Era 2007 și mă aflam pentru prima dată în străinătate. Norocul meu a fost să merg în orașul echipei mele favorite, Borussia Dortmund, la o conferință de matematici avansate, la care participa bunicul meu vitreg. După cum v-ați dat seama, nu aveam niciun merit ca să fiu acolo. Am luat 8 și ceva la mate în BAC, iar la facultate m-am descurcat decent la cursurile care implicau calcul numeric. Dar, clar, locul meu nu era la conferința din Dortmund, ci pe stadion. Ghinionul însă l-a reprezentat momentul din an în care se desfășura workshopul, pentru că vara nu prea erau și nici acum nu sunt meciuri oficiale. Așa că am văzut stadionul, dar cu prețul unui bilet de film în valoare de cinci euro. Mi-am ales locul favorit de pe Signal Iduna Park și mi-am promis că voi ajunge cândva să văd un meci de acasă al favoriților mei galben-negri. Am reușit să fac de două ori asta, în 2016 și 2019, însă nu de Borussia se leagă cea mai intensă amintire din prima vizită în Germania.
De la pastorul coreean (de sud) care vorbea impecabil română, la femeia cu un fluture desenat pe gleznă
Scrisul nostru DESPRE poezie, căci despre ea e vorba pe aici, prin Kooperativă, nu vrea să urmeze un trend și mai ales nu vrea să cadă într-o admirație artificială pentru mutațiile minimaliste din timpul COVID și post-coronavirus. Ne place uneori să ne BLOCĂM într-un gest, asupra unui vers minunat, pe care să îl ducem cu noi pentru foarte mult timp. Versul meu relevant la 21 de ani a apărut la Domul din Köln, unde, după 533 de trepte urcate, am auzit vorbindu-se în limba română. Și nu era bunicul matematician, ci un pastor coreean (creștin, posibil ortodox), care petrecuse ceva ani în București. Posibil chiar mai mulți decât mine, care încă mă acomodam cu orașul. Pastorul care vorbește română în Turnul Domului din Köln e un VERS pe care încă nu l-am scris și, în același timp, amintirea cea mai puternică din urma excursiei germane din 2007.
Astfel de planșe fotografice MEMORABILE regăsim și în poezia profei de română Virginia Olaru, în ale cărei versuri „se deșiră zilele și nopțile și ele sunt așa diferite ca un clișeu de o fotografie” (cuvintele Norei Iuga, din postfața cărții). Autoarea volumului „Ba pe față, ba pe dos” (CDPL, 2020) are un contact permanent cu poezia de astăzi, fiind principala artizană a Festivalului de Poezie Gellu Naum, un eveniment cu mare tradiție în zona concursurilor de poezie dedicate liceului și gimnaziului.
Însă, modificând puțin titlul unui roman de Milan Kundera, putem spune că versurile Virginiei Olaru nu se uită doar la CRAFTWORK-ul liric al anilor în care trăim, ci că poezia din prezentul volum e în altă parte. Asta nu înseamnă că LUNETA din dotare nu are bateriile încărcate și că nu se uită la prezent. Abordarea poetică a Virginiei Olaru este însă una minuțioasă, în care personajele care populează volumul își construiesc propriul buletin de știri, neținând cont de momentul PRIME TIME al zilei.
„O femeie cu un fluture desenat pe gleznă/își ia trotineta și pleacă,/lasă după ea o dâră de parfum, schimbă direcția visului.” (Caniculă, p.20)
Lena, Angela, cosașul – lumea vivantă a Virginiei Olaru
Pentru a merge și mai departe cu această ALEGORIE, vom apela tot la o bucată din postfața Norei Iuga, text care va întări prezența factorului pastor coreean în versurile profei de română. „În poezia Virginiei Olaru vezi exact fața de zi și fața de noapte a lumii, dezgustul și dorul, râsul și plânsul și niciun ‘triș’”. Două personaje feminine foarte interesante, care poate vor mai reveni în universul poetic al profei de română, sunt Lena și Angela. Două stereotipii tratate cu o ironie blândă, aproape maternă. Acest vehicul ajută foarte mult cititorul nehotărât să intre cu totul în povestea cărții, lăsând timpul să curgă nederanjat.
„Lena va rata infarctul de azi./E bătrână și rea/dar crește șase pisici/cu puterile care i-au rămas” (Lena – pe seară, p.33)
„Noaptea, Angela dă ordine mai departe,/chiar și în somn/convinsă că lucrurile suferă/când nu le pui să doarmă la locul lor” (Angela umblă pe picioarele altora, p.38-40)
Poemele din „Ba pe față, ba pe dos” (o posibilă interpretare lejeră a anului pandemic 2020) transcend stărilor de urgență și de alertă, printr-o comunicare continuă cu o lume care se încăpățânează să nu încremenească. Celebritatea (locală sau într-o anumită nișă), chiar și în cheie sarcastică, ne poate ține la suprafață, într-o lume în care ne zâmbim cu ochii (probabil una dintre cele mai uzitate replici motivaționale de anul trecut).
„O să apari în fotografii,/o să dai interviuri,/ căci nimic nu e mai ușor de înlocuit/decât frumusețea” (Celebritate, p.55)
Totuși, MONITORIZAREA poetică a Virginiei Olaru (observațiile din care extrage constant materie primă) dă și câte o lovitură în moalele capului. Ca în versurile de mai jos. La final, o ultimă idee: puteți să vă întâlniți oricând cu pastorul coreean, care poate fi fluent în orice limbă adoptată de suportul tehnic al corporațiilor. Fie pe stradă, fie într-o conversație audio din noua aplicație CLUBHOUSE.
„O geană de lumină/Stătea agățată într-o poziție incomodă/și atunci m-am gândit/să deschid fereastra.” (trădare, p.65)
Poem din volumul „Ba pe față, ba pe dos”
Cosașul
La 78 de ani
Mărin al lui Nae își plimbă zilele
prin grădinile altora,
culcă iarba pe-o litră de țuică
face politică
pune țara la cale
înjură guvernanții și pe mamele care i-au făcut
secerându-i dintr-o singură lovitură.
Stăpân pe coasa lui,
toată vara adună și pune de-o parte
bani pentru zile negre
iernile sunt lungi
și abia dacă le mai poate duce
până-n primăvară
lemnele s-au scumpit
magazinul e din ce în ce mai departe
nu are copii
așa cum nici nevastă n-a avut,
i-au plăcut țiitoarele,
nevestele altora,
care-i umpleau camera cu dulcețuri
care mai de care mai parfumate
de câteva ierni
cămara e goală
n-au mai venit să-i împartă
nici pentru morți,
l-au îngropat pesemne și ele după ce și-au spovedit păcatele
și au devenit babe cuminți,
dar el nu le-a uitat
le are pitite în grădină
și în fiecare primăvară
dă iarba la o parte
să le citească numele
scrise de el pe câte-o piatră.
Virginia Olaru, „Ba pe față, ba pe dos”, Casa de Pariuri Literare, anul publicării: 2020, nr. pagini: 72
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu