comunicate de presă extra

Marian Coman, membru în SFWA

scris de citeste-ma.ro

Marian Coman a devenit membru al Science Fiction & Fantasy Writers of America (SFWA), cea mai importantă organizație a scriitorilor de SF&F la nivel mondial.

Fondată în 1961 de către Damon Knight, SFWA adună acum aproape 2000 de scriitori, majoritatea din Statele Unite ale Americii. Printre membrii SFWA se numără autori precum George R.R. Martin, Joe Haldeman, Mary Robinette Kowall, Naomi Novik sau John Scalzi. SFWA este cunoscută publicului larg mai ales pentru faptul că organizează decernarea prestigioaselor premii Nebula.

Scriitor, editor, jurnalist și scenarist de benzi desenate, Marian Coman este laureatul mai multor premii naționale dedicate literaturii F&SF și al unui premiu al Convenției Europene de Science-Fiction. El a devenit cunoscut cititorilor de limbă engleză după ce, anul trecut, a publicat în Apex Magazine, o cunoscută revistă de gen din Statele Unite.

„Piața de carte SF&F din Statele Unite este, fără urmă de îndoială, cea mai dezvoltată la nivel mondial. Unul dintre principalele motoare ale acestei zone culturale este SFWA, organizatorul celor mai râvnite premii dedicate literaturii SF&F – premiile Nebula. Pentru mine a fost o mare bucurie să fiu acceptat în SFWA și este o mare oportunitate să învăț noi lucruri despre felul în care funcționează un sistem cultural bine pus la punct.” – Marian Coman

Marian Coman a scris volumele Nopți albe, zile negre (Tritonic, 2005), Testamentul de ciocolată (Tritonic, 2007), Teoria flegmei. Apel la mitocănie (Tritonic, 2008), Fingers and other fantastic stories, Haiganu. Fluviul Șoaptelor (HAC!BD, 2015), Haiganu. Furia Oarbă (HAC!BD, 2017) și Omulețul din perete (Nemira, 2019), iar povestirile sale au fost incluse în numeroase antologii. A fost redactor-șef al cotidianului Obiectiv – Vocea Brăilei, al revistelor Obiectiv Cultural și Nautilus și scenaristul benzilor desenate Harap Alb continuă și Tinerețe fără bătrânețe. În prezent, este redactor-șef al Armada, imprint al Grupului editorial Nemira dedicat literaturii SF, Fantasy, History & Thriller.


Credit foto: Foto & film 365

despre autor

citeste-ma.ro

Citeşte-mă! Citeşte, mă!

scrie un comentariu