Susan Choi, cu licența în literatură la Universitatea Yale, unde în prezent predă scriere creativă, și cu un master la Universitatea Cornell, a debutat în 1998 cu romanul The Foreign Student (Studentul străin, în pregătire la Humanitas Fiction), volum distins cu Asian-American Literary Award for Fiction. Cel de-al doilea roman, American Woman, a fost finalist la Pulitzer Prize, iar următoarele sale romane au obținut diverse premii de prestigiu. Cartea de față, Exercițiu de încredere (Humanitas Fiction, 2021) a câștigat National Book Award.
Exercițiul pe care ni-l propune Choi este unul curajos și care merită întreaga noastră atenție, fiind propusă o structură densă în prima parte a cărții. Ne este testată încrederea, ne este pusă la încercare și răbdarea care va fi răsplătită prin rezolvarea din a doua parte, când clepsidra timpului se întoarce pentru a curge în direcția potrivită și când adevărul iese la iveală într-un cadru neașteptat.
În prima parte însă, suntem martorii tăcuți ai unei adolescențe pline de fiorii primei iubiri, de deciziile impulsive și dramatice ale tinerilor care abia încep să descopere cum ar putea arăta maturitatea. Liceul de artă CAPA reunește adolescenții talentați din mai multe școli, îi aduce laolaltă în jurul artei („talentul era singura religie, singura bază pentru credință care nu era luată în râs”) fără a-i ajuta să discearnă mai bine realitatea sau viața. Sarah cunoaște prima mare iubire și, totodată, prima mare dezamăgire în viață. Personaje secundare îi schimbă și influențează destinul, însă realitatea sa e văzută cu totul altfel de Karen, cea care va demonta multiplele fațete ale unor experiențe în comun în cele din urmă.
Manipularea depășește uneori limitele permise, iar adorația față de misiunea celui talentat nu suportă grad de comparație: „Dacă erai binecuvântat cu talent, îl venerai folosindu-l și nici un păcat nu era mai grav decât să-ți irosești talentul. Dacă nu erai binecuvântat cu el, îl venerai slujindu-i pe cei care îl aveau”. Ce ascunde însă faptul de a fi atât de supus presiunii la vârsta adolescenței? Cum poate naviga cineva care abia și-a abandonat preadolescența printre mările unei furtuni pe care nimeni nu o anunță în timp util? Susan Choi își plimbă cititorul de mână încetișor în timp ce îi șoptește: răbdare, răbdare… Îi propune un exercițiu de încredere, un test pe care, dacă îl va trece, se va dovedi o răsplată în sine, prin prima parte a cărții văzută la maturitate, prin povestea lui Sarah prin ochii lui Karen, de dincolo de cortina care ne împiedică acum să vedem adevărul obiectiv și complet.
Emoțiile sunt aici puternice, firești vârstei tinere și neexperimentate, supuse unor hotărâri nu întotdeauna raționale, influențate mult prea ușor de gesturi și cuvinte. Nici realitatea nu poate căpăta contururi clare în acest context în care avem o singură perspectivă marcată de primele înfruntări cu viața și cu opiniile celorlalți. Relația lui David cu Sarah e supusă încă de la început unei astfel de manipulări facile, cu efecte profunde: „Modul diferit în care David și Sarah au devenit vedete a fost un indiciu despre un univers alternativ, unde totul era inversat, iar descoperirea, dragostea și succesul erau înlocuite cu distorsionarea, deconectarea și eșecul. Acesta era spectacolul în care ei aveau rolurile principale. Exercițiile pe care domnul Kingsley îi obliga să le facă, mi-am dat seama de asta după mulți ani, erau un fel de pornografie”. Karen va fi cea care, peste ani, va privi în urmă cu obiectivitatea specifică maturității și detașării, cu înțelepciunea căpătată nu doar odată cu vârsta, ci și cu experiențele marcante.
Choi analizează forța pe care părinții și profesorii o au asupra tinerilor atât de ușor de influențat la această vârstă, în ciuda dorinței lor firești de a se opune, de a-și descoperi propria persoană și personalitate. Maturitatea emoțională lipsește, lăsând loc unor pericole și întâmplări care pot defini întreg parcursul ulterior al cuiva, incapabil să se desprindă la timp, incapabil să privească în urmă cu obiectivitate pentru a-și redirecționa viața sau pentru a anula unele influențe căpătate la vârsta maleabilă a adolescenței.
Ficțiunea lui Susan Choi presară adesea semnale de fum, avertismente pe care cei care privesc din depărtare să le poată zări în timp util. Karen își prezintă propria versiune de adevăr, distanțându-se de ficțiunea fostei sale prietene, Sarah, cea care, la maturitate, scrie romanul din care îi este oferit cititorului în prima parte a cărții. Jocurile de încredere sunt între cititor și autor, între narator și cele două personaje protagoniste, între ideea maestru-păpușar din spatele acestei structuri neașteptate și deschiderea noastră față de posibilitatea ca adevărul să fie în mijlocul ficțiunii.
Ne este oferită această provocare în calitate de cititori, această călătorie în care avem de ales pe cine să credem, această șansă de a redescoperi în ce măsură poveștile pe care ni le spunem, privind în urmă, au calitatea de a păstra în ele adevărul obiectiv și nu doar percepția noastră integrală asupra faptelor. Susan Choi este, în cele din urmă, maestrul păpușar care mișcă încet și cu îndemânare firul fiecărei povești, dând iluzia că, în cele din urmă, răspunsul ne aparține.
Susan Choi, „Exercițiu de încredere”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2021, nr. pagini: 280, traducere: Mihaela Buruiană
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Hulki Okan Tabak pe Unsplash
scrie un comentariu