanda mai bine o pelerină de ploaie, proteja mai bine şi domnul va avea mîinile libere să se ţină de ceva în caz că aluneca, ha‑ha. Era glumeaţă fata.
Ai luat cizmele şi pelerina. Ai băgat în rucsac pachetul de Marlboro şi bricheta, lîngă aparatele tale, lîngă punga închisă ermetic ca să nu iasă mirosul de slănină şi ceapă, lîngă sticla de Borsec (avea să‑ţi ajungă una? da, te gîndeai că o vei umple la izvor dacă o goleai pînă acolo, şi chiar dacă nu, pentru că apa de izvor e mai curată decît orice Perrier) şi ai ieşit din bold (magazin universal sătesc din zona Bihorului, ţi‑ai spus în gînd pentru fixarea noţiunii) chinuit de sentimentul că ai uitat ceva.
Nu ploua cînd ai venit şi nu ploua nici cînd ai ieşit din magazine pregătit să întîmpini un adevărat diluviu. Asta era foarte bine, pentru că aveai de gînd să tragi cîteva cadre. Îţi făcuseşi o regie în cap, aveai în vedere un posibil montaj, întotdeauna ai, oi fi tu autodidact în meseria asta, dar chiar şi autodidacţii pot aspira la profesionalism – ba e chiar datoria lor, ar fi spus Coziana, poate a şi spus‑o, cuvintele îţi sună în urechi rostite de vocea ei copilăroasă. Da, poate a şi spus‑o, Coziana avea de cele mai multe ori dreptate şi spunea adevăruri pe care tu doar le intuiai, fără a fi în stare să le articulezi inteligibil. Datoria oricărui autodidact este să ajungă profesionist. Simplu şi de la sine înţeles după ce era gata spus.
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Matteo Scanferla / Unsplash
scrie un comentariu