Aljaz Cosini, eroul lui Richard Flanagan din acest roman, este călăuză pe râurile din Tasmania pentru un grup de turiști. Alături de Gândacu, o altă călăuză, ceva mai experimentată și mai curajoasă decât Cosini, grupul are misiunea oarecum neclară de a depăși o serie de cascade și de complicații (între care și vremea mereu capricioasă).
Există pe tot parcursul romanului o legătură directă între ploaia care îngreunează înaintarea grupului și starea de spirit a acestuia. Dacă la început expediția pare un voiaj excentric, cu niște tipi care și-au lăsat pentru câteva zile birourile călduțe pentru a trăi ceva puțin mai palpitant, pe parcurs, printre hopuri și reacții spontane menite să ocolească ghionturile unor ape tot mai înverșunate, călăuzele sunt nevoite să facă apel la cele mai rafinate cunoștințe. Expediția le testează limitele și îi încearcă așa cum nu și-au imaginat când au acceptat misiunea.
„Clienții par speriați. Până azi, călăuzele s-au arătat invincibile, neînfricate, o atitudine care i-a făcut să privească totul cu încredere. Dar râul acesta nou, apele acestea furioase, învolburate, într-un climat rece și umed, atât de diferit de primele zile atât de relaxante, râul acesta nou îi înspăimântă pe clienți și, în plus, le îngrijorează pe călăuze.”
Cosini este pus la încercare. Dincolo de faptul că se simte depășit de situație, de calculele pe care trebuie să le facă pentru a anticipa starea vremii și momentul potrivit pentru plecarea pe traseu, marea lui provocare este să treacă dincolo de frică pentru a sări în ajutorul altcuiva. Acesta este accentul pe care l-a folosit Flanagan pentru a împinge la deal romanul. Cosini e fricos. Încă tânăr, cu o iubire eșuată și un copil pierdut printr-o decizie crudă a destinului, Cosini pare fragil, un antierou într-o postură nepotrivită. Iar când îi apare în cale situația care i-ar permite să se autocontrazică, să-și dovedească sieși că nu e așa cum ai fi zis dacă i-ai fi privit trecutul, chiar dacă în sinea lui ezită, trece la acțiune.
Așa, pică în capcană. Când sare în ajutorul unui membru al expediției, Cosini e prins într-o situație din care crede că nu mai are scăpare. Își vede moartea cu ochii. Și nu doar moartea. Cosini are viziuni. Tot felul de imagini ciudate i se perindă prin fața ochilor, iar el le redă așa cum numai cineva care nu mai are mult de trăit poate. Apar în filmul viziunilor sale tatăl și bunicul lui, printre alte personaje pe care și el se declară surprins să le vadă așa.
Supraviețuiește sau nu Cosini? Moare cel pe care a încercat el să-l salveze? Acestea sunt întrebările care ard în motorul romanului de debut al lui Richard Flanagan. Unul scris cu 19 ani înainte de cel care avea să-i aducă Premiul Man Booker, „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”.
„Moartea unei călăuze pe râu” anunța un mare scriitor, confirmat prin toate cărțile sale. Dacă nu ai citit nimic scris de Richard Flanagan, vei descoperi aici pe cineva sensibil la reacțiile omului în fața situațiilor limită. Flanagan a povestit în primul său roman pe marginea unui cadru familiar, Tasmania, și a vulnerabilităților unui om nevoit să se privească în oglindă.
Richard Flanagan, „Moartea unei călăuze pe râu”, Editura Litera, 2017, traducere de Petru Iamandi, 368 de pagini
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Jessica Furtney pe Unsplash (crop)
Foarte mult mi-au plăcut și O cale îngustă spre nordul îndepărtat și Să baţi din palme cu o singură mână, iar Petru Iamandi a făcut o treabă excepțională cu traducerile.
Da, traducerile sunt foarte bune. Eu am mai citit numai O cale îngustă… Parca mi-a plăcut mai mult decât Moartea unei călăuze.