citeste-ma.ro şi Editura Humanitas vă oferă un fragment în premieră din volumul Nu, mărul nu i-a căzut în cap lui Newton. Micile minciuni care au făurit istoria științei de Antoine Houlou-Garcia, recent apărut în colecția Știință, cu traducere semnată de Anca Florescu-Mitchell.
Istoria științei e plină de anecdote legate de marile descoperiri: Arhimede a țâșnit gol din baie strigând „Evrika!”, Galilei a lăsat să cadă obiecte din Turnul din Pisa, un măr i-a picat în cap lui Newton. Pentru că sunt memorabile, obișnuim să le luăm ca atare, fără să ne întrebăm dacă sunt și plauzibile, iar ele ne oferă o versiune schematică, prescurtată a istoriei științei.
Versiune totuși înșelătoare, după cum ne demonstrează cu talent de detectiv Antoine Houlou-Garcia, care cercetează originea acestor anecdote devenite legende, în încercarea de a restabili adevărul istoric. Rezultatul nu e doar o operă de demistificare cu accente ironice, cât, mai ales, o perspectivă realistă și nuanțată asupra dezvoltării științei.
„Știința nu e rodul unui geniu unic, ci a numeroși oameni dintre care știința, în ochii publicului larg, va reține până la urmă doar câteva nume, așa cum se predă la școală, chiar și azi, istoria regilor și a bătăliilor, în timp ce Istoria e mult mai bogată – și mult mai interesantă“ — ANTOINE HOULOU-GARCIA
„Pregătiți-vă să corectați poveștile pe care le-ați auzit, grație unei lecturi accesibile și unei cercetări riguroase a surselor primare. Merele nu cad din cer, și nici geniile!” — Sciences Et Avenir
După studii de matematică și specializarea în statistică, ANTOINE HOULOU-GARCIA a urmat Școala de Înalte Studii de Științe Sociale din Paris și a obținut un doctorat în politologie. Predă la Universitatea din Trento (Italia) și este redactor‑șef al revistei franceze de cultură matematică Tangente. Între cărțile sale se numără: Une histoire de la manipulation par les chiffres de l’Antiquité à nos jours Ou Le théorème d’Hypocrite, La Politique: Manuel à l’usage des citoyens qui n’y comprennent plus rien, Mathematikos: Vies et découvertes des mathématiciens en Grèce et à Rome, Le monde est‑il mathématique? Les maths au prisme des sciences humaines, Le compas et la lyre: Regards croisés sur les mathématiques et la poésie, Le monde est‑il mathématique? Les maths au prisme des sciences humaines, Vous aimez les maths sans le savoir.
FRAGMENT
VERSIUNEA OFICIALĂ A POVEȘTII
Dar de unde vine această anecdotă? Când faci puțină istorie, e întotdeauna important să cunoști sursele unei povestiri: există vreun text de pe vremea lui Newton care ne vorbește despre acest măr?
În mod straniu, prima menționare a episodului i se datorează lui Voltaire. Se pare că îi trecuse pe la ureche prin intermediul Catherinei Barton, o nepoată a lui Newton. Și mai de mirare, Voltaire menționează faptele într‑o lucrare pe care a scris‑o în engleză în 1727, adică anul dispariției lui Newton:
În timp ce se plimba prin grădină, lui Sir Isaak [sic] Newton i‑a venit prima idee a sistemului său de gravitație văzând un măr care cădea dintr‑un pom.
Anecdota e lansată în trecere, și nu dă decât puține informații. Din fericire, putem găsi o versiune mult mai detaliată în Amintirile din viața lui Sir Isaac Newton scrise de biograful și prietenul său William Stukeley:
Pe 15 aprilie 1726, i‑am făcut o vizită lui Sir Isaac. […] După cină, fiindcă era cald, ne‑am dus în grădină să bem ceai la umbra unor meri, numai el și cu mine. În toiul altor discuții, mi‑a spus că se afla exact în aceeași situație ca atunci când, pe vremuri, îi venise în minte ideea de gravitație. „De ce ar trebui ca acest măr să coboare mereu perpendicular spre sol?“ se întreba el în sinea lui când se întâmpla să cadă vreun măr, pe când ședea, privind contemplativ. „De ce nu se îndreaptă într‑o parte sau în sus, ci mereu spre centrul Pământului? Motivul e, desigur, că îl atrage Pământul. Trebuie să existe o putere de atracție în materie, iar suma puterii de atracție din materia Pământului trebuie să fie în centrul Pământului, și nu de o parte a Pământului. Deci mărul ăsta cade perpendicular sau spre centru. Dacă materia atrage astfel materia, atracția trebuie să fie proporțională cu cantitatea acesteia. Deci mărul atrage Pământul, la fel cum Pământul atrage mărul.“
Astfel, treptat, a început să aplice această proprietate a gravitației mișcării Pământului și corpurilor cerești: să considere distanțele, mărimile, rotațiile lor periodice; să descopere că această proprietate, împreună cu o mișcare progresivă care le era imprimată la început, rezolva perfect traiectoriile lor circulare, împiedica planetele să cadă unele peste altele, sau să cadă toate împreună în același centru.
Newton a dezvăluit astfel universul. A fost începutul acelor uimitoare descoperiri prin care a clădit filozofia pe o bază solidă, spre uimirea întregii Europe.
Deci povestea mărului vine direct de la Newton. Vom observa totuși că nu i‑a căzut în cap nici un fruct: ideea i‑a venit mai simplu, observând căderea unui măr (ceea ce Lordul Byron repetă de altfel în poezia care servește drept motto acestui capitol). Un element important al anecdotei trebuie deci corectat, spre marea dezamăgire a ilustratorilor bucuroși să‑i exploateze comicul.
Acest episod din viața lui Newton ne‑a fost raportat și de John Conduitt, care i‑a fost asistent la Monetăria Regală, soțul Catherinei Barton. În două pasaje ale notelor sale pregătind o biografie a maestrului, el scrie:
…în 1665, când s‑a retras la proprietatea sa din cauza ciumei, s‑a gândit pentru prima dată la sistemul gravitației pe care l‑a descoperit observând căderea unui măr dintr‑un pom.
În 1666, a părăsit din nou Cambridge pentru a se retrage la mama sa, în Lincolnshire. Pe când visa cu ochii deschiși în grădină, i‑a venit în minte că forța gravitației (care face ca mărul să cadă din pom către sol) nu se limita la o anumită distanță de Pământ, ci această forță se întindea probabil mult mai departe decât se credea. De ce nu până la Lună, își spuse el, iar, dacă așa stau lucrurile, asta ar trebui să‑i influențeze mișcarea, și poate că o reținea pe orbită, după care a început să calculeze care ar fi efectul unei asemenea presupuneri.
Să facem un bilanț: Newton însuși povestește, în 1726, cu un an înainte să moară, un episod care data din 1665‑1666, adică din urmă cu șaizeci de ani. Nu e de mirare că Newton n‑a povestit toate astea mai devreme? Căci nu există vreo urmă de așa ceva nici în scrisorile, nici în carnetele sale. E adevărat că Newton a studiat gravitația (cel puțin) din 1664, după cum se vede dintr‑un carnet de note și calcule din acea vreme6, dar s‑a aplecat asupra chestiunii mai ales începând din 1684, la cererea lui Huygens. Astfel a publicat marele său tratat din 1687, Philosophiae naturalis principia mathematica (Principiile matematice ale filozofiei naturale), considerat una dintre cele mai importante opere din istoria științei, în care expune legea universală a gravitației.
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Kenny Eliason / Unsplash
scrie un comentariu