„Dar este, într-adevăr, greutatea cumplită și ușurătatea frumoasă?”
Milan Kundera spune că „Romanul nu este o confesiune a autorului, ci o explorare a ceea ce reprezintă existența umană în capcana devenită lume”.
„Insuportabila ușurătate a ființei”, acest roman plin de reflecții, digresiuni filosofice, întrebări și neliniști, descrie natura fragilă a destinului individului și modul în care o viață trăită doar o dată poate fi lipsită de relevanță, pentru că nu există nicio altă posibilitate de repetiție sau comparație. Duce cu el un sentiment de profundă nostalgie pe drumul în căutarea fericirii, la care toți aspirăm.
Personaje controversate, atrase de fiorul vieții, de curiozitatea de a cuceri alte persoane, de a descoperi ce le deosebește pe fiecare sau personaje care cred că un corp gol devine depersonalizat. Iubirea care se arată nu atunci când faci dragoste cu cineva, ci când dormi cu el în fiecare noapte. Întrebări care se ridică singure din explorarea vieții și neliniștea sufletului. Ce este mai ușor de acceptat, greutatea sau ușurătatea ființei?
Publicat în perioada de exil în Franța a lui Milan Kundera, în 1984, romanul examinează ideea de lejeritate și greutate a ființei – vid și sens – prin povestea a patru personaje principale imaginate de scriitor. Fiecare personaj trăiește iubirea în felul lui și experimentează propria formă de ușurătate a existenței, având pe fundal vremurile comuniste și invazia rușilor în Cehoslovacia din 1968. Kundera se folosește de acest context politic pentru a analiza comportamentul uman în timp ce își duce personajele prin tunelul ambiguității, paradoxului și contradicției.
Tomas este un chirurg apreciat în Praga, împărțit între dragostea pentru Tereza și infidelitățile lui incorigibile. Tereza este îndrăgostită de Tomas, dar consumată de acest fel al lui de a vedea viața, iar încercarea de a-și concilia dragostea cu această filosofie este probabil inima poveștii.
Sabina este pictoriță și prietena erotică a lui Tomas, fiind același soi ca și el. Franz este un profesor universitar, căsătorit, care se îndrăgostește de Sabina. Dar poate ea să accepte această iubire? Sau este mai dedicată „ușurătății ființei” decât Tomas, care a îndrumat-o în această filosofie?
Tomas încearcă să trăiască deasupra responsabilității personale și a angajamentului față de o femeie, practicând o viață amoroasă care nu implică sufletul, păstrându-și intimitatea și singurătatea. Până la sfârșitul poveștii, această libertate va deveni o sarcină prea mare pentru ca el să o mai suporte.
Convenția nescrisă a prieteniei erotice presupunea excluderea dragostei din viața lui Tomas. Dar, odată cu Tereza, în viața lui pătrund și sentimentele, și frământările, și începe să se întrebe cum ar fi mai bine, să fie cu ea sau nu? Prins în acest vârtej interior, își va trăda propriul „cod de ușurătate”.
„Nu exista nicio posibilitate de a afla care hotărâre era mai bună, întrucât nu exista niciun termen de comparație. Omul trăiește totul pe loc, pentru întâia oară și fără niciun fel de pregătire, ca un actor care ar intra în scenă și ar juca, fără să fi repetat vreodată. Dar ce valoare poate avea viața, dacă prima repetiție a vieții e însăși viața?”
Fiecare persoană are o unicitate care nu se află la vedere, trebuie descoperită și cucerită. De această dorință a descoperirii și cuceririi eului individual era dependent Tomas. Tot ceea ce e dezvăluit publicului nu are nevoie de cucerire. „Așadar, nu dorința de voluptate, ci dorința de a pune stăpânire pe lume îl îndemâna pe Tomas să se avânte în urmărirea femeilor.”
Sabina trăiește prin trădare, abandonându-și familia, iubiții și, în cele din urmă, țara, într-un mod care o condamnă la ceea ce Kundera numește o „ușurință a ființei”. Adică o viață lipsită de angajament și fidelitate sau responsabilitate morală față de oricine altcineva.
În schimb, Tereza, care manifestă o dragoste totală pentru Tomas, este exact opusul Sabinei în angajament și fidelitate și înrădăcinare față de pământul natal. Se scufundă sub o povară morală insuportabilă. Erau, oare, Tereza greutatea şi Sabina ușurătatea? În fizica kunderiană, uneori, cele două se contopesc.
„Omul, pentru faptul că dispune doar de o singură viață, nu are nicio posibilitate să verifice ipoteza prin experiență, drept care nu va afla niciodată dacă a greșit sau dacă a făcut bine dând ascultare sentimentelor sale.”
