Leila este o Cenuşăreasă născută în familia unor emigranţi marocani din Franţa. Sclava celor 10 fraţi ai săi, dar şi a părinţilor, care o supun prin tradiţie şi cutume, Leila vrea să fie liberă şi caută asta prin toate formele. Pentru că nu mai suportă viaţa din familia ei, în adolescenţă ia în calcul inclusiv sinuciderea. Variantă la care se va gândi şi ceva mai târziu, când va constata că timpul nu ajută şi că originea familiei din care face parte o va afecta întotdeauna.
Am citit multe mărturii în ultimii ani despre emigranţi şi parcursul lor chinuit către libertate şi o viaţă normală. Am citit despre femei răpite de ISIS, despre cum au scăpat unii din Coreea de Nord ori despre naufragiaţi în Mediterana, dar în „Măritată cu forţa” am găsit un element pe care celelalte cărţi nu l-au avut: faptul că totul se petrece în văzul lumii, fără ca lumea să poată interveni.
Când e adolescentă şi ar vrea să se simtă şi ea bine ca toate tinerele de vârsta ei, pe care le tot vede la şcoală, Leila constată că nu are voie mai nimic.
„Un pachet de ţigări? Este o stricată. O pudrieră, un rimel sau un ruj, un chilot roşu? Este o stricată. Un bilet de la vreun iubit? O stricată! Un tampon? Direct la doctor, fie că este majoră, fie că nu… Pilule contraceptive? Motiv clar de repudiere!”
Una dintre colegele ei, cu aceleaşi origini, este legată de pat timp de câteva zile şi i se dă de mâncare ca unui câine doar pentru că a îndrăznit să nu respecte limitele impuse ale libertăţii. Leila însăşi este bătută până la desfigurare din aceleaşi motive, este urmărită şi când fumează o ţigară ori când caută să stabilească o întâlnire cu un băiat.
„Corpul femeii este un păcat din naştere, o fată nu există cu adevărat în ochii tatălui său decât ca servitoare în casă, prizonieră în camera ei şi cadou împachetat în virginitate pentru bărbatul pe care îl va fi ales.”
Ceva mai târziu, când dincolo de şcoală îşi găseşte un serviciu şi ar putea să-şi ducă viaţa pe cont propriu, familia îi impune un soţ. Un bărbat mai în vârstă, pe care ea nu-l ştie şi nu-l vrea, dar care se va transforma într-un duşman. El şi familia lui, cu mama lui care vede în noră o servitoare ce ar trebui să o spele peste tot, inclusiv la fund.
Treptat, Leila învaţă să spună nu. Din disperare, fuge, dar se întoarce, se revoltă şi îşi înalţă treptat pragul suportabilităţii. Ceva mai târziu, va descoperi dragostea în ochii copilului ei şi va ajunge să-şi înţeleagă părinţii, prizonieri ai tradiţiei, la rândul lor, dar toate astea cu ce preţ? Uriaş. Şi totul, cum spuneam, în mijlocul civilizaţiei, printre francezi – oficialităţi ori simpli vecini – care s-ar putea implica mai mult.
Şansa acestei tinere a stat în câteva cunoştinţe pe care şi le-a făcut în timp şi la care a reuşit să se retragă atunci când nu a mai suportat. Între ele şi o mătuşă ceva mai open minded, dar şi o capcană – Leila ajunge la un moment dat la o prietenă, care duce o viaţă şi mai tulbure decât a ei, şi se trezeşte din nou captivă…
Cartea asta este foarte dură pentru că spune multe despre viaţa adevărată. Cea care nu e nicidecum afişată în public, pe reţele de socializare ori la evenimente. Viaţa de familie care începe atunci când uşa se închide în spatele tău şi auzi din toate părţile „Fă-mi aia!”, „Drege-mi aia!”, „Pe aia de ce nu ai făcut-o?”, „Hai, spală-mă! Şi acolo, jos, nu te feri!”… Cum să scapi şi unde să te duci ca să trăieşti şi tu ca o fiinţă cu demnitate?
Nu poţi decât să speri că, de la prima ediţie a cărţii (2004), fenomenele astea au dispărut sau măcar s-au împuţinat.
„Măritată cu forţa”, Leila, Marie-Thérèse Cuny, Editura Polirom, 2018, 288 de pagini, traducere de Oana Cătălina Popescu
Carte este disponibilă pe:
Fotografie reprezentativă de Mohamed Nohassi pe Unsplash
scrie un comentariu