Dintr-un tren de mare viteză al prozei scurte, scriitorul Bogdan Perțache face o oprire pentru romanul Visul canadian, o excelentă portretizare a deziluziilor care însoțesc emigrarea și, totodată, a modului în care un abandon din copilărie ne dictează uneori întreaga viață.
Ianis crește în Brăila și tot aici va face ucenicia picturii, va restaura biserici, va ajunge până în Grecia, va fi ceea ce se numește „zugrav de subțire”, va presăra scurte capitole cu diferitele meserii prin care va trece urmând firul nevăzut, dar mai puternic ca niciodată, al drumului care îl conduce spre mama care locuiește în Canada și care l-a abandonat când avea 13 ani.
Pe parcurs, relațiile de iubire se destramă, inclusiv cea cu Oana care încerca să îl țină aici, cumpănă care tindea să echilibreze un fugar, un ins care încearcă din răsputeri să pună o nouă cărămidă la zidul pe care simte că îl are de urcat. Nu se poate opri, e o fugă care vine dintr-un adânc al trecutului care l-a format, chiar dacă, adult fiind, nu i-ar putea da un nume. Și mai presară, cu o eleganță aparte și o clară siguranță de sine, dulce ironii la finalul scurtelor sale capitole, mici semne de pagină care ne aduc cu picioarele pe pământ și ne amintesc că, dincolo de fiecare vis pe care îl avem, uneori amărăciunea vieții se strecoară și ne amintește unde ne aflăm cu adevărat în propria viață.
De la bisericile restaurate în Creta sau în Feldioara autohtonă, zugravul își continuă drumul spre libertate, spre „visul canadian”, trăind totul din plin, fiecare zi, fiecare iubire, notând parcă într-un jurnal al vieții, aproape în grabă, fără a-și lipsi însă romanul de profunzime:
„Oscila între părinții rupți unul de altul și a trebuit să lipsească două săptămâni. Nimic n-a mai avut sens, gust, culoare în jurul meu. Pe atunci lucram la repictarea bisericii din Feldioara, de obicei terminam de refăcut o scenă biblică în două zile, dar în săptămânile alea m-am încurcat în ghirlande și aripi de îngeri. Rămâneam cu pensula nemișcată în mână minute în șir, fără să simt gâdilatul vopselei ce mi se prelingea pe antebraț. Meșterul nu mi-a zis nimic, m-a lăsat în boii mei.
Guri de oxigen erau scrisorile ei, zilnice, scurte, foarte scurte. Ultimul rând din ultima ei scrisoare: „Totul e tulbure în jurul meu, totul, cu excepția dragostei pe care ți-o port!”.N-am meritat cuvintele alea.”
Va descoperi, în cele din urmă, că maturitatea vine în chipuri diferite, că iubirea se redescoperă și la o altă vârstă, în ciuda unui vis destrămat: living the dream se dovedește, cel puțin în prima parte, o glumă, o piatră de hotar care pare imposibil de depășit.
Numai că va continua, va fi inclusiv angajat la o companie de reparații telefonice, va merge să-și găsească mama (iar aici ironia din final țintește perfect și încheie cum nu se poate mai potrivit capitolul).
Ușor-ușor, deși suntem furați ca cititori de fiecare mică aventură, de fiecare pățanie de care are parte Ianis, inclusiv din partea unui camarad de drum care-l păcălește în drumul spre Toronto, descoperim că protagonistul se apropie de miezul acestui vis, acomodându-se pe furiș, devenind în cele din urmă un cetățean care merge să joace hochei canadian, un om care își face prieteni în țara adoptivă, un om care iubește din nou în cealaltă parte a lumii.
Dincolo de o paralelă firească și inevitabilă dintre realitatea românească și visul canadian, lui Bogdan Perțache îi reușește un roman al devenirii, chiar dacă de scurte dimensiuni. E un roman al celui care, în cele din urmă, reușește să se așeze în propriul centru, iar Canada se întâmplă să fie destinația în care alege să rămână. Fuga se oprește, visul canadian continuă.
Bogdan Perțache, „Visul canadian”, Editura Polirom, anul publicării: 2023, nr. pagini: 208
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: sebastiaan stam / Unsplash
scrie un comentariu