Proza lui Kundera este o tapiserie de idei filosofice țesute prin viețile personajelor de vocea tachinatoare a autorului-narator. Poate Franz să accepte că o minte pe soția lui sau să înțeleagă de ce Sabina este entuziasmată de trădare? Sau Tereza să accepte ce îl conduce pe Tomas de la cucerire la cucerire? Dar Tomas să fie fericit doar cu dragostea pentru Tereza? Sau poate Sabina să iubească „slăbiciunea” lui Franz? Ei au fost modelați de experiențe atât de diferite încât nu sunt în măsură să interpreteze și să înțeleagă sentimentele și acțiunile celuilalt, acest lucru având uneori consecințe dureroase. Ca scriitor, este priceperea cu care Kundera deschide acel decalaj dintre percepție și realitate. El ne atrage într-o lume neliniștită, în care nimic nu este așa cum percepem noi, iar sensul și motivul sunt deformate ca refracția luminii printr-o prismă, combinând elemente metafizice, ironice, erotice, politice, subversive, care sunt chintesența Kundera.
Privirea lui Kundera este fixată pe natura umană, pe care el nu vrea să o îmbunătățească, ci o aruncă pe scenă așa cum este, imperfectă. Întrebările lui nu sunt fixate în timp, ci în conștiința noastră. Chestionează natura existenței, a slăbiciunii și a puterii, a moralei, ce ne îndeamnă să acționăm, de ce depind deciziile noastre. Decizii despre care nu știm dacă sunt bune sau rele, pentru că nu ne este dată o altă viață în care să le comparăm. Unde este sufletul? Există suflet? Ne putem despărți ușor de ceva profund pentru noi? De acel ceva pe care îl considerăm sensul vieții noastre? Putem să acceptăm o „fericită nepăsare”? Ești nevinovat fiindcă nu știi? Ce este adevărul? Romanul este o căutare a adevărului care rămâne nedezvăluit. Misterul, fără de care viața nu poate exista.
Poate că toate întrebările pe care i le punem dragostei, „întrebări care o judecă, o cercetează, o examinează, o interoghează, sunt de natură s-o și distrugă din fașă. S-ar putea să nu fim în stare să iubim, tocmai pentru faptul că tânjim după iubire, ceea ce înseamnă că pretindem ceva (dragostea) de la celălalt, în loc să ne apropiem de el fără revendicări și să ne mulțumim doar cu simpla sa prezență”.
Dar câți dintre noi reușim să facem asta?
Personajele kunderiene dezvoltă o complicitate a eului lăuntric cu amărăciunile existenței umane. Kundera este un seducător, pare că face un experiment cu ele, le pune în situații de ușurătate și greutate, lăsându-ne pe noi să decidem care dau mai mult sens vieții. Pe linia succesorală a sufletului, cele două sunt imediat una după alta, dezvăluind dramele noastre existențiale, care de multe ori atârnă de firul îngrozitor al nesemnificativului.
Vom ști vreodată pentru ce trăim? Povara este cea care ne apropie de esența noastră, iar lipsa unei apăsări ne transformă într-o „pană-n vânt”, ne expune unei existențe superficiale, fără posibilitatea de a ne apropia de intimitatea profundă a vieții. Nu există o rețetă clară pentru o viață împlinită, fericirea deplină sau iubirea perfectă, ci doar o sumă de momente frumoase și clipe de apropiere și bucurie.
„Povara cea mai grea ne strivește, ne face să ne încovoiem sub ea, ne lipește de pământ. Cu cât mai grea e povara, cu atât mai apropiată de pământ e viața noastră, și cu atât e mai reală și mai adevărată.
În schimb, absența totală a poverii face ca ființa umană să devină mai ușoară ca aerul, să zboare spre înălțimi, să se îndepărteze de pământ, de ființa terestră, să fie doar pe jumătate reală, iar mișcările sale să fie deopotrivă libere și nesemnificative. Și-atunci, ce să alegem? Greutatea sau ușurătatea?”
În funcție de ce vibrează mai mult în noi, romanul poate fi unul de dragoste, filosofic sau politic, fiecare deschizând o ușă către necunoscutul existenței umane.
Enigmatic și privat, aș putea spune chiar puțin morocănos în legătură cu zgomotul și dezordinea societății moderne occidentale, Milan Kundera s-a retras demult din fața ochiului public. Unul dintre cei mai importanți scriitori ai lumii a murit pe 11 iulie 2023 la Paris, la 94 de ani, după o boală prelungită. Am putea spune că moartea l-a readus din nou la viață în fața publicului. Moștenirea literară lăsată în urmă vorbește pentru el și „încapsulează” utopia și dramele comunismului, enigma sinelui și a trăirilor umane.
Milan Kundera, „Insuportabila ușurătate a ființei”, Editura Humanitas, anul publicării: 2013, nr. pagini: 348, traducere din limba cehă de Jean Grosu
Cartea poate fi cumpărată de la:
Iar dacă doriţi să susţineţi citestema.ro (mulţumiri!):
scrie un comentariu