Aflat mereu la pândă în captarea de semnal poet din diverse surse, artistul mexican Alfredo Díaz Nabor (ADN) s-a decis să nu mai scrie/deseneze/emită în limba oficială a țării, ci să se dedice cu toată ființa dialectului Cuitacec, pe care, conform Wikipedia, îl mai vorbeau în jurul anului 2000 aproximativ 15.000 de oameni.
În 2020 ar mai fi aproape 12.000, cercul practic îngustându-se cu trecerea anilor. Să fii un artist hip-hop care să se adreseze unei nișe de doar 12-15.000 de oameni, plus alte câteva sute de curioși care nu cred în bariere lingvistice când vine vorba de artă, asta aș numi eu curaj în anul COVID. Nu recomand nicidecum Google Ads sau SEO pentru dialectul Cuitacec. Și nici pentru PLIZ SUICIOF IOR MOBAIL FĂUN SENCHIU, antologia poetului român ceh Mircea Dan Duță (MDD).
PLIZ SUICIOF IOR MOBAIL FĂUN SENCHIU – un grai pe care îl vor înțelege doar cei cu simțul umorului și cu porii vulnerabilității activi
Rezumatul poveștii de mai sus a pătruns în Kooperativa Poetică prin intermediul podcastului bilingv spaniol-englez de la Duo Lingo, creând un context la care nici nu visasem azi-dimineață, când habar nu aveam ce voi scrie despre cartea apărută la editura NEXT PAGE, în traducerea Kateřinei Kozlovská. Cu politețea candidă, MDD ar aproba întru totul modul în care am legat povestea hip-hoperului de povestea antologiei, antologie care include texte apărute deja în volume, dar și câteva B-Sides care nu au mai făcut parte din proiecte editoriale.
Alfredo Díaz Nabor există, la fel cum există și Mircea Dan Duță (MDD), autor român de expresie cehă, care ne oferă posibilitatea să râdem cu poftă după ce citim o antologie de poezie (bilingvă), asta chiar dacă nu pricepem o iotă din partea cehească. Și cum raperului mexican îi priește dialectul Cuitacec, așa îi priește lui MDD limba zborurilor de linie între (de obicei) Praga și București. Limba lui Duță devine dialect doar în momentul în care apar situații (narative) extrem de întortocheate, iar binomul ceho-român se transformă în tridentul care ia la bord și limba internațională a stewardeselor, engleza.
Este și cazul poveștii extrem de vaporoase (NO SPOILER), pe care MDD o denumește Scrisoare neterminată pentru traducătoarea mea. Iată un fragment în română în care Duță face ture poliglote de bazin. Și se ia la întrecere, cu succes, cu cei mai mari atleți ai lumii în materie de (auto)ironie și sarcasm.
„Pe de altă parte, probabil că nici de traduceri nu voi mai avea nevoie întrucât selfie-ul meu înțelege tocmai limba în care tac eu.” (p.20)
Dar nu-ți face iluzii că vei putea respira aerul rarefiat al regulilor poetice de călătorie cu TAROM sau CSA Czech Airlines. Dacă nu ai simțul umorului și porii vulnerabilității activi, atunci GHINION!, vorba unui șef de stat. Te mai sfătuiesc ceva înainte de a urca în expresul de la miezul nopții (vehiculul alternativ în care nu au mai avut loc stewardesele): nu activa TURNESOLUL corectitudinii politice excesive dacă vrei să savurezi pe îndelete PLIZ SUICIOF IOR MOBAIL FĂUN SENCHIU.
ADN (Alfredo Díaz Nabor) i-a furat lui MDD (Mircea Dan Duță) locul preferat din avion. Locul din mijloc e mereu locul politeții
Citind antologia de la NEXT PAGE, dar fiind și aproape de Mircea în anumite momente, m-am gândit că MDD e pentru avioane ce era Bohumil Hrabal pentru trenuri (cu prioritate). Cei doi par să fi petrecut (unul în aer, altul pe șine) aproximativ o treime de viață în VEHICUL sau în așteptarea lui, modificând schema clasică de somn (33%), muncă (33%) și timp liber (33%), în somn (33%), muncă (33%) și avion/tren (33%).
