„Fiecare om este o maşină. Fiecare poate să activeze sau să dezactiveze sentimente. Trebuie doar să ştii ce întrerupătoare să acţionezi.” – Casa germană, Annette Hess
Annette Hess şi-a construit, în timp, o carieră de succes ca scenaristă, iar premiile cele mai importante din domeniu (inclusiv Premiul german de televiziune pentru cel mai bun scenariu) nu au întârziat să apară. Studiile sale în scrierea scenică au culminat, după ani de experienţă în crearea scenariilor pentru seriale de televiziune, cu primul său roman, „Casa germană”, considerat în scurt timp un real succes.
Hess îşi asumă un rol îndrăzneţ: prima sa carte este despre „Procesul Auschwitz” din Frankfurt, din 1963-1965. Nu mai puţin de 22 de inculpaţi au fost aduşi în faţa judecătorului de procurorul general Fritz Bauer (în onoarea muncii sale, astăzi există institutul care îi poartă numele şi care cercetează istoria şi problematica Holocaustului).
Procurorul Bauer a considerat însă procesul un eşec, cu precădere din cauza faptului că presa vremii a prezentat acuzaţii într-o manieră care i-a făcut să pară nişte monştri nemaivăzuţi (diferiţi de oricine altcineva), fapt care a permis celorlalţi cetăţeni germani să se detaşeze de orice vină morală în legătură cu ceea ce s-a petrecut la Auschwitz. Mai mult, considera Bauer, s-a creat impresia că, date fiind ordinele de la acel moment, Germania ar fi fost sub ocupaţie şi că cei mai mulţi cetăţeni nu ar fi avut de ales în perioada nazistă.
Scriitoarea Annette Hess este însă atentă la toate aceste aspecte şi îndreaptă reflectorul, cu multă grijă, asupra acestor adevăruri care au nevoie, în continuare, în prezent, de cât mai multe voci. Trecutul nu trebuie şi nu poate fi îngropat. Povestea pe care o scrie Hess îşi cucereşte audienţa prin istoria plină de emoţii a familiei Bruhns: Ludwig şi Edith, părinţii Evei, Annegret şi Stefan, fraţii ei. „Casa germană” este birtul, întotdeauna plin de viaţă şi de mâncăruri grase şi fierbinţi, în care această familie îşi organizează rutina de zi cu zi.
Eva, pe punctul de a se logodi cu tânărul bogat Jürgen, ajunge traducătoare în cadrul „Procesului Auschwitz”. Naivitatea de care dă dovadă la început este tulburătoare. Trecutul, bine ascuns, nu ajunsese încă la ea. Însă primul pas către adevăr este făcut, iar transformarea este ireversibilă. Întocmai ca Bernardo Soares în „Cartea neliniştirii”, Eva îşi va cuceri, puţin câte puţin, teritoriul interior pentru a ajunge să-şi aparţină cu adevărat.
Naivitatea în luptă făţişă cu nedreptatea este un spectacol pe care Hess îl zugrăveşte întocmai ca într-un film pe care îl vedem cu sufletul la gură. Scrierea sa cinematografică ne îndrăgosteşte, pe rând, de anumite scene, de Eva, de povestea de iubire, de nenumărate momente în care vrem să aflăm cât mai rapid deznodământul.
Personajele sunt complexe, iar transformările lor vin, de fiecare dată, tocmai din această confruntare cu trecutul care nu poate fi uitat, cu adevărul care iese până la urmă la iveală, chiar dacă dreptatea nu se face în întregime sau în timp util şi chiar dacă rănile de neînchis ale istoriei sunt şi vor fi purtate de noi şi noi generaţii. Există, la fel de adevărat, şi poveştile secundare, muşamalizate, oamenii care continuă să facă rău tocmai din cauza trecutului odios.
Povestea din Casa germană, adusă în contemporaneitate prin secretele scrierii unui roman demn de ecranizare, e „tradusă” pentru adulţii timpului modern, preocupaţi, stresaţi, obosiţi. E scrisă astfel încât să farmece, să atragă, să-l facă pe cititor să asculte cu mare atenţie fără să dea înapoi în faţa ororilor care au pătat istoria omenirii. Când ajungem în punctele-cheie, suntem deja pregătiţi să acceptăm ceea ce Hess a vrut să obţină de la noi: o privire către interior, o întrebare care să ne aşeze în faţa oglinzii, o analiză care să ne dea de gândit şi care, fără îndoială, să ne schimbe în bine.
Cred cu tărie că forţa poveştilor care schimbă vine dintr-o astfel de măiestrie care transformă pe nevăzute sau pe neaşteptate. Eva Bruhns se întoarce la locurile copilăriei sale. Închide un cerc şi porneşte, de acolo, într-o lume în care nu se va face pe deplin dreptate. Dar este un personaj care, trezit la realitatea propriei vieţi, dând la o parte cortina minciunilor, încearcă să obţină iertarea pentru ceea ce au făcut generaţiile anterioare.
Lumea din Casa germană, într-o Germanie încă împărţită, într-o Polonie comunistă, îşi negociază încă prezentul, îşi exersează încă nelegiurile şi îşi continuă, mascată, fărădelegile. Dar aceeaşi lume aparţine şi celor naivi, celor creduli, celor cu adevărat cu inimi tari, curajoase, gata să le frângă pentru nedreptăţile îndurate de cei pe care nu i-au cunoscut vreodată sau gata să facă lumină pentru ca istoria să nu se repete.
Pitorescul romanului e pus faţă în faţă cu atrocităţile din lagărele naziste. Exerciţiu deloc uşor, dar asumat în totalitate de Annette Hess care a ştiut de la bun început unde vrea să ajungă. Nu, lumea nu e deloc un basm cu zâne şi spiriduşi, dar e un loc în care, printre vrăjitoare şi duhuri rele, se strecoară şi aceşti magi aducători de veşti bune, eroi neînfricaţi ai propriilor destine, chiar şi atunci când asta înseamnă să-i laşi în urmă pe cei pe care i-ai iubit o viaţă întreagă şi să-ţi sacrifici, salvându-te, propria realitate.
Annette Hess, „Casa germană”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2020, nr. pagini: 376, traducere şi note: Daniela Ştefănescu
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Roman Kraft pe Unsplash
scrie un comentariu