„Voiam povești, companie, intimitate. Dar e o agonie să te îndoiești de tine însuți, ca mine.” (Jessie Burton, Meduza)
Cunoscută cititorilor autohtoni datorită unor romane precum Miniaturista (Humanitas Fiction, 2023), Muza (Humanitas Fiction, 2017) sau Confesiunea (Humanitas Fiction, 2021), scriitoarea britanică Jessie Burton a publicat în 2018 primul ei roman pentru copii, The Restless Girls, urmat în 2021 de Meduza (Medusa; Humanitas Junior, 2026), nominalizat pe lista scurtă la Carnegie Medal și tradus în limba română de Anca Dumitru.
Reimaginând mitul grec al Meduzei și al lui Perseu, Jessie Burton reușește să integreze cu îndemânare în acest roman unele dintre dilemele actuale pe care le întâmpină adesea adolescenții aflați la vârsta unei descoperiri constante.
Singurătatea Meduzei oferă, de la bun început, prilej pentru o introspecție autentică, dar nu ferită de fragilitatea vârstei. În momentul în care tânărul Perseu ajunge pe insula pe care fusese exilată Meduza, descoperirea înseamnă și primii pași spre un tărâm necunoscut, spre o posibilă primă iubire adevărată, dar și spre o suferință care se dovedește, în cele din urmă, eliberatoare.
În fond, chipul Meduzei se poate transpune oricând peste viețile în care simțim că suntem încă departe de răspunsul care ne privește propria existență. Meduza e astfel oglinda perfectă pentru unele dintre dilemele care, de fapt, ne însoțesc indiferent de vârstă. Își acceptă noua soartă cu un curaj care lasă însă loc durerii să existe. E o nefericire îndulcită de curiozitatea vârstei:
„Simțeam șerpii respirând odată cu mine, și se înălțau, gata de atac, atunci când îmi încordam mușchii. Euryale susține că inteligența lor o reflectă pe a mea, iar culorile și dispozițiile lor atât de variate le oglindesc pe-ale mele. Sunt haotici ca mine; disciplinați, doar uneori.“
Viața din urmă, întreruptă prin blestemul aruncat de Atena, nu poate reveni sub forma trecută, iar Meduza împletește regretul cu eforturi continue de acceptare a ceea ce nu poate reveni:
„A fost o viață dulce. A fost viața mea. Nu cerusem nimic de la nimeni, decât să-mi ocup spațiul meu mic, departe, la marginea Nopții. O excursie de pescuit, o glumă în jurul focului, un cântec al mamei mele aparținând apei, trupul lui Argentus pe care să-l iau în brațe când era timpul să dorm. Un vis.“
În romanul lui Jessie Burton, Meduza lasă în urmă naivitatea copilăriei. Mai mult, ea își poate continua drumul spre o nouă viață, acceptând că soarta poate continua în ciuda unei traume suferite. Nu mai e ucisă de Perseu, nu mai e văzută ca un monstru. Schimbarea acestei perspective rescrie mitul salvând victima pedepsită, demonstrând, prin literatură, că există un drum care poate fi continuat dincolo de frică, abuz și traumă. Jessie Burton creează un spațiu în care dragostea își poate face loc, Meduza nu își pierde umanitatea, iar întrebările sunt și cele care o conduc, în cele din urmă, spre un nou drum:
„Dragostea fusese o fantomă atât de mult timp. Până în ziua aceea, aș fi putut să trec prin ea fără s-o văd. (...) Să știu că am fost prețuită, adorată și celebrată; să mi se dea voie să exist, să fiu încurajată să strălucesc, să mă simt perfectă în oglinda măreață a privirii altcuiva – oare aș putea să am vreodată o astfel de viață?“
Nu faptele concrete sunt cele care îi oferă Meduzei o a doua șansă, ci convingerea, la început timidă, că ar putea exista și altceva dincolo de pedeapsa Atenei, că universul său nu se va reduce la insula pe care aceasta o exilează.
Merina (Meduza) e „o hartă pe jumătate terminată“ pe care se vor face însemnări după fiecare nou teritoriu pe care îl va străbate. În romanul lui Jessie Burton, Meduza se cunoaște, se acceptă. Întrebările și curiozitatea față de ceea ce ar putea fi posibil croiesc drumul spre libertate:
„Aș putea călăuzi femeile în lupte de eliberare, răsunătoare și uimitoare. Aș putea trăi sute de ani, traversând continente și oceane, imperii și culturi. Pentru că un mit, spre deosebire de o statuie, nu poate fi spart, nu-l poți înfige pe vârful unei stânci. Un mit găsește mereu o cale să se reaprindă.“
Și se reaprinde aproape trei mii de ani mai târziu. Odată cu perspectiva pe care Jessie Burton alege într-un mod cât se poate de abil să o schimbe, oferind tinerilor cititori șansa de a-și decupa propriile lecții care să îi ajute să străbată mai ușor furtunile specifice vârstei. Meduzei i se oferă șansa nesperată, e salvată într-un prezent în care ar fi avut la fel de multe șanse să fie pedepsită pe nedrept. Numai că farmecul, odată cu acest roman, dincolo de felul în care Burton a știut să păstreze suspansul necesar literaturii Young Adult, se regăsește mai ales în instrumentele pe care Merina sau Meduza le are de data aceasta la îndemână, sub forma unei căutări pline de răspunsuri salvatoare.
Jessie Burton, „Meduza”, Editura Humanitas Junior, anul publicării: 2026, nr. pagini: 136, traducere: Anca Dumitru
Cumpără cartea:
Fotografie reprezentativă: deepigoyal / Unsplash
scrie un comentariu