Ne propunem să descoperim cărţile aflate pe lista de lecturi a scriitorilor în vara lui 2022. Aşadar, titlurile propuse nu vor fi neapărat apariţii noi, ci poate chiar parte din liste utile pentru scrierea cărţilor la care participanţii la anchetă lucrează în această perioadă. Ori, poate, lecturi mai vechi care se doresc împrospătate. Ori vreun titlu restant, pentru care nu a fost niciodată timp. Ori altă variantă… Şi nu doar atât, pentru că dacă tot suntem la o anchetă, credem că ar fi plăcut să vedem şi care sunt obiceiurile de lectură ale scriitorilor şi alte chestiuni din intimitatea lor de cititori-scriitori.
Viorica Răduţă a debutat cu poeme în SLAST, 1987, prezentate de Mihai Coman. Debutează editorial cu volumul de versuri Patimi după mine, urmat de lipsă la psalmi, 2000, prefaţă de Cornel Ungureanu. Urmează Al 13-lea Iov, Editura Eminescu (2003), când amintirile corpuri subtile, Editura E 9 (2007), Viaţă de apă de uscat, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă (2008), cam toţi murim, Editura Limes(2010), Mama întreabă dacă stau până seara, prezentare Ştefan Borbely,Editura Limes(2013), Când se duc în uitare, prefaţă de Gheorghe Grigurcu, Editura Pleiade (2015), Arsura umblă după trup, Editura Next Page (2018), O sută şi una de poezii, Editura Academiei Române, 2019, Ai moartea pe faţă, Editura Casa de Pariuri Literare, 2021. A publicat eseuri: Graalul fără Graal, 2002 şi Interpolări şi interpolări (2007).
După prozele experimentale Înainte de exod (1998) şi Irozi (2001), apar romanele: Hidrapulper, 2007, Ideea Europeană, În exod, Cartea Românească, 2008, Mamamea moarte, 2008, Casa Cărţii de Ştiinţă. Publică proza În două lumi (2013), Cartea Românească, cu prezentări de Sanda Cordoş şi Cornel Ungureanu, Vremea Moroiului, 2015, roman, Cartea Românească, Oraşul închis, Editura Polirom, 2017, cu prezentare de Ştefan Borbely. Romanul a obţinut Premiul Cartea anului 2017 pentru proză, Filiala Proză Bucureşti. În 2021 apare Un calcan pe Lipscani, Editura Casa de Pariuri Literare, prezentare Christian Crăciun, o proză scurtă în volumul Cartea oraşelor, Humanitas, coordonator Andreea Răsuceanu.
Este vara aceasta una deosebită din punctul de vedere al cărţilor pe care vreţi să le citiţi? O listă mai bogată sau poate mai rarefiată? Un titlu special pe care doriţi neapărat să-l parcurgeţi în următoarele săptămâni?
Nu pot relua lecturile decât de la sfârşitul lunii iulie, dar lista ar fi deja conturată. Mai întâi vreau să termin (am lăsat voluntar în alt… timp pagini noi spre dospire, definitivarea opiniei critice, dacă mi se permite, mai ales că sunt cărţi pe care le citesc şi evaluez cu „linguriţa”) “În amintirea memoriei“, extrem de concentrată şi subtilă în construcţie, multă eseistică, a Mariei Stepanova. Ar fi şi “Abandon” de Abdulrazak Gurnah. Am simţit mersul narativ de la primele pagini, am lăsat timpul să curgă, poate o să meargă la fierar şi dinţii costelivi…
În fine, un prieten mi-a dăruit “Arta bucătăriei sovietice” de Anya von Bremzen, care m-a captivat de la primele pagini cu istoria „cărţilor de bucate” aşa de literare că istoria curge dedesubt cu forţa lui Alfeu. Sper să se şi întoarcă/recitească deşi este o apariţie mai veche. Atenţie, subtitlul conţine şi cuvântul nostalgie, dar e o fentă literară.
