E seară, e iarnă, e frig,/ Sînt singură, tremur, mi-e teamă. Somnul își coboară valul țesut din dureri peste ochii obosiți. Pământul îmbibat cu oasele & carnea celor cunoscuți cândva formează ochelarii care doar noaptea pot fi purtați. Și doar cu ajutorul lor visele construiesc realitatea ascunsă ziua. Fiecare loc în care s-a produs o dispariție & o moarte e pătat cu vopsea neagră: când ne punem ochelarii, peste lume se varsă o noapte fără stele și fără lună, o noapte care îngheață și ultimele urme de căldură din sufletul care rătăcește în întuneric.
Fericirea le aparține doar orbilor care trăiesc în plină zi, încorsetați până la leșin de probleme care nu depășesc niciodată perimetrul casei calde și sigure, într-o societate alcătuită din oameni care nu pun întrebări.
O, mai rămîi o vreme în marea ta derută/ (…) Nu rîde și nu-ncepe și tu să înțelegi,/ O, mai rămîi așa. O, mai rămîi.
Lumea devine o groapă comună pe care Noe n-o mai poate și, cel mai probabil, nici nu mai vrea să o salveze. Societatea nu mai naște ființe separate, ci un corp general, care se rostogolește spre prăpastie, pe drumul flancat de zidurile construite din banalitățile zilnice.
În scurtele reprize de trezire, pe lângă ochelari se vede Îngerul Morții veghind lângă pat. Îngerul de Pază își face apariția sub formă de mantră protectoare și tocită, luminând în mod involuntar scăparea prin Moarte.
Și tocmai atunci s-a arătat Îngerul de Pază/ Îmbrăcat în haine de polițist./ (…) Și m-am trezit strigînd înfricoșată:/ Nu l-ați văzut cumva pe Îngerul Morții?
Moartea e acum o trezire din visul vieții, o recăpătare a sinelui construit și dărâmat de viață. Limita dintre etape dispare: moartea este o continuare firească a vieții.
La ivirea zorilor cu miros primăvăratic, ochelarii de pământ se topesc în parchet: în urma lor, cicatricele rămase-n gânduri se ascund sub aburul somnului dulce de dimineață. Îngerii devin invizibili sub lumina soarelui. Oamenii se rostogolesc cântând în cor spre groapă.
Ileana Mălăncioiu, „Urcarea muntelui”, Editura Litera, anul publicării: 1992, nr. pagini: 104
Fotografie reprezentativă: Sapan Patel / Unsplash
scrie un comentariu