* Cum însăşi autoarea spune, într-un fel sau altul, despre volumul său: „DAN ELKIND: Where would you shelve it? // VANESSA PLACE: Museum bookshops and home toilets.”
O să spun asta de la bun început, ca să nu existe vreun dubiu: mă consider a bad feminist. O să devină mai clar până la final de ce m-am etichetat aşa.
Cartea Vanessei Place (n. 1968), You Had To Be There: Rape Jokes[1] (2018), e aproape imposibil de plasat în contextul corectitudinii politice. Devine cu atât mai greu de etichetat volumul în contextul experimentelor acestei scriitoare americane. Fără pretenţia de a-i face o biografie literară exhaustivă (pentru asta, există şi Google, care tinde spre a ne cunoaşte mai bine decât noi înşine), Vanessa Place este avocat numit din oficiu pentru cei care au comis crime sexuale, dar este şi poetă conceptuală (sau scriitoare, în sens mai larg) şi performer. Până la You Had…, aceasta a publicat şi La Medusa (2008), Notes on Conceptualisms (2009), The Guilt Project: Rape, Morality and Law (2010), Tragodía 1: Statement of Facts (2010), Tragodía 2: Statement of The Case (2011), Tragodía 3: Argument (2011) şi Last Words (2015). Proiectul lui Place care a stârnit cele mai multe valuri în social media la vremea respectivă, în 2015, a fost rescrierea, în stil borgesian, a romanului Pe aripile vântului pe Twitter, reproducându-l propoziţie cu propoziţie zilnic, începând cu 2011. Pentru că pe internet e foarte simplu să scoţi orice din context şi să faci o memă din porţiunea excizată, un grup de scriitori luptând împotriva rasismului au chemat la arme alţi scriitori pentru a denunţa rasismul inerent reproducerii unei opere literare care a devenit rasistă între timp. Rezultatul: mai multe participări la evenimente sau în comisii i-au fost anulate Vanessei Place la momentul respectiv.
You Had To Be There: Rape Jokes, înainte de a ajunge un volum de poezie(?), a fost un text performat live de scriitoarea americană în diverse spaţii. Atât volumul, cât şi textul performat conţin glume despre viol de toate tipurile, care au fost găsite, colecţionate (şi ulterior îmbunătăţite, unele din ele) de pe site-urile sau forumurile destinate glumelor de acest gen, la care au fost adăugate glume scrise de însăşi Place. Volumul (şi textul performat live) nu se doreşte un număr de stand-up comedy, ci artă/performance, cu toate că ideea i-a venit în contextul în care câţiva stand-uperi din Statele Unite au fost criticaţi pentru că aveau în repertoriul lor glume despre viol.
Cartea, împreună cu performance-ul, pleacă de la o premisă simplă, oferită de însuşi Freud: o glumă este o eliberare de moment a ceva reprimat, de obicei de natură sexuală, poate chiar ceva obscen (Freud said that jokes are a way of discharging hostility, violence, and sexual desire. So… joke’s on you. / Freud spune că glumele sunt o modalitate de eliberare a ostilităţii, violenţei şi a dorinţei sexuale. Aşa că… tu ai luat ţeapă.[2]). Urmând firul, ajungem la concluzia logică, deşi nu ne place ceea ce auzim, că şi violul este tot o eliberare a dorinţei sexuale reprimate (şi reprobabile, prin prisma modului în care este eliberată). Doar că în cazul de faţă, volumul nu este gândit ca o antologie de glume din ce în ce mai neacceptate în era corectitudinii politice, ci se doreşte o operă de artă. Parafrazând-o pe însăşi Vanessa Place, în stand-up comedy se creează senzaţia de intimitate, ca şi cum stand-uperul ar veni şi ar prezenta, conversaţional, câteva glume. În cazul lui, există dorinţa evidentă de a obţine bunăvoinţa publicului, prin înscenarea intimităţii şi a sincerităţii. Place nu-şi doreşte nimic din toate acestea din partea publicului sau a cititorilor săi, ea doar livrează un text care, în mare măsură, nici nu-i aparţine. Dacă tu râzi, nu este responsabilitatea ei, ci a ta pentru că ai căzut în capcana pe care ţi-a întins-o.
