Un atribut al oricărei kooperative, chiar și a uneia poetice, este acela că nu refuză niciodată o porție zdravănă și proteică de nostalgie. Și asta poate fi uneori extrem de reconfortant. Iar „Ziua în care a murit John Lennon” deschide o cutie pe care o țineam într-unul din sertarele biroului meu din dormitor, pe vremea când eram elev de gimnaziu și mai târziu de liceu. Un birou din apartamentul părinților, cu un sertar plin de casete piratate apărute în anii ’90, înregistrate și aduse probabil din Polonia și Ungaria.
Și am pe retină o anumită casetă, „Golden Rock Ballads”, cu o copertă enigmatică la vremea în care subțiam banda prin ascultări zilnice. Workartul înfățișa un tip la vreo 27-29 de ani, stând culcat pe o canapea, cu ochelari negri, fumând o țigară. Pe acel album își făcuseră loc piese de la Eagles, Kansas, Scorpions, Led Zeppelin, Rainbow, Bad Company și Pink Floyd. Cu alte cuvinte, ABC-ul rockului din anii ’70. Caseta respectivă e pierdută sau (în cel mai bun caz) reciclată.
LATER EDIT: Cum câteodată Google poate funcționa și ca un declanșator de amintiri mai mult decât funcționează ca un motor de căutare, am făcut exercițiul de a scotoci după acea bucățică de istorie personală pe internet. Iar site-ul Discogs.com m-a ajutat să dau de caseta ucraineană nu poloneză, de tipa cu ochelari de soare (nu tipul) stând pe podea nu pe canapea. Piesele sunt cam aceleași pe care mi le aminteam, iar volumul lui Gelu Diaconu (ca o prelungire a istoriei personale) are și el calitatea de a instala amintiri sub forma unor ace de gămălie (vezi desenul Anei Toma de pe copertă), amintiri care încep să se modifice la fiecare (re)lectură.
Sau, mai bine zis, fiecare recitire plantează (Colecția Plantații a Casei de Editură Max Blecher) senzații care, prin ramificarea unei căi de comunicație, refac TRASEUL cu alte și alte BORNE ale textului poetic.
Dacă Gelu Diaconu a publicat deja o carte numită „Blues” (CDPL -2013), asta nu înseamnă că nu poate rememora, la fel ca fata de pe coperta Golden Rock Ballads volumul I (de la casa de discuri KM (2) – Pirate cassette label from Ukraine, Kyiv. Released from 1994 to 1996), amintirile de la 17 ani sub forma unor balade rock. Și, după cum scrie Claudiu Komartin pe coperta a IV-a a cărții apărută în 2019, „nimic nu pare contrafăcut în acest volum”.
„va veni o vreme când o să spun și eu
că am fost tânăr și nebun
& nimic din ceea ce ai simțit & văzut
nu va rămâne nepedepsit”
(49.) – p.94
Nu mare lucru despre John Lennon. Mai degrabă Omega, Piedra Roja & modalități de ieșire din alegorie
Au fost și momente în care am apelat la tata (probabil și atunci când aveam 17 ani) să lipească banda ruptă de la Golden Rock Ballads. Și am pierdut o milisecundă cu acest instrument ascuns, în migăloasa așezare a scotch-ului printre rotițele de plastic. Însă, mare parte din timpul petrecut cu această casetă a rămas la fel. Rolul tatălui în poemele lui Gelu Diaconu îl joacă vameșii unguri, „care pun boxe imense la graniță/ca să asculte și locuitorii/țării vecine și prietene” (27.) – p.53.
Chiar dacă nu e pomenită în mod expres, din versurile de mai sus plutește și piesa formației maghiare „Omega”. Mă refer desigur la „Gyöngyhajú lány”, piesă preluată ulterior și de Scorpions sub titlul „White Dove”. Cred că dacă am fi avut un Woodstock românesc în 1980, Gelu Diaconu ar fi fost printre organizatori. Și am fi trăit o experiență asemănătoare (și blocată la fel de brutal) cu cea de la festivalul Piedra Roja din Chile din 10-12 octombrie 1970. Nici măcar un asemenea eveniment nu ar fi schimbat prea mult desfășurarea zilei de 8 decembrie 1980, pentru că „ziua în care a murit John Lennon/o să fie mereu ziua în care/am mâncat ciorbă de zarzavat” (33.) – p.66.
DAR să ieșim puțin din zodia alegoriei. Preț de o secundă, asta chiar dacă ai prins trucul meu uzitat. O altă calitate a Zilei în care a murit John Lennon (cartea, nu momentul istoric) este aceea că poate funcționa și ca un manual de poezie pentru cei care vor să se apropie de JOCUL în care rima și ritmul părăsesc scena, lăsând locul limbajului eliberat. Și aici îi avem parteneri de drum în principal pe m. ivănescu, dar și pe ABBA, Queen sau Suzi Quatro. Chiar dacă pare facil, ai nevoie de instrucțiunile pe care Gelu ți le oferă:
„stimați ascultători
puteți să reglați sunetul
mai întâi în boxa din stânga
apoi în cea din dreapta
& restul o să vină de la sine”
(42.) – p.83
Încă o alegorie. Ai 17 ani în 2020, nu în 1980. Și în mod natural te întrebi: cum îmi crește mie reach-ul pe Instagram sau pe TikTok după ce parcurg cartea asta? Păi, nu lipsește nici drama, deși e atenuată și narată cu zâmbetul pe buze. Cu alte cuvinte, chill bro! Reach-ul e o chestiune de proces, la fel ca acceptarea ciorbei de zarzavat în ziua în care a murit J.L. Nu mă crezi, uite un exemplu:
„ne irosim timpul de parcă am fi aleși
să rămânem tineri mereu
dar adevărul este că vom îmbătrâni și vom muri
vom avea burtă și ne vom bate copiii
fiindcă așa am fost învățați că se face
și nu vom avea niciun regret
că n-am încercat să construim o lume mai bună -” (16.) – p.34
sau încă unul:
„deci ar trebui să fiu mai puțin romantic
și să mă prefac că trăiesc în secolul 20 –
cum ar veni un tip în trening
încălțat cu teniși chinezești
care are în cap poesii de m. ivănescu
& legile lui galilei” (19.) – p.39
Există o posibilitate (destul de mare) ca această abordare a istoriei personale, prin revizitarea adolescenței, să fie de fapt izvorul curajului lui Gelu Diaconu, care-și pune pe masă toate VULNERABILITĂȚILE în acest lung poem-poker. După trei lecturi ale volumului, balanța înclină pronunțat spre plus, așteptând o undă seismică.
Gelu Diaconu, „Ziua în care a murit John Lennon”, Casa de Editură Max Blecher, anul publicării: 2019, nr. pagini: 100
Cartea poate fi cumpărată de la:
scrie un comentariu