V-ați fi putut imagina vreodată că unui deținut de la Auschwitz sau din Gulagul sovietic i s-ar putea întâmpla (și) ceva bun în timpul detenției sale acolo?! Nici eu! Dar să îți găsești marea iubire în acel loc, să supraviețuiești acelei detenții și să ajungi să îți trăiești acea dragoste, în libertate, pentru tot restul vieții, e aproape neverosimil.
Aceasta este tema principală a două romane semnate de Heather Morris, care s-au bucurat de un mare succes la public. Este vorba despre „Tatuatorul de la Auschwitz” și continuarea acestuia, „Călătoria Cilkăi”.
Scrisă într-un stil accesibil, presărat cu multe dialoguri care dau ritm narațiunii, „Tatuatorul de la Auschwitz” reușește să reconcilieze, în mod fericit, iubirea si oroarea detenției, dezvăluindu-ne emoționanta poveste de dragoste dintre Tätowierer Lale şi Gita, una dintre deținutele din lagăr. Frumuseții si tragismului acestei povești i se adaugă o notă aparte, dată de senzația că un fapt atât de delicat precum iubirea este imposibil să reziste unei sorți potrivnice și dure ca o roată de malaxor, care ar putea-o distruge în orice moment. Poate tocmai de aceea informațiile suplimentare de la finalul cărții, ca și postfața semnată chiar de fiul cuplului Lale – Gita Sokolov, aduc un plus de emoție acestui roman.
Există scene care bulversează profund: intrarea lui Lale într-unul dintre crematorii, în vederea identificării numerelor tatuate pe două cadavre, este una dintre acestea, mai ales din cauza redării, atât de expresive, a acelei topografii a morții:
„Ofițerul SS deschide larg ușile și ei pășesc într-o încăpere cavernoasă. Cadavre, sute de cadavre despuiate umplu camera. Sunt îngrămădite unele peste altele, cu mâinile și picioarele contorsionate, privind fix cu ochii lor morți. Bărbați tineri și bătrâni; la fund, copii. Sânge, vomă, urină și fecale. Mirosul morții scaldă întregul spațiu. Lale încearcă să-și țină respirația. Îi ard plămânii. Picioarele amenință să cedeze sub el. În spatele lui, Baretski spune:
– Rahat.
Acest unic cuvânt venit de pe buzele unui sadic adâncește puțul de inumanitate în care Lale se îneacă.”
Cu toate acestea, modul în care acest episod este tratat, ca, de altfel, întregul roman încurajează cititorul să spere că Lale va supraviețui ororii, încredințat că misiunea vieții lui este aceea de a-și trăi dragostea împreună cu Gita.
„Călătoria Cilkăi”, romanul ce continuă „Tatuatorul de la Auschwitz”, prin relatarea destinului Cilkăi ulterior detenției sale în lagărul nazist, este scris într-un registru mai complex ce evidențiază un progres al efortului creativ. Firele narative sunt mai numeroase, conturând un peisaj uman și concentraționar mai nuanțat.
Contrar oricărei logici și în pofida unei minime umanități, Cilka, prietena Gitei, deținută și ea la Auschwitz, ajunge, după eliberare, să fie acuzată de forțele sovietice de „colaboraționism” cu naziștii și condamnată la o detenție de 15 ani în Gulagul Vorkuta. Astfel, violurile sistematice a doi ofițeri SS, precum și sarcinile abominabile pe care era obligată să le îndeplinească în Blocul 25 din lagăr, pentru a supraviețui, sunt considerate de forțele „eliberatoare” rusești drept cooperare și partizanat într-o situație fără drept de apel.
„Așadar, își îngăduise o singură clipă de speranță pe când stătea și aștepta în blocul acela, în celălalt loc. N-ar fi trebuit să îndrăznească. E sortită să fie pedepsită. Poate că asta merită. Dar, în timp ce trenul capătă viteză, jură că n-o să mai ajungă niciodată într-un loc precum Blocul 25.
Trebuie să existe și alte moduri de a rămâne în viață decât să fii martor la atâtea morți.”
În ciuda acestui debut apăsător și, aparent, fără ieșire, narațiunea capătă lumină, ca și destinul Cilkăi, care ajunge, alături de doctorița Elena Gheorghievna, unul dintre îngerii păzitori ai deținuților. În calitate de soră medicală, Cilka salvează multe vieți, altminteri sortite pierii, inspirându-se din plinul de umanitate de care Elena dă dovadă.
„ – Elena Gheorghievna, pot să vă întreb de ce sunteți aici?
– Adică ce-am făcut ca să primesc postul ăsta în Vorkuta?
Cilka dă încet din cap.
– Mă crezi sau nu, Cilka, eu m-am oferit să vin aici. Coboară vocea. Familia mea a crezut întotdeauna în… binele mai mare.”
Deși supusă în continuare abuzurilor violului și marcată de amintirea traumelor din celălalt loc, destinul Cilkăi ia turnura unui vieți cu sens, datorită dorinței de a supraviețui, uman, încă unui loc al inumanului. Și pentru că împlinirea umanității stă în iubire, Cilka ajunge, nesperat, nu doar să supraviețuiască, ci și să descopere că „dragostea există și pentru ea”.
Și aici, ca și în „Tatuatorul de la Auschwitz”, există scene de o emoție nemărginită: nașterea fetiței Josiei, o altă deținută din lagăr, atmosfera de solidaritate creată între femeile ce împart baraca mizeră cu Cilka, poezia pe care Alexandr o poate compune într-un astfel de loc tulbură prinforța cu care umanitatea poate să se releve în situații-limită.
Proza lui Heather Morris m-a emoționat în mod real, grație efortului de a aduce în memoria contemporanilor o pagină tragică din istoria omenirii și de a ne revela faptul că umanitatea nu are opreliști: ea poate exista și în cele mai odioase contexte. Iar cele mai autentice atribute ale umanității rămân capacitatea de a spera și de a iubi. Cu alte cuvinte, de a găsi lumina și în abis…
Heather Morris, „Tatuatorul de la Auschwitz”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2019, nr. pagini: 312, traducere: Luana Schidu
Heather Morris, „Călătoria Cilkăi”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2020, nr. pagini: 416, traducere: Luana Schidu
Cele două cărţi pot fi cumpărate de la:
Fotografie reprezentativă de Todd Trapani pe Unsplash
scrie un comentariu