Ceea ce trece pe sub radar (poate şi pentru că Vanessa Place îşi doreşte asta[3]) sunt meritele estetice ale volumului. Poate şi pentru că nu prea există. You Had… chiar este o listă de glume despre viol. În cel mai bun caz, sunt înşirate în funcţie de tematica lor (glume cu evrei şi viol, glume cu pedofili şi viol etc.), dar materialul nu este prelucrat aproape deloc (iau totuşi în calcul faptul că unele au fost şlefuite, iar altele scrise de la zero). Tot în cel mai bun caz, glumele (unele dintre ele, cel puţin) sunt bine construite structural şi lingvistic, dar nu-şi depăşesc condiţia iniţială: I was raping a woman the other night and she cried: „Please, think of my children!” Kinky bitch. / Violam o femeie nopţile trecute şi m-a implorat: „Te rog, gândeşte-te la copiii mei!” Perversă curvă.; It must be hard for a woman to get raped. Otherwise it doesn’t go in properly. / Trebuie să fie tare ca o femeie să fie violată. Altfel, nu intră cum trebuie. Faptul că Vanessa Place se revendică de la conceptualism (ergo ceea ce scrie sau performance-urile sale au toate la bază un schelet conceptual, ideatic) nu o scuteşte pe aceasta de a-şi construi opera în aşa fel încât să reziste fără organele conceptuale la vedere. Într-un performance, exhibarea ideii sau a felului în care ar trebui să funcţioneze acesta este de dorit, cel puţin în anumite cazuri, pentru ca publicul să poată naviga „textul” propus de artist[4], dar într-un text care ajunge între două coperte, intenţia autorului nu mai este relevantă, pentru că textul este singurul care rămâne după moartea fizică a autorului. Poziţiile ideologice se pot schimba de-a lungul timpului, nu şi un text literar bine executat din punct de vedere estetic. De altfel, nici prefaţa, nici postfaţa volumului nu discută meritele estetic-literare, ci mai degrabă tot pe violenţă şi cât de inconfortabil e un astfel de volum, când orice text ofensează pe oricine, se bate monedă, transformând-o pe Vanessa Place într-o salvatoare a criminalilor lipsiţi de voce, devenită şi victimă.
After the cuts and bruises have healed, and the feelings of shame and misplaced guilt have faded, do rape victims secretly think to themselves – „Oh yeah, I’ve still got it.” / După ce tăieturile şi vânătăile s-au vindecat, după ce sentimentele de ruşine şi vină aproape au dispărut, victimele violului gândesc în sinea lor – „O da, încă îl am pe vino-ncoa’.” (preferata mea, şi nu sunt sarcastică. Probabil pentru că, deşi nu am fost victimă a violului, totuşi cunosc sentimentul.)
Told my boss, „Sorry I’m a few minutes late, my sister was raped this morning.” „Is she alright?” he asked. „Yeah,” I said, „Not bad at all.” / I-am spus şefului meu „Îmi pare rău că am întârziat câteva minute, sora mea a fost violată dimineaţa asta.” „Este în regulă?” a întrebat. „Da,” am spus „Nu e rău deloc.” (în cazul în care cineva rămâne fără scuze când întârzie la serviciu)
My girlfriend cuddled up to me after sex. „Have you ever thought about…you know…children?” she asked. Fuck, I thought. How does she know? / Iubita mea se cuibărea lângă mine după sex. „Te-ai gândit vreodată la… ştii tu… copii?” a întrebat. Pula, m-am gândit. Cum de ştie? (pentru femeile care se întreabă la ce se gândesc ei după sex sau pentru bărbaţii care mereu se întreabă cum de ştiu ele)
Go ahead and call the police. We’ll see who comes first. / Dă-i drumul şi cheamă poliţia. Vedem noi cine ajunge/ejaculează primul. (din păcate, jocul de cuvinte nu se poate păstra în traducere.)
When the judge asks, „How does five to ten years sound?” „Sexy” is apparently the wrong answer. / Când judecătorul întreabă „Cum îţi sună cinci până la zece ani?” „Sexy” aparent este răspunsul greşit.
