„Scriitorul care spune că nu scrie și din disperare minte. Sau nu e scriitor.
Disperarea subterană a celor Șapte ani în Provence e alcătuită din spaima că trebuie să mă adaptez unui loc nou, necunoscut, că nu voi înțelege noua mea viață, din tristețea că m-am disclocat din locul meu românesc, din evidența constatării că am mai îmbătrînit niște ani și că prietenii mei (tot mai puțini, recunosc) sînt, de acum, cu sute de kilometri mai departe.
Dar disperarea asta, subterană, cum spuneam, a fost contrabalansată de bucurii diverse: am ajuns într-un loc minunat, am întîlnit oameni deosebiți, am trăit întîmplări neașteptate, mi-am purtat pașii prin peisaje văzute doar în fotografii, și uneori nici acolo. Și am avut parte de o lumină nouă în viața mea, inegalabila lumină a Sudului Franței. Am simțit nevoia să-mi împărtășesc bucuriile. Și am scris despre ele. Nu ca un ghid turistic, nu ca un englez celebru pentru un an în Provence, nu ca un scriitor trufaș stăpîn pe adevăruri absolute.
Am scris despre viața mea, despre mirările mele, despre porțile care mi s-au deschis, porți prin care am reușit să trag cu ochiul prin istoria Provenței, prin literatura ei, prin farmecul meselor la umbra cîte unui copac sau a cîte unui personaj. Curiozitatea mea (care încă nu are riduri) mi-a fost sprijin neîncetat în toate paginile cărții. Am scris cinstit, fără farduri, fără fotoșopuri, chiar dacă, în vremea noastră, cinstea nu mai e cotată la Bursă.
În anii mai tineri am visat să ajung să stau luni în șir în Sudul Franței, poate chiar să mă mut aici, și să scriu. Nu mi-am imaginat, însă, atunci, nimic din tot ceea ce e cuprins în carte. Am ajuns în Provence în alt fel decît am visat. Speram să mi se întîmple, însă nu bănuiam că va fi așa!
Dincolo de toate aceste întortocheate sentimente, am scris, mai ales cu plăcere. Pentru că, altfel, cum să te aștepți să te citească lumea cu plăcere!?” – Ioan T. Morar
Editura Polirom; anul apariţiei: 2018; pagini: 320.
Ioan T. Morar (n. 13 aprilie 1956, Şeitin, judeţul Arad) a absolvit în 1981, ca şef de promoţie, Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara, secţia română-franceză. În perioada 1981-1986 a fost profesor de limba şi literatura română la Liceul Industrial „Textila” din Lugoj. Din 1987 devine redactor al revistelor Viaţa studenţească şi Amfiteatru. După 1989 lucrează la Cuvîntul şi Alianţa Civică. În 1990-1991 este redactor-şef la „Varietăţi”, TVR, de unde pleacă prin demisie. Este membru fondator al Academiei Caţavencu. Din toamna anului 2004 până în 2009 este şi senior editor la Cotidianul. A realizat mai multe emisiuni de televiziune, activând, până în 1996, în grupul Divertis. În 2010 a fost numit consul general la Marsilia, funcţie din care a fost schimbat în 2012. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
A publicat volumele de versuri: Vară indiană (Albatros, 1984; volum distins cu premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor), Fumul şi spada (Cartea Românească, 1989), Şovăiala (Brumar, 2000; volum distins cu premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor), Neruşinarea (Brumar, 2003) şi Paloarea (Brumar, 2010).
Poeziile sale au fost traduse în engleză, franceză, polonă, spaniolă şi maghiară, în antologii şi reviste culturale. Romanele sale au fost publicate la Editura Polirom: Lindenfeld (ed. I, 2005; ed. a II-a, 2006; ed. a III-a, 2013; roman distins cu Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi), Negru şi Roşu (2013; roman nominalizat la Premiul „Cartea anului 2013” acordat de revista România literară), Cartea de la capătul lumii (ed. I, 2007; ed. a II-a, 2015) şi Sărbătoarea Corturilor (2016). (sursa: polirom.ro)
scrie un comentariu