Iulian Ciocan: „Dacă nu există o poveste interesantă, romanul poate să plictisească cititorii”

Mai apreciat la Praga decât la Chişinău, Iulian Ciocan vorbeşte despre legătura dintre viaţa social-politică de pe malurile Bîcului şi modul în care îşi construieşte personajele.

Cât de mult seamănă distopia din Clovnul (Polirom, 2021) cu Chișinăul prezentului? Cât din ce mi-ai arătat în iulie (ca un extraordinar ghid) are legătură cu iluziile vândute la preț de dumping și cât e ficțiune? Am rămas cu imaginea blocurilor ce tind să intre în Grădina Dendrarium.

Cred că există o legătură puternică între distopia mea și realitatea de pe malurile Bîcului. În primul rând, toate ficțiunile mele au ca punct de plecare viața social-politică a Chișinăului. În al doilea rând, distopia e și o încercare de a plasa aberațiile prezentului într-un viitor și mai nasol, iar fantasticul nu e decât o modalitate de a accentua anumite lucruri din prezent. În al treilea rând, dacă facem abstracție de fantastic, personajele mele gândesc și acționează la fel ca mulți chișinăuieni ai anului 2022. Mulți moldoveni vor rămâne și peste o sută de ani la fel de debusolați, lacomi și naivi cum sunt acum.

Dan Romașcanu (filme-cărți) spune, într-o recenzie, că proza ta este o permanentă și fermecătoare combinație de realism, roman polițist, comedie și fantastic. Care e teritoriul tău favorit din cele amintite mai sus?

Toate îmi plac. Mai exact, vreau ca romanul să fie un melanj. Să existe dramatism, dar totodată să arăt partea grotescă a dramaticului. Un roman fără suspans poate lesne să-l plictisească pe cititor. De aceea, toate romanele mele conțin suspansul. Îmi place să scormonesc în eul profund al omului, să decupez felii de realitate, dar și să folosesc fantasticul ca să evidențiez anumite bizarerii din viața reală. Romanul trebuie să fie construit pe mai multe planuri, să arate complexitatea lumii, iar tu ca autor ai nevoie, ca și pictorii, de toate culorile și nuanțele.

Cât de greu e să scapi de jurnalistul Iulian Ciocan când vrei să îl aduci la masa de scris pe prozatorul Iulian Ciocan? Studiu de caz, „Clovnul”.

E destul de greu. Jurnalismul îmi răpește mult timp. Și-apoi, trecerea de la un tip de scriitură la altul e dificilă. Scrierea unui roman nu e totuna cu facerea unui articol despre creșterea prețurilor la alimente. Pe de altă parte, realitatea moldovenească e foarte bogată în teme și motive pe care le utilizez deseori atunci când îmi concep narațiunile. Bunăoară, dincolo de Marele Oligarh din „Clovnul” mulți întrezăresc chipul oligarhului fugar Plahotniuc. Și se pare că au dreptate.

Există clovni și-n alte orașe? De exemplu București? Te-a inspirat cumva povestea anilor ’90 din România, unde au existat Caritasul și FNI-ul? Personal, cartea ta rezonează foarte bine cu un volum mai vechi al lui Bogdan Suceavă, scriitor și matematician. Este vorba de Venea din Timpul Diez.

Daaaaa. Când concepeam povestea unei Fundații filantropice care cumpără păcate de la oameni, m-am gândit la Caritas, dar și la jocurile piramidale din spațiul post-sovietic. În fond, asemenea clovni ar putea să apară oriunde. Problema e în ce măsură le permite statul să-și extindă escrocheriile. Ei bine, RM e un stat slab, anemic, care a fost decenii o vacă bună de muls pentru o sumedenie de farsori și cinovnici puși pe căpătuială.

Din conversațiile cu tine am aflat că esti un mic star în Republica Cehă. Poți să ne spui toată istoria ta cu spațiul literar ce gravitează în jurul Pragăi?

Da, pot să spun că Cehia e a doua mea casă. Întîlnirea cu Jiří Našinec, faimosul traducător de literatură română (are peste 60 de volume publicate și va primi în curând Premiul Național, cel mai important premiu din Cehia) a fost o mare șansă pentru mine. Am trei romane publicate la Editura Dybbuk din Praga, iar al patrulea, „Clovnul”, va apărea în 2023. Au fost scrise 17 cronici la romanele mele în reviste importante din Cehia. În R. Moldova nu am atâtea. Am mai mulți cititori în Cehia decât în RM. Și mă bucur că Cehia mi-a oferit această mare șansă de a evada din sufocantul și strâmtul spațiu literar moldovenesc în care colcăie o sumedenie de orgolii inflamate și parti-pris-uri dizgrațioase.