Înainte de pandemie, mare parte din discuțiile mele cu Mircea în social-media se petreceau cu el înainte de decolare, în timpul decolării (PLIZ SUICIOF IOR MOBAIL FĂUN SENCHIU) sau la aterizare. Asta nu îl face mai puțin galant, romantic (în sens capitalist) sau atent la schimbările de configurație din peisaj.
„Tânăra dansatoare îmbrăcată în albastru
își deschide larg brațele,
ca și cum ar vrea să îmbrățișeze întreaga lume.” (Decolare plăcută, p. 11)
Întorcându-ne puțin la artistul hip-hop din Mexic (Alfredo cel cu dialectul Cuitacec), putem spune FĂRĂ TEAMĂ că el i-a furat locul preferat din avion lui Mircea. De ce spun asta? Să ne uităm puțin la prefața antologiei și la spusele poetului ceh Petr Borkovec, cuvinte ce îl caracterizează impecabil pe MDD:
„Mircea Dan Duță este profesorul meu preferat în materie de politețe și modestie. Un respectat, dar discret Maestru al tactului. În poezie, în cronicile și confesiunile versificate, în viața de zi cu zi, el manifestă întotdeauna o gentilețe deosebită față de doamne și o reținere camaraderească în raport cu bărbații.” (Petr Borkovec – PREACUVIOSUL DOMN DUȚĂ, p. 5)
Și acum avantajul lui Alfredo. Dacă ar înjura în dialect Cuitacec, raperul nu ne-ar deregla sensibilitățile și nu ne-ar ultragia. Datorită (nu din cauza) sonorității idiomului, datorită scenei, datorită unui public mai numeros. Probabil că nu vom învăța niciodată nici Cuitacec și nici politețea și modestia lui MDD.
Și acum atuul lui Mircea. Ce putem aprecia este CAMUFLAREA politeții și modestiei (ele vor exista mereu la Duță) în poemele din antologie. Și, chiar dacă va insista 37 de minute, nu-l va convinge pe Alfredo Díaz Nabor să stea la margine pe ruta Praga-București. ADN va fi fericit să îi sufle lui Duță locul din mijloc, înainte să se audă în interiorul navei cuvintele PLIZ SUICIOF IOR MOBAIL FĂUN SENCHIU.
La final, o ultimă mostră de autoironie, ce se poate servi cu un vin rose. Un poem = o sticlă. Neapărat sec!
POEM DIN VOLUM
(S)bor fără stewardese
Adélei Svobodníková
Secretara mea Adéla,
este primul meu cititor
și adesea cel mai sever critic.
Ieri mi-a reproșat
că în poemele mele
apar prea des stewardese.
Cică odată cu trecerea timpului,
femeile care poartă uniforme,
cum ar fi stewardesele și asistentele medicale,
devin din ce în ce mai atractive
pentru bărbații în curs de îmbătrânire.
Am zâmbit,
dar nu am putut să-i explic
că se cam înșela.
Nevastă-mea, o muiere dură,
e căpităneasă de poliție
și umblă numai în uniformă,
dar în viața mea nu i-am dedicat vreo poezie.
În schimb aș scrie volume întregi
despre studente și eleve de liceu,
deși de mult timp nu mai poartă uniforme,
doar trăim într-un stat democratic.
Apropo, mă surprinde
că poeții nu prea scriu
tocmai despre secretare.
Probabil din cauză că,
în general,
secretarele nu poartă uniforme,
iar de obicei poeții nu au secretare. (p. 41)
din volumul Peisaje, zboruri și dictări
Mircea Dan Duță, „PLÍZ SUJČOF JOR MOBAJL FOUN SENŤU/PLIZ SUICIOF IOR MOBAIL FĂUN SENCHIU”, Editura NEXT PAGE, București, 2020, nr. pagini: 118
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu