Cunoscută tânărului public cititor de la noi mai ales datorită cărții Val și Cetatea Sufletelor (Humanitas Junior, 2017), pusă în scenă în 2019 la Centrul Național al Dansului de coregrafa Vava Ștefănescu, scriitoarea și ilustratoarea Ana Alfianu semnează o nouă carte care ne apropie, de data aceasta, de un Brașov care deschide porțile peripețiilor infinite, făcându-ne cunoștință cu Peter, puștiul protagonist din Peter Haas și fantoma din Kronburg (Humanitas Junior, 2026).
Vârsta de 12 ani pare perfectă pentru a petrece vacanța de vară explorând catacombele din jurul orașului Kronburg. Dacă mai dai nas în nas și cu fantoma unei adolescente care a trăit în Evul Mediu, putem spune, fără îndoială, că ai în față rețeta pentru o carte plină de suspans pe gustul cititorilor încă tineri. Iar Ana Alfianu știe să împletească, de fiecare dată, concretețea lumii reale cu magia unui univers în care imposibilul devine posibil, iar spiritul de aventură e la el acasă. Vă invităm să descoperiți în acest interviu mai multe despre ce se poate ascunde în inima unui oraș plin de farmec inclusiv în prezent, căci Brașovul de azi își suprapune poveștile cu cele ale unui Kronburg vrăjit și plin de secrete.
Magia poate fi miezul literaturii.
– Aflăm, încă de la începutul cărții Peter Haas și fantoma din Kronburg (Brașovul de azi) că micul nostru protagonist, Peter, e moștenitorul de drept al coroanei fermecate care proteja în trecut orașul. Dincolo de aventura remarcabilă în care pornește Peter, este această magie chiar miezul literaturii? Și câtă nevoie avem să o readucem azi, exact ca Peter, în centrul vieților noastre?
– Cred într-un anume tip de magie subtilă pe care am strecurat-o și în carte, și care este mai puțin despre ceanume putem face, și mai mult despre motivulpentru care alegem să facem acel lucru. Este mai puțin despre puterea de a rezolva repede o problemă sau a depăși un obstacol, și mai mult despre introspecție, înțelegere și, în cele din urmă, responsabilizare. Magia poate fi miezul literaturii atâta vreme cât este strâns înlănțuită cu omenescul și subordonată acestuia. Mai mult decât magia, în centrul vieții lui Peter se află prietenia.
– „Cei mai mulți visători ajung să facă lucruri mărețe, pentru că visurile forfotesc și se zbuciumă înăuntrul oamenilor până când aceștia găsesc o cale să le elibereze și să le aducă la viață. Așa că visează, băiete, visează!“ Minunat îndemn într-o carte pentru copii! Ce vis a construit treptat această carte cu atât de multe peripeții?
– Îmi dau seama că încurajarea aceasta nu e lipsită de riscuri, mai ales într-o țară ca a noastră, unde împlinirea visurilor – cu atât mai mult dacă acestea țin de domeniul artelor – este cel puțin problematică. Mă încăpățânez totuși să cred că lupta pentru devenire a fiecăruia merită (aproape) orice risc.
Visul care stă la baza poveștii lui Peter este încă în desfășurare și are de-a face cu legătura dintre oraș și mine, dintre Brașovul copilăriei și Brașovul de azi. Este dorința, tot mai greu de realizat odată cu trecerea timpului, de a aparține unui loc, unor oameni, la fel de mult cum ne aparținem nouă înșine. Pe de altă parte, este și visul mai simplu al plăcerii pure de a inventa, de a construi o lume, de a descoperi personaje și legături, de a fi surprins de puterea pe care o poate căpăta scrisul.
– Peter e convins că Ada, deși e fantomă, e o fetiță adevărată. Altfel spus, chiar și ceea ce nu vedem întotdeauna poate să fie cât se poate de adevărat, întocmai ca lucrurile pe care le putem vedea și atinge. Suntem însă datori să recuperăm și să salvăm din trecut dorințele neîndeplinite sau misiunile neduse la bun sfârșit ale celor care, deși nu mai sunt cu noi, continuă să fie cât se poate de reali?
– E o întrebare complicată. La nivel individual, dacă ne sunt puse în brațe dorințe sau visuri în care nu credem, atunci efortul nostru de a le îndeplini n-are cum să fie credibil și nici fructuos. Însă Ada vine la Peter cu o misiune importantă, mai mare decât ea, de care depinde soarta ținutului și a celor care-l locuiesc. Într-un fel, Peter nu are de ales, așa încât ajută, se implică și își asumă misiunea cu totul.
Cititorul are nevoie de ancore solide, emoționale și mentale, din lumea pe care o cunoaște.
– „Uneori răul învinge binele.“ Mi-a plăcut desprinderea aceasta intenționată și omniprezentă de tot ceea ce înseamnă literatura tradițională pentru copii. Aș vrea să aflu ce a stat în spatele deciziei de a echilibra balanța universului din carte înspre lumea concretă, cu bune și cu rele, splendidă, dar imperfectă?
– S-ar putea să fie vorba despre nevoia de a contracara propria tendință naivă spre idealism, la fel cum s-ar putea să fie vorba despre cinismul și descurajarea care mă încearcă tot mai des în ultimii ani dacă îndrăznesc să privesc fățiș realitatea. La fel de bine, cred că cititorul are nevoie de ancore solide, emoționale și mentale, din lumea pe care o cunoaște (sau începe să o cunoască). Unele ancore sunt deja cunoscute și ușor de acceptat, în vreme ce altele pot fi noi și incomode. Indiciile despre posibilitatea de a trăi dezamăgire, tristețe, pierdere, nedreptate (mai ales dacă sunt ulterior îmblânzite de rezolvări satisfăcătoare), sunt necesare și ajută, sper, dezvoltării emoționale a copiilor.
– „… cât este de simplu să te simți în largul tău și în siguranță printre lucrurile pe care le cunoști cu adevărat.“ Este această carte o invitație deschisă către a descoperi tot ceea ce ne oferă cărțile? Ne îmbie, de fapt, să pășim înspre necunoscut fără să ne temem de el?
– Sunt cel puțin două interpretări posibile ale acestei fraze. Prima este o răsuflare plină de ușurare a lui Peter, care se întoarce acasă, noaptea, după o incursiune în inima muntelui și după ce a experimentat un șir de emoții puternice, noi și destabilizatoare. Prin contrast, senzația de siguranță și de normalitate pe care o are străbătând orașul atât de cunoscut este mai mult decât binevenită. Altă interpretare se referă, desigur, la riscul de a rămâne acolo unde ți-e bine, de a nu-ți depăși fricile, îndoielile sau comoditatea. Cât despre cărți, ele reprezintă primul pas (și cel mai safe) în lupta cu cele pomenite mai sus, precum și primul pas spre necunoscut, spre lumi noi, spre lumile altora, spre gândurile, și visurile, și alegerile celor de lângă noi, care sunt, de cele mai mult ori, diferite de ale noastre. N-aș zice însă că necunoscutul trebuie abordat fără să ne temem de el. O minimă doză de precauție este necesară chiar și când deschidem o carte.
– Cine e Fausto (dincolo de rădăcinile faustiene) în raport cu literatura de azi și ce altceva a servit ca inspirație pentru acest personaj?
– Fausto e ispita răsplății imediate, nemeritate, e pericolul cunoașterii goale, fără înțelegere. Este lipsa de empatie și de interes pentru celălalt, îmbrăcată în haine elegante și vorbe istețe. E absența oricărui orizont care nu-l include și al oricărui viitor care nu se construiește în jurul lui. E pragmatismul obtuz, opus idealismului blând al lui Peter Haas. E cinismul meschin, lăcomia și vanitatea. Primul gând pe care l-am avut când l-am inventat pe Fausto a fost de fapt amintirea unui personaj negativ din seria Materiile întunecate, de Philip Pullman, și anume Lord Boreal. Probabil că el a fost, într-un fel, sursa de inspirație, cel puțin vizuală, pentru Fausto, iar peste asta s-au adăugat treptat straturi simbolice, de la vulpoiul din fabulele medievale, Reynard the Fox, și până la Faust. Nimic prea complicat, totuși, fiind vorba despre o carte pentru copii.
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Maria Teneva / Unsplash
scrie un comentariu