Marieva Ionescu (născută în 1985, la București), a studiat pianul, limba și literatura română, limba și literatura franceză și matematica. A lucrat ca redactor de carte, traducător, publicist și a ținut câteva seminare la Facultatea de Litere din București. A publicat o lucrare despre poetul Gellu Naum, este prezentă cu poezii în două antologii din Franța și este coautoare a romanelor colective Rubik și Moș Crăciun & Co. În anul 2021 îi apare volumul de debut în poezie Guest writer, la Casa de pariuri literare, care se bucură de girul a doi poeți foarte importanți, Simona Popescu și Mircea Cărtărescu. Asupra acestuia mă voi apleca și eu în cele ce urmează.
Aș începe prin a spune că deși aparent avem de a face cu o plachetă (răuvoitorii ar putea spune chiar „o fițuică”) de numai 40 de pagini, în fond avem dinaintea noastră un volum de poeme cu o densitate remarcabilă, în care poeta tratează câteva teme esențiale, dintre care, cea mai importantă – cea care, de altfel, traversează întregul volum, și prin reflecția căreia sunt expuse și celelalte – este perpetua luptă cu sinele. Căci cine să fie acel „scriitor fantomă” din titlul volumului, dacă nu chiar alter egoul poetei, cum de altfel transpare cât se poate de clar inclusiv din poemul omonim:
„Joci singur, cu atâta lume-n jur!/ Propriul tău ghost writer.// Scrie!/ Jazz. Improvizație./ Cărțile din cărți se fac,/ cum oamenii din oameni./ „Sub Dumnezeu,/ două scaune de aur”,/ spune aici cineva.// Autor și ghost writer,/ așteptând mingea/ când de-o parte a fileului, când de alta.// Atâta lume-n jur, iar tu joci singur,/ singur joci!”
Întregul univers al poetei Marieva Ionescu este filtrat prin sinele său. Ea nu se poate raporta la lumea exterioară decât strict prin lentila sinelui. Dar și viceversa este valabilă, întrucât nici ea nu își poate face „autoportretul” decât raportându-se la ceilalți, probabil dintr-o prea mare empatie, după cum lasă să se înțeleagă din poemul următor, în care ne vom întâlni și cu „spiritul” lui Gellu Naum, cu al său deconstructivism de sorginte suprarealistă:
„Sunteți în spatele meu./ Vă privesc în oglindă./ A câta oară vă-ntâlnesc?/ Mă aflu încă în ATELIER./ Cantonament./ Peste câteva zile scena se repetă./ Sunt în spatele dumneavoastră./ Mă priviți în oglindă./ Nu se văd mari diferențe între noi:/ vechea poveste – ne cunoaștem, poate,/ de undeva -/ noii fizicieni afirmă că există SPAȚIU-TIMP./ Această capacitate de a vedea altfel,/ de a vedea cu altă parte a urechii,/ de a auzi cu altă parte a ochiului,/ cum spune aici cineva./ LABORATOR DE ACTOR./ Ne privim în oglindă și parcă ne-am cunoaște./ Asta-nseamnă să joci un rol, să te pui în locul altcuiva”.
Deși pe tot cuprinsul volumului este vorba doar despre sine însăși, poeta folosește foarte rar persoana întâi singular, preferând să se descopere cititorilor mai curând prin intermediul asocierilor sau prin ricoșeu, poate din exces de modestie, poate mai degrabă din tendința de a fugi de sine, de a se lupta cu sinele. Pentru aceasta, ea recurge la tot felul de tertipuri și artificii poetice: fie se obiectivizează, în înțelesul cel mai strict al cuvântului, adică se manifestă sub forma unui obiect aparent neînsuflețit: „Cândva/ am făcut un bulgăre de zăpadă./ Mare și rotund./ Sclipitor și rece./ Apoi l-am aruncat cu putere spre oamenii mari./ Astă-seară ar fi cazul s-apar”; fie se expune indirect, prin intermediul unei surse exterioare, așa-zis obiective: „Mama a scris în ultimul jurnal:/ „… … … Marieva e ca un cristal.”// Nu mai știu cum îl descria apoi./ Am reținut doar cuvintele: „dar casant”.”
Dar și această perpetuă luptă cu sinele pare să înceteze la finalul volumului, când observăm o oarecare schimbare a vocii poetice, de la acea tensiune latentă, la un climat de pace și împăcare interioară. Astfel, în poemul de încheiere, numit cvasimisterios Lui A (oare nu tocmai alter egoului său?), poeta ne oferă o mostră de self help, introdusă însă prin intermediul unui nou puseu de suprarealism naumian:
„Norul poate să fie masculinul de la nora./ Dar nu neapărat./ Ce-i sigur e că norul și nora încap/ foarte bine într-un singur pătrat./ Căutătorului, căutătoarei nu-i place marea,/ în loc de nisip își așază scaunul,/ un patru desenat,/ în cer./ Acolo e o libertate totală,/ n-ai nevoie de costum de baie,/ te integrezi în mici grupuri de avangardă/ fără cuvinte și lucruri de paie./ Totul strălucește uluitor/ când îți așezi scaunul și stai cuminte în nor./ Acolo se vorbește, bine-nțeles, într-o limbă inventată./ Toată disperarea, toată neputința, se face uitată./ Începi să prinzi curaj:/ tot ce-a fost închisoare vreodată, clopot de sticlă,/ în țăndări sare.// E primul pas mare, o mare paranteză,/ ea singură în stare să te elibereze de proteză./ Pierzi sensul, sensul nu contează,/ suflul, suflul te ține pe linia de plutire până se rodează/ noile mâini, noile picioare,/ noile mijloace proprii de deplasare./ De prieteni aveai nevoie, cel puțin unul,/ ca să nu te mai cenzurezi,/ să crezi/ că piedică nu-ți poate pune nimeni în afară de tine,/ că dacă ți-a fost mereu frică să iubești/ pur și simplu mai trebuie să treacă ceva timp, să crești,/ că dacă te-ai luat întotdeauna prea-n serios/ zâmbetul, râsul, era acolo, agățat în copac, pisicos,/ că deși te-ai ocupat la un moment dat cu matematica/ teoria n-are mereu legătură cu practica…// Concluzie:/ Stai cuminte pe un scaun așezat în nisipul de sus./ Poți să accepți de-acum înainte, măcar o vreme,/ să te numești și căutător,/ nora la masculin se spune, acolo sus, nor”.
Cu redarea acestui poem final închei și eu această cronică, nu însă înainte de a puncta și faptul că am apreciat la poezia Marievei Ionescu inclusiv cumințenia discursului. Într-o perioadă în care majoritatea poeților tineri țin să șocheze, mai ales la debut, fie abordând teme „grele”, fie uzând un limbaj supraîncărcat de semnificații, ea vine cu un discurs poetic cât se poate de calm și așezat, în ciuda faptului că avem totuși de a face cu o perpetuă tensiune și luptă interioară. Cred că și pentru acest aspect, de oază de liniște și firesc, poezia ei ar trebui apreciată și gustată de către cititori.
Marieva Ionescu, Guest writer, Casa de pariuri literare, anul publicării: 2021, nr. pagini: 42
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: Rinck Content Studio / Unsplash
scrie un comentariu