Citeam „Blândețea nopții” de F. S. Fitzgerald când m-am apucat de „Cântec lin” de Leïla Slimani. Senzația de catapultare pe care am avut-o trecând de la ritmul blând și învăluitor din Blândețea nopții la vârtejul amețitor din Cântec lin nu poate fi asemuită decât cu cea trăită într-un montagne russe.
Povestea din „Cântec lin” începe șocant cu moartea celor doi copii ai familiei Massé. Fără menajamente, fără preambul, ești transportat în mijlocul unei grozăvii. Cum ai putea să te mai sustragi acestei povești, ce pare desprinsă dintr-un film de groază?!
Odată începută, cartea aproape că se citește singură… Myriam Massé, o mamă convinsă de vocația ei maternă, în calea căreia nu trebuie să se interpună nimic, nici carieră, nici relații sociale, ajunge, la un moment dat, obosită și excedată, să-și oglindească jalnica imagine de „mamă eroină” în ochii unui fost coleg de facultate, regăsind acolo frânturile unor aspirații profesionale demult apuse, dar niciodată uitate.
Cu mare strângere de inimă, decide să-și lase copiii în seama unei bone, a cărei alegere a reprezentat un laborios traseu de discernere a calităților în raport cu defectele. La final însă, Myriam și Paul par să fi tras lozul câștigător: bona Louise este întruchiparea tuturor calităților.
Pe măsură ce legăturile familiei cu bona se consolidează, un adevăr teribil se insinuează… Încordarea se degajă din fiecare rând al cărții, și, fascinat, cititorul este absorbit, ca într-un vârtej, de fapte, gesturi, atitudini care construiesc, inițial, imaginea idilică a unui portret perfect de familie, pentru ca, încet-încet, să se instaureze drama și, la final, tragedia.
„În clipa de față are convingerea fermă, convingerea arzătoare și dureroasă că fericirea ei le aparține lor. Că ea le aparține lor și ei îi aparțin ei.”
Ceea ce era doar intuit, la debutul cărții, se relevă nemilos, pas cu pas, pe măsură ce povestea continuă. Cu un nivel de detaliu și de concizie remarcabile, Leïla Slimani disecă profiluri psihologice complicate, prinse în mrejele propriilor iluzii și frustrări. Dincolo de fiziologia trioului Myriam – Paul – Loiuse, sunt analizate prejudecăți, concepții, opțiuni de viață. Ce e mai importantă: cariera sau familia? Care este spațiul permis pentru compromisuri: acasă sau la serviciu?
Personal, cred că profilul psihologic al lui Louise ar fi fost, narativ vorbind, suficient de generos pentru a face posibile desprinderea și a altor fire narative, care să descrie, mai în amănunt, circumstanțele care au condus la apariția acestui personaj. Probabil că Leïla Slimani nu a dorit să diminueze tensiunea narativă și să dilueze interesul cititorilor pentru drama familiei Massé.
Chiar și așa, personajul Louise este terifiant și seducător în același timp. În ciuda groazei stârnite de disoluția ei psihologică și de faptele ce decurg din aceasta, nu poți să-ți reprimi mila stârnită de tumultul unei vieți oprimate, devorate de spectrul propriei decăderi.
„Plină de nostalgie, contemplă până în ultima clipă, nemișcată sub felinar, o Louise fantomatică, aproape neclară, care așteaptă ceva, la marginea unei granițe pe care se pregătește s-o traverseze și în spatele căreia va dispărea.”
Iar granița va fi traversată și faptele își vor urma traiectoria nemiloasă…
„Nimic nu mai reușește să o emoționeze. Trebuie să admită că nu mai știe să iubească. A epuizat toată dragostea cuprinsă în inima ei, mâinile ei nu mai au nimic de mângâiat.”
Leïla Slimani, „Cântec lin”, Editura Pandora M, anul publicării: 2017, nr. pagini: 174, traducere: Nadine Vlădescu
scrie un comentariu