A rape victim walks into a bar… Turns out, that was her first mistake. / O victimă a violului intră într-un bar… Aparent, asta a fost prima ei greşeală. (pentru cei cărora le plac glumele cu „X intră într-un bar”)
My four-year-old daughter came crying to me with a black eye. Shocked, I took her into my arms and asked her what happened. She replied, „I walked into a door.” Good girl. / Fata mea de patru ani a venit plângând la mine cu un ochi negru. Şocat, am luat-o în braţe şi am întrebat-o ce s-a întâmplat. A răspuns „Am intrat într-o uşă.” Fată bună. (ce face o educaţie bună)
Coma. Nature’s consent. / Coma. Consimţământul naturii. (noroc că Almodovar a făcut deja filmul Hable con ella, că acum nu ar mai putea)
„Barely legal”: when „almost underage” sounds a bit too creepy. / „Aproape legal”: când „aproape minor/ă” sună puţin prea înfiorător.
A Catholic priest has spoken up in outrage at that man in Riverside who raped and impregnated his two daughters. He said, „Abortion is a sin.” / Un preot catolic a vorbit cu furie împotriva acelui bărbat din Riverside care şi-a violat şi lăsat însărcinate cele două fete ale sale. A spus „Avortul e un păcat.” (Polonia ştie cel mai bine în momentul de faţă acest lucru.)
What’s the difference between a gun and a feminist? A gun only has one trigger. / Care e diferenţa între un pistol şi o feministă? Un pistol are doar un declanşator.
What’s the difference between me and a terrorist? I don’t need a god to rape your sister. / Care e diferenţa între mine şi un terorist? N-am nevoie de un zeu ca s-o violez pe soră-ta. (asta e mai degrabă truism decât o glumă în sine)
Has it ever occurred to you that maybe you are a pedophile but just haven’t met the right child yet? / Ţi-a trecut vreodată prin cap că poate eşti un/o pedofil/ă, dar încă nu ai cunoscut copilul potrivit încă? (poate o dată, maximum de două ori)
I’ve got this really funny joke about rape. Actually, nah, you had to be there. / Am gluma asta foarte amuzantă despre viol. De fapt, nah, trebuia să fii acolo[5].
[1] Vanessa Place, You Had To Be There: Rape Jokes, powerHouse Books, 2018, 158 pg.
[2] Toate traducerile, oricât de aproximative, îmi aparţin.
[3] Citind „The Artist’s Statement”, devine mai evident faptul că pe autoare o interesează mai mult reacţia publicului în faţa faptului că lucrează cu materiale greu digerabile de societate (condamnaţi la moarte, violatori în serie, traficanţi de carne vie, pedofili, pe scurt, sex şi violenţa sa): „But a work of art can hit you with a slap of shock or feel very much like a violation – that whatever you were consenting to, it was not this. And this is part of the risk of working with this violence: the public risk. The more personal risk is to my reputation (being called a racist or a rape apologist), my safety (the threats to rape me, to teach me a lesson), and to my livelihood (the reports to legal authorities, the calling-out from various social communities). Both risks are real, and neither unreasonable.” În traducere: „Dar o operă de artă te poate lovi cu o palmă de şoc sau se poate simţi ca o violare – pentru orice ţi-ai dat iniţial consimţământul, nu era asta. Şi aceasta este o parte a riscului de a lucra cu această violenţă: riscul public. Cu cât este mai mare riscul personal pentru reputaţia mea (să fiu etichetată rasistă sau apologetă a violului), siguranţa mea (ameninţările de a fi violată, ca să fiu învăţată o lecţie) şi pentru mijloacele de trai (rapoartele spre autorităţile legale, chemarea la arme a diferite comunităţi sociale). Ambele riscuri sunt reale şi niciunul nerezonabil.”
[4] În performance-ul din 1974 al Marinei Abramović, Rhythm 0, aceasta lasă instrucţiuni pentru public despre rolul tuturor celor 72 de obiecte puse la dispoziţie, ridicând astfel o serie de întrebări despre responsabilitatea publicului şi a artistului, prin modul în care publicul folosea obiectele asupra ei de-a lungul orelor dedicate performance-ului.
[5] Glumele/„Versurile” au fost alese strict în funcţie de preferinţe.
Vanessei Place, „You Had To Be There: Rape Jokes”, powerHouse Books, anul publicării: 2018, nr. pagini: 160
Fotografie reprezentativă de Ahmed Ashhaadh pe Unsplash
scrie un comentariu