Libertatea este un deziderat greu de atins, mai ales de către femei într-o societate puternic patriarhală. Pledoaria protagonistei Angela, în toate formele posibile, nu e altceva decât un fel de a-și revendica dreptul de a trăi propria viață.
În contextul în care maternitatea acaparează tot timpul, iar Angela nu mai găsește nicio resursă pentru propria persoană, situația devine destul de complicată. Simte că altcineva i-a furat viața, simte că viața ei s-a scurs într-o gaură neagră. Imposibilitatea de a se adapta la noul rol, rolul de mamă, o frustrează pe Angela. Pavel o ajută, este prototipul bărbatului egalistarist, el se adaptează perfect la rolul de tată și are capacitatea de a înțelege situația prin care trece soția lui.
Despre problemele din cuplu, despre oboseala femeii, despre dorința de a evada, despre stres și o problemă care tot crește și crește:
„Nimic nu i se părea simpatic. Toanele sunt tot mai greu de suportat. Dacă n-aș fi fost așa lașă, aș fi pus capăt de mult comediei ăsteia numite existență.” (p. 10)
Așa cum bine menționează și Ștefan Manasia pe coperta IV a cărții, „nu își menajează cititoarele/cititorii”, asta pentru că totul e in your face, totul se petrece aici și acum și dacă nu te găsești în dispoziția sufletească potrivită, probabil că e dificil să primești avalanșa de cuvinte fruste, adevărul gol-goluț, valurile de idei formulate exact așa cum coboară ele din mintea complet măcinată de griji, eforturi, spasme, sărăcie și presiune. Conflictele apar din lucruri mărunte, certurile nu încep niciodată pe teme financiare, pare că nimănui nu-i trebuie mai mult decât are, o chirie, o stabilitate, loc ferit de pericole.
Pe de o parte, am văzut mai sus, acest areal domestic, al stabilității, pe de altă parte, în economia cărții avem capitole dedicate anchetelor unor abuzuri asupra femeilor. Unul dintre capitole, extrem de reprezentativ pentru ceea ce se poate experimenta în România ca victimă, este capitolul de la pagina 33 și care se referă la o femeie, victimă minoră a unui viol în grup. Tot în acest capitol apare o afirmație vizavi de ura dintre femei:
„Orice femeie știe că nu poate fi judecată de-adevăratelea decât de o altă femeie – și-i singura judecată care ustură.” (p. 34)
Radiografia relațiilor face din Emilia Faur o fină cercetătoare a detaliilor din camera lăuntrică a conexiunii și a firelor nevăzute dintre un bărbat și o femeie, cum se poziționează o victimă față de agresor, un agresor față de victimă și care sunt rezultatele în urma interacțiunii, mai mult sau mai puțin blânde, mai mult sau mai puțin agresive. Până pe pancartele unui palat interior al dreptății și al eticii, acolo ajunge Emilia Faur. Poruncile din Generic. Scrisoarea mea pentru tine, au pretenția să fie cel puțin tot atât de importante ca poruncile biblice.
„Iată poruncile tale: 1. ARATĂ EMPATIE; 2. STRĂDUIEȘTE-TE SĂ ÎNȚELEGI CÂT MAI MULT; NU ACȚIONA DUPĂ URECHE, NU TE-NCREDE ÎN CEI CE-ȚI LAUDĂ MINTEA; 4. SPUNE NU URII, DETERMINISMULUI DE ORICE FEL, ÎNGUSTIMII; 5. JUDECĂ FĂRĂ SĂ PREJUDECI, PE CÂT POȚI; 6. NU VORBI NICIODATĂ DESPRE NORMALITATE; 7. DOREȘTE-ȚI ORICE, CÂTĂ VREME NU CALCI PE NIMENI ÎN PICIOARE; 8. NU VORBI DESPRE CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII CORECT, DREPT, BUN, RĂU, ORICE; 9. NU TREBUIE SĂ FII NIMIC! AB-SO-LUT NI-MIC; 10. LIBERTATEA TA SE OPREȘTE ACOLO UNDE ÎI FACI RĂU CELUI DE LÂNGĂ TINE.” (p. 193)
Surprinzător este și panotajul, felul în care se transcriu pe pereți, sunt file ca niște fotografii ale unor momente din viața femeilor, constrângeri, decizii-limită, evenimente nefericite, abuzuri, colapsuri, efectiv o trecere în revistă a greutăților pe care femeile le traversează și care se consemnează cu diverse ocazii, ele sunt vizibile, dar parcă nimeni nu le vede, parcă femeile ar rămâne tot un fel de fantome, niște duhuri plutitoare invizibile.
O carte care nu poate să te lase indiferent și care nu are cum să nu te facă să-ți pui niște întrebări. Un roman feminist care are puterea să te tragă de mânecă și să te sensibilizeze până la a vrea să faci dreptate, să răzbuni soarta femeilor, să creezi o lume mai bună pentru ele. Personajele feminine ale Emiliei Faur sunt, parcă, desprinse din realitatea imediată. Și eu am fost Angela.
Emilia Faur, „Viața e a mea”, Editura Polirom, anul publicării: 2023, nr. pagini: 200
Cartea poate fi cumpărată de la:
Fotografie reprezentativă: Rubén Bagüés / Unsplash
scrie un comentariu