„Aici e inima mea” vine pentru Cristina Nemerovschi după o pauză îndelungată, dacă e să ne raportăm la ritmul obişnuit în care îşi publica romanele. A fost acolo o nevoie intensă de curăţare şi liniştire, atât din partea ei, cât şi din cea a Editurii Herg Benet. Cu cartea tipărită lângă laptopul meu, mă bucur să public discuţia aceasta scurtă cu Cristina şi să vă invit să-i descoperiţi noua poveste, parcă mai surprinzătoare ca niciodată.
Dragă Cristina, am aflat recent despre noua ta carte, noul tău roman. Au trecut câțiva ani în care, îți mărturisesc, mi-au lipsit cărțile tale, așa cum cred că ele le-au lipsit multora dintre cititorii tăi constanți. Abia aștept să te recitesc, însă mi-ar plăcea și să aflu cam ce ai mai făcut în ultimii ani? A fost „tăcerea” ta legată și de cea în care a intrat editura Herg Benet?
Îți mulțumesc, Constantin, și mă bucur tare, tare să te regăsesc tot aici, în continuare pasionat de cărți și cu interes față de autorii români de azi. La fel de mult m-am bucurat să-mi regăsesc toți cititorii, de altfel, și să constat că nu m-au uitat, în ciuda pauzei lungi, de câțiva ani, în care am cam lipsit de peste tot, cum bine spui… Văd că noul meu roman, care tocmai a apărut, a fost deja întâmpinat cu entuziasm de către ei și treaba asta m-a emoționat, m-a motivat, mi-a dat și un fel de liniște să știu că scrisul meu lasă o urmă care nu se șterge prea ușor.
În primăvara lui 2020 pregăteam o mulțime de proiecte, eram prinsă în ritmul ăla agitat în care funcționam deja de zece ani, nu prea dormeam, încercam să mulțumesc pe toată lumea, să nu las nimic pe mâine, să mă împart într-o mie de locuri – apoi a venit pandemia, cu izolarea ei neprevăzută de nimeni, și mi-am luat un moment de respiro în care să analizez bine locul unde eram… apoi a venit un alt moment de introspecție, apoi altul, și tot așa. Mi-am dat seama că, deși eram mult mai conectată cu mine decât sunt cei mai mulți oameni, prin scris, mai ales, chiar și așa lăsam deoparte părți importante din ce eram, într-un fel intrasem pe pilot automat și asta îmi făcea foarte rău. Pentru prima dată în viață am avut cu adevărat și timp, dar și maturitatea necesară ca să înțeleg tot ce aveam nevoie să aflu despre mine: de ce aveam anxietate și burn out, ce anume lăsam netrăit fiind nonstop dedicată muncii din editură, ce avea nevoie disperată să iasă la suprafață, de ce se așezaseră prost niște traume trăite în urmă cu ani buni. Și am început să leg toate lucrurile astea și să vindec niște răni ascunse.
Am tradus totuși mult în anii ăștia, am scris – romanul „Aici e inima mea” a fost început prin 2022, niciodată nu am mai scris o perioadă atât de lungă la o carte (ba da, poate la prima, la „Sânge satanic”, și e ceva frumos în felul în care romanele astea două par să completeze un cerc, cel în care am crescut practic eu). Da, cum bine intuiești, absența mea și activitatea mult restrânsă a editurii din ultima vreme au avut niște puncte comune: din pandemie și până acum au dat faliment două librării importante, Diverta și Elefant, și multe altele mai mici, noi am pierdut munca pe ani de zile cu ocazia insolvenței lor, apoi publicul e din ce în ce mai puțin atras de ficțiune, iar motivele sunt explicabile, astfel că totul cam trebuie să stea sub semnul reevaluării: de ce facem ceea ce facem, cât mai merită să facem asta, ce sacrificăm și cât ne costă în toate modurile posibile, spre ce ne îndreptăm, ce ne dorim pe mai departe. Ca o concluzie, cred că și eu, și editura suntem gata să revenim cu lucruri frumoase pentru cititori, doar că va fi într-o modalitate care să includă mai multă grijă de sine și mai multă atenție pentru timp, odihnă, reflecție, sănătate, mai puțină nebunie adolescentină, poate, cea în care vrei să împarți lumii totul fără să mai păstrezi ceva și pentru tine.
Nu pot decât să mă bucur pentru vestea asta. Faptul că mergeţi mai departe, chiar dacă puţin altfel, este pentru mine un lucru pozitiv. Spui că ai lucrat mult la noua ta carte. Ce fel de poveste ai în acest roman şi cărui public te adresezi?
„Aici e inima mea” pornește în prim-plan cu o poveste de dragoste, care apoi se ramifică pe diferite alte teme înrudite, cum ar fi devenirea personală, semnificația artei, depășirea traumelor, importanța lucidității și păstrarea ei, prietenia, sacrificiul, amintirile, nostalgia, fără a ignora nici contextul social, așa cum a apărut el de altfel mereu pe fundal și în celelalte romane ale mele. Oarecum ironic este că îmi propusesem ca după „Răzvrătiții” să las deoparte satira societății și a prejudecăților, mi se părea că spusesem tot ce aveam de spus, dar trăim vremuri prea interesante pentru ca ele să nu pătrundă măcar un pic într-un colț al cărții.
