Cel mai recent roman al Corinei Ozon, Când macii leagănă povești, ce marchează o schimbare de direcție față de precedentul, Cineva în orașul ăsta te iubește, se constituie într-o amplă frescă socială în care istoria intimă a câtorva familii — indisolubil legate de spațiul simbolic al moșiei de la Rânghilești, din Moldova — de la sfârșitul secolului al XIX-lea se întretaie cu marile convulsii ale istoriei românești și europene.
Pe fundalul unui secol frământat, marcat de două războaie mondiale și de succesiunea unor regimuri politice radical diferite, destinele individuale capătă profunzime și tensiune, devenind ecouri ale schimbărilor sociale.
Când macii leagănă povești este o saga spusă cu nerv, depănată într-un ritm alert, care exclude deliberat răgazul meditației sau al digresiunilor filosofice. Această opțiune stilistică, tradusă printr-o aparentă „grabă” narativă, funcționează ca un semn al vremurilor reprezentate: istoria nu mai are răbdare cu oamenii, îi târăște înainte cu forță, lăsându-le prea puțin spațiu pentru împotrivire ori reflecție. Existența individuală este strivită între evenimente ce se succed fără drept de apel. Narațiunea avansează sub presiunea timpului istoric într-o logică a urgenței, reflectând fragilitatea umană într-un secol al convulsiilor.
Simbol central al poveștii, leagănul, funcționează contraintuitiv față de semnificația sa tradițională. Departe de a fi un reper al inocenței sau al protecției, acesta devine un semn prevestitor al răului, activând nu atât nostalgia, cât groaza unei intuiții fatidice, sentimentul unui destin inexorabil care se apropie lent, dar sigur. Memoria nu mai aduce alinare, ci neliniște, iar copilăria însăși pare contaminată de presimțirea catastrofei.
Un alt merit major al romanului este multiculturalitatea, natural integrată în însăși fibra sa narativă. Tradițiile, mentalitățile, spațiile culturale diferite se intersectează firesc, sugerând o lume în care identitatea este fluidă, expusă permanent presiunilor istoriei. În acest cadru larg apar detalii și personalități istorice — Aron Pumnul, Emil Racoviță și expediția sa antarctică (1897–1899) — alături de jaloane culturale și civilizaționale de pe întreg mapamondul. Autoarea calibrează astfel istoria mică a familiei Schmidt în interiorul istoriei mari, demonstrând că destinele individuale nu pot fi desprinse de marile mișcări ale omenirii.
Un punct de maximă intensitate emoțională îl reprezintă jurnalul de război al lui Mihai, unde umanitatea apare redusă la o prezență fragilă, o umbră firavă, aproape imperceptibilă, înghițită de mecanismul dezumanizant al războiului. Scriitura devine aici austeră, discursul frust, lipsit de ornamente, tocmai pentru a reda dezintegrarea valorilor și a sensului, reducerea omului la suferință și instinctul supraviețuirii.
În acord cu alte opinii exprimate pe marginea acestui roman, consider că este, poate, cel mai reușit de până acum din creația Corinei Ozon— nu neapărat printr-o estetică a confortului, ci prin forța sa narativă, prin densitatea emoțională și prin capacitatea de a transforma istoria într-o experiență acută, aproape viscerală. Este un roman care nu-și propune să mângâie, să seducă prin armonie, ci să convingă prin intensitate, oferind cititorului imaginea lucidă a fragilității umane în fața tulburărilor istoriei. La final, rămânem cu sentimentul că am asistat nu doar la poveștile unor familii, ci la o radiografie detaliată a unei întregi pagini de istorie.
Corina Ozon, „Când macii leagănă povești”, Editura pentru Artă și Literatură, anul publicării: 2025, nr. pagini: 290
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Ben Collins / Unsplash
scrie un comentariu