O să mai citesc şi poezie pentru că, de pildă, prima carte a Oanei Cătălina Ninu, reeditată, mi s-a părut chiar măiestrită, merită şi a doua. La fel şi în cazul Cristinei Ispas şi tot aşa… În general, citesc mai mulţi poeţi la rând, comparaţia este stimulativă şi pentru lector. Am în vedere să continui, însă, cu prozele româneşti, la Editura Litera apar tineri de valoare.
Vă propuneţi şi recitiri pentru perioada următoare? În general, faceţi loc pentru recitiri sau capitolul acesta este mereu amânat din cauza noutăţilor sau a „urgenţelor”?
Da, am început cu “Procesul“, continui cu “Castelul” kafkian pentru că vreau sa revăd absurdul de… început ca să ştiu unde s-a ajuns cu dumnealui în actualităţile noastre aflate sub tortură. E ca o formă de rezistenţă, aş zice. O să adaug “Maestrul şi Margareta“, tot pentru a mă reîntâlni cu un drac pe care îl văd, azi, prin ţărişoară şi împrejur, doar că mai… (ne)pregătit/gol şi multiplicat peste poate. Urgenţele ţin şi de scrisul propriu, încerc să le împac, mai ales că trebuie să aşez un volumaş de eseuri întru publicare, să continui volumul de poeme şi… să mă întorc la roman, la începutul lui (că acolo sunt).
Fiind vorba despre o perioadă dedicată vacanţelor, veţi schimba formatul cărţilor citite? Veţi trece de la cartea tipărită la fişierele de pe telefon sau tabletă? Cât de uşor vă este să citiţi în format electronic?
Mai greu, citesc pe telefon materiale scurte. Dioptriile mă conduc la „tipar”. Adevărat, se adaugă la formatul pe hârtie şi o senzualitate, care se pierde electronic. La fel ca la scrisul de mână versus cel pe calculator.
Trei cărţi, numai trei cărţi pe care trebuie să le citim cât mai repede. Care ar fi acestea?
Dacă nu ne gândim la recitire, deşi ar trebui, cred că e musai lectura scriitoarei Guzel Yahina, spectacol de forţă scripturală care nu pierde existenţa în faţa stilului, ritmului, suspansului narativ. Aş propune, apoi, tot o voce mai… crudă, scriitorul/scriitoarea Marieke Lucas Rijneveld cu “Neliniştea serii” pentru felul cum (se) impune istoria familiei cu traumele ei în tuşe acide, greu de anticipat. Nu cred că ar strica să fie pus pe lista de priorităţi Krasznahorkai cu “Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim” pentru îndrăzneala dublă. Întâi de a ataca modul în care evenimentul este azi transformat de colectivităţi şi mass-media în propagandă, dar şi pentru frazare, atipică, dar potrivită foarte pentru demonstraţie.
Unde citiţi de obicei vara? Aveţi un loc ideal? Dar un moment al zilei preferat?
Vara, ca în oricare alt anotimp, citesc la Ploieşti. Când mă aflu la Râmnicu Sărat fac alte… munci, mai tradiţionale.
Este vara mai potrivită pentru citit decât pentru scris? În ce vă priveşte, se schimbă în vreun fel proporţia citit-scris în funcţie de anotimp?
Nu are nicio importanţă, doar că vara e în mai mare măsură legată de familia mare. E un timp şi pentru familie, nu!?
Cum arată cărţile pe care le citiţi? Subliniaţi, faceţi adnotări, lăsaţi semne din loc în loc sau rămâne totul imaculat în urma lecturii?
Fac adnotări mai ales dacă scriu despre ele, e ca un mod de a „mă” sublinia ca lector, dar îmi fac reproşuri. Noroc că nu am scris despre “Copilăria lui Isus“, Coetzee, de pildă. Mi se pare, alături de “Aşteptându-i pe barbari“, extraordinară. Nu mai vorbesc de Saramago, la care distrugerea e din altă parte, am tot vrut să conving, pe vremea când nu se clasicizase, că e un mare romancier şi am împrumutat din cărţi. Acum sunt „chinuite”, dar mai cumpăr, ca şi în alte cazuri, câte un exemplar nou.
Puteţi cumpăra cărţile Vioricăi Răduţă de la:
scrie un comentariu