Cred că, de data asta, pot spune fără nicio reținere că „Aici e inima mea” se adresează oricărui cititor, indiferent de vârstă, de gusturi, de bagajul literar, pentru că este o carte care merge foarte mult pe emoție, pe mesaj, pe această poveste care este greu să te lase indiferent, actuală, într-un fel, dar la fel de bine plasată și dincolo de timp.
E un dar al cărţilor tale – din postura de cititor, nu ai cum să rămâi indiferent când le citeşti. Şi cum văd că din nou mizezi pe emoţie, pe mesaj, aşa cum spui, sunt convins că vei avea parte de mulţi cititori. Sunt curios să aflu care a fost cel mai greu lucru pentru tine în scrierea acestui roman. De pildă, ai petrecut mult timp la corectură/rescriere? Sau a fost vreun personaj care ţi-a dat bătăi de cap?
Cea mai densă parte a fost tema în sine – nu grea, fiindcă până la urmă era un subiect despre care îmi doream foarte mult să scriu, dar intensă, uneori mai dificil de respirat, odată ce m-am scufundat complet în ea. Toate cărțile mele le-am scris scufundându-mă în ele, mutându-mă practic acolo cu totul o vreme; cred că ăsta este adevăratul catharsis, să intri în acea lume aparte și să îi preiei regulile, fericirea și fricile pentru o perioadă, apoi să ieși la suprafață după ce ai trecut prin această experiență nouă, din care ceva rămâne cu tine pentru totdeauna.
Este o carte și despre pierdere: pierderea a ceva din tine, pierderea a ceea ce iubești, iar tema asta a fost pe alocuri mai complicat de dus, fiind și eu într-o etapă a vieții mele în care trăgeam diferite linii și închideam niște capitole.
Personajele nu mi-au dat bătăi de cap nici de această dată, cu ele conviețuiesc mereu într-o înțelegere absolută, cred că știu să le aleg bine, în general ne potrivim. 😊
„Să iubești nu înseamnă întotdeauna să te pierzi pe tine în celălalt, poate însemna uneori și să te regăsești, să te dezvălui lumii complet și adevărat, șlefuit, eliberat și redus la ceea ce contează, la esențial.” – Cristina Nemerovschi
Ce poți să-mi spui despre promovarea cărții tale? Cum te-ai gândit să procedezi, dincolo de interviul acesta? 😊 Te întreb și pentru că editura a trecut prin câțiva ani dificili, după cum și tu ai fost nevoită să faci un pas în spate o perioadă. E practic o revenire, o reactivare, și pentru tine, și pentru Herg Benet.
Răspunsul la întrebarea asta este unul foarte simplu: chiar nu m-am gândit deloc dinainte, nu am un plan – vorbeam recent cu prietena și scriitoarea Camelia Cavadia și îi spuneam că tot ce îmi doresc foarte tare, după apariția romanului „Aici e inima mea”, este să mă bucur din plin de fiecare emoție care se va naște din întâlnirile cu cititorii, din citirea impresiilor de lectură pe care sper să le primesc, la fel ca și la romanele precedente; să mă bucur de evenimentul de lansare, să fiu complet prezentă în fiecare dedicație pe care o scriu pe carte. Și să merg înainte fără așteptări, să mă las surprinsă.
Nu m-am gândit aproape deloc la promovare și pentru că am ușor senzația că în toți anii de absență am pierdut puțin legătura cu ceea ce se mai face în lumea literară la apariția unei cărți, știu că lucrurile s-au mai schimbat, așa cum este și firesc, trăim într-o lume în care transformările sunt vizibile peste tot și au un ritm alert. Deocamdată doar mă bucur de acest proces frumos prin care romanul își găsește drumul spre cititori și sunt extrem de încântată să descopăr că într-adevăr a fost așteptat cu nerăbdare.
„Aici e inima mea” vorbeşte despre o relaţie specială, o poveste rară de dragoste, aşa cum nu mulţi oameni reuşesc să trăiască sau măcar să afle despre ea în cercul apropiat de cunoscuţi. Ai avut un model pentru a-ţi porni ficţiunea, ai aflat de o situaţie reală asemănătoare?
Într-adevăr, vorbește despre o relație cu un parcurs special și cu un final mai puțin întâlnit în lumea reală. Dacă mă raportez doar la final, nu, nu am avut un model, nu știu de vreun caz asemănător care să se fi întâmplat în realitate, însă dacă mă raportez la felul cum se conturează povestea dintre Maia și Luc pot spune că am inclus în ea multe elemente autobiografice, din propria mea relație cu sufletul pereche. Chiar a glumit cineva la lansarea cărții, spunând că nu este corect ca eu să am atâta „material” din viața reală, având un Luc al meu de peste un sfert de veac. 😊 Pe de altă parte, ce se întâmplă între Luc și Maia, deși emoționant, romantic, puternic, nu este în totalitate roz – am vrut să analizez și părți mai puțin facile ale unei legături emoționale de lungă durată. Toate provocările care pot apărea, toate părțile gri, luptele, uneori, cu sine și cu cel de lângă tine. Felul în care nu poți până la capăt să construiești o lume doar a ta, care să nu se intersecteze cu universul în care trăiesc ceilalți, societatea. Tiparele afectivității și limbajele prin care se exprimă iubirea care, poate, uneori, nu se pliază perfect pe nevoile celuilalt.
Cumpără cartea:
Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:
scrie un comentariu