Cum arată rutina ta de prozator? Ai perioade când scrii mult? Cum îți construiești lumile?

Din păcate, din cauza jobului nu am prea mult timp pentru scris. Scriu încet, cu mari pauze. Scrierea unui roman îmi ia 3-4 ani. Scriu doar atunci când mă eliberez de grijile cotidianului. După părerea mea, complexitatea unui roman nu stă în jocurile lingvistice sau intertextuale, nici în descrierile lungi-supărătoare. Mult mai importante sunt puterea de seducție a poveștii și accederea la eul profund al omului. Îmi place când dincolo de poveștile unor personaje se întrezărește un fundal social-politic care face narațiunea mai complexă. Poți să scrii o poveste de dragoste, dar mi se pare mai interesant când protagoniștii acestui love-story sunt influențați, uneori fără să-și dea seama, de mediul social-politic.

Spui, într-un interviu pentru Suplimentul de Cultură, că faci o proză cinematografică, personajele fiind subordonate acțiunii. Cum îți alegi topicurile și cât de important este faptul că ești la curent cu știrile/tot ce mișcă din Republică și din lume.

Da, așa e, personajele mele sunt subordonate acțiunii. Deci am mai întâi o poveste în minte și abia apoi, în funcție de meandrele acesteia, conturez niște personaje. Dacă nu există o poveste interesantă, romanul poate să plictisească cititorii. Iar în secolul nostru cititorii nu prea au răbdare să citească narațiuni în care nu se întâmplă nimic curios. În altă ordine de idei, am scris cinci romane despre Chișinău. Am vrut de la bun început să spun ceva esențial despre această urbe și am impresia că am reușit. Am descris mai întâi Chișinăul brejnevist, un oraș în care existau, totuși, semnele viitoarei dezintegrări a Imperiului Sovietic, apoi am publicat un roman al tranziției interminabile și am scris trei distopii. Prima e despre cum Transnistria invadează Chișinăul, a doua e despre cum Chișinăul e înghițit metodic de o groapă tot mai mare, o groapă creată de păcatele tranziției, iar a treia e despre un diavol care cumpără păcate în urbea de pe malurile Bîcului.

Ți s-a întâmplat ca anumite persoane să se identifice cu personajele tale și să se supere pe tine? Sau, din contra, să se bucure?

Da, mi s-a întâmplat. Câțiva s-au supărat, câțiva s-au bucurat. Dar toți acești oameni ar trebui să înțeleagă că personajul ficțional nu e totuna cu individul din realitate, chiar dacă realitatea e un punct de plecare. Personajele din romanele mele  sunt de obicei niște struțo-cămile, având însușiri luate de la o sumedenie de oameni și, de multe ori, împrumutând chiar anumite obsesii sau reflexe ale autorului.

Cum arată scena literara din Chișinău? Cât de activ ești acolo?

Scena literară din Chișinău aproape că nu mă interesează și cred că am sugerat mai sus de ce. Dacă nu te bați pe burtă cu literații autohtoni, vei fi ignorat și nu vei lua nici un premiu. Poți să ai 20 de romane publicate la edituri serioase din străinătate, să ai succes altundeva, iar la Chișinău să se aștearnă praful anonimatului peste opera ta. Și mai e ceva. Aici deseori se pune semnul egalității între valoare și patriotism(ul deșănțat).

Cum te raportezi la festivalurile literare din alte țări? Cum arată cele din România? Cum sunt cele din Occident?

Am fost invitat de două ori la FILIT și pot să spun că festivalul din Iași are o anvergură europeană. Și nu doar pentru că are printre invitați nume de referință ale literaturii mondiale. Organizarea, la Iași, mi se pare impecabilă. Cam la fel a fost și la Pen World Voices din New York, cel mai mare festival literar din America de Nord, un eveniment la care am avut norocul să fiu invitat o dată. Festivalurile sunt importante, fără doar și poate, dar mai cu seamă după ce îți scrii textele.

La final, o întrebare geopolitică. Am vrut să evit subiectul, însă nu prea ai cum. Ce înseamnă pentru Republica Moldova războiul din Ucraina? Din perspectiva socială, din perspectiva economică și din perspectiva realizatorului noii emisiuni Radiografia Săptămânii de la postul de radio Vocea Basarabiei.

Existența Republicii Moldova depinde de rezistența ucrainenilor. Dacă rușii vor lua Odesa, mă tem că tancurile lui Putin vor intra și în Chișinău, la fel ca în distopia „Iar dimineața vor veni rușii”. Și, firește, și viața jurnalistului de la Vocea Basarabiei va lua o turnură tragică. În fiecare zi, aștept cu emoție știrile din Ucraina.

Puteţi cumpăra cărţile lui Iulian Ciocan (şi) de la: