Dacă există o literatură care se joacă excelent cu mintea cititorilor săi, atunci cea japoneză e prima în top. Obscură, meticuloasă în detalii, succintă, dar de impact – iată doar câteva dintre cuvintele care ar descrie minunat ce simți după ce parcurgi o istorie (sau mai multe) din această emisferă literară.
Natsuko Imamura, autoarea japoneză care a reușit să devină cunoscută lumii grație volumului său „Femeia cu fusta violet”, revine în forță cu o nouă antologie de proză scurtă, „Fata care s-a transformat în bețișoare”, tradusă de Magdalena Ciubăncan pentru colecția Raftul Denisei de la Humanitas Fiction.
Pentru mine, această carte este prima întâlnire cu autoarea și, fie vorba între noi, aș spune că a fost un rendez-vous reușit. Formată din trei istorii cu un filon feminin, cartea mizează pe sentimentul de pustiire, pe senzația de a fi departe de un loc sau pe cea de apatridie emoțională. Aceste trei istorioare par să fie construite pe miza unor observații sociale. Naratorul devine un soi de reporter din teren, un reporter care ne arată emoțiile veridice ale celor trei femei.
Obsesive în majoritatea lor, acestea nu fac altceva decât să se dedice unor forme bizare de iubire și de atașament. Una devine bețișoare cu care își hrănește stăpânul. Alta, fata care nu poate fi țintită, devine o epavă sentimentală doar pentru că nimeni nu a pus punct goanei sale dure. Cea de-a treia e o femeie goală, care își târăște existența până în punctul când decide că viața poate fi altfel.
Toate cele trei istorii par să escaladeze din punctul de renunțare în cel de asumare, cu mici excepții. Acele rateuri perfect umane le transformă pe femei în variantele lor resemnate. Metamorfoza este aici un punct, un soi de portal ideatic pe care îl parcurge. Unele eșuează, altele reușesc, dar toate cele trei eroine nu fac altceva decât să se schimbe sub presiunea constantă a lumii.
Din perspectiva mea, această carte poate fi privită ca un soi de monolog despre condiția feminină prin prisma unor etaloane create de patriarhat. Ele trebuie să fie puternice, utile, iubite și iubibile. Ele nu au cum să-și ducă existența altfel decât conexe la un organism mai puternic.
Evident, sunt conștientă că unii cititori vor privi sceptic această cheie de analiză a textului, dar chiar cred că Imamura a reușit să ilustreze perfect ostentația cu care femeia încearcă să-și câștige locul sub soare, fie într-o goană fără final, fie printr-o utilitate obsesivă.
Escapismul istoriilor lui Natsuko Imamura e un punct aparte asupra căruia vreau să mă opresc. Nu vă lăsați păcăliți de simplitatea frazelor și de senzația acelei scurtimi voit folosite de autoare, ci mergeți mai departe, treceți de simboluri și de imagini subtilizate. Vă asigur că la capătul acestei călătorii literare veți avea senzația că ați întâlnit şi voi astfel de femei, că le-ați avut prin preajmă și poate că nu le-ați înțeles.
Acest experiment literar poate să nu fie pe gustul oricărui cititor, dar mie mi-a reconfirmat apetența pentru literatura japoneză, pentru simplitatea și pentru claritatea cu care pune în cuvinte unele adevăruri de mult timp știute.
Natsuko Imamura, „Fata care s-a transformat în bețișoare”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2023, nr. pagini: 184, traducere: Magdalena Ciubăncan
Cumpără cartea:
Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:
scrie un comentariu