cronici recomandări

„Îmi priveam viața dintr-o altă viață, care nu mai era valabilă” – „Bani de aruncat” de Asta Olivia Nordenhof

Autoarea daneză Asta Olivia Nordenhof a debutat în 2011 cu Et ansigt til Emily și a câştigat Premiul Munch-Christensen pentru Debutanţi. În 2020 apare romanul Bani de aruncat (Polirom, 2025), tradus la noi din limba daneză de Simina Răchițeanu. Romanul fost distins cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură şi cu Premiul P.O. Enquist, fiind primul volum dintr-o serie de șapte. În 2023, a apărut al doilea volum al septologiei, Djćvlebogen (Cartea Diavolului).

Trebuie menționat că o primă întâlnire cu un autor străin este, de multe ori, influențată de calitatea traducerii. În acest caz, traducerea pe care o semnează Simina Răchițeanu este una fără cusur, iar întâlnirea cu Asta Olivia Nordenhof prin intermediul romanului său devine cu atât mai îmbucurătoare. Pornind de la un cuplu fragilizat nu doar de conflicte interioare, ci în primul rând de abuzul suferit de Maggie, protagonista acestui roman, Asta Olivia Nordenhof reușește să construiască un roman puternic în mai puțin de două sute de pagini. Amintind de franchețea unor scriitoare precum Nadia Terranova sau Donatella di Pietrantonio, Nordenhof aduce însă și un ton care se armonizează cu înfrigurarea țărilor nordice. Melancolia și fragilitatea din miezul unei familii se află în miezul unei lumi-capcană – tragedia de pe nava Scandinavian Star e un simbol al lăcomiei lumii moderne, al felului în care destinele simple sunt adeseori condamnate să nu se desprindă de vârtejul care le va face să se apropie de traumă, nicidecum de salvare.

Kurt e figura masculină care nu se poate ierta și care, totuși, își continuă viața într-o inerție tipică, într-un lanț al unor greșeli asupra cărora nu se oprește niciodată cu adevărat:

„Kurt se așază pe o ladă. Își umple plămânii cu aer cald, îl ține în piept, apoi îl expiră. E cel mai important moment al zilei. Turul hambarului. Aici înțelege că a trăit, că a ținut ceva în propriile mâini. N-am fost groaznic. Nu atât de groaznic. Ajunge la concluzia asta în fiecare zi. O smulge ca dintr-un foc și o poartă ca pe un copil nevinovat, departe, suficient de departe de flăcări, ca să poată avea parte de două minute de liniște și pace.”

Trecutul, memoria, iertarea sunt piloni fragili în perspectiva autoarei daneze care portretizează o societate în care inegalitatea și nedreptatea își fac loc pe toate planurile, printr-o interdependență care nu-i protejează pe cei slabi.

Maggie e memoria colectivă a femeilor care nu se desprind de relațiile abuzive, e simbolul unei vieți trăite într-o acceptare oarbă:

„E o întrebare – dacă îl iubește pe Kurt – care de mult a încetat să mai fie o întrebare, ci a devenit o celulă care s-a tot divizat, fără să se destrame. Ea o pune în categoria gândurilor stupide. Pe vremea când avea mereu probleme cu banii, ajungea să se întrebe ce-ar fi putut să cumpere acum câteva sute de ani cu banii pe care-i avea în acel moment. Ăsta e un alt exemplu de gând stupid.”

Miraculos aproape, Asta Olivia Nordenhof pășește cu multă îndemânare printre straturile tuturor acestor sentimente, lăsând duioșia deoparte tocmai pentru a opera chirurgical consecințele unor vieți trăite astfel:

„Nu mă mai iubești. O să mă distrugă dacă n-o să mă mai iubești. O să mor. Atunci îl linișteam și îl consolam. Îmi era teamă, dar era mai degrabă ca sentimentul plictisitor și moale pe care-l ai când ai uitat ceva. Nu-mi era doar frică, aveam și un sentiment matern și mă simțeam puternică. Eram și flatată, căci îmi dădea impresia că viața lui era în mâinile mele, că aveam puterea de a-l ierta sau de a-l condamna. Alegeam iertarea, îmi conferea un sentiment de superioritate ce alina de îndată suferința cauzată de umilire.”

Tocmai prin această nepărtinire (adesea artificială), tocmai prin această expunere completă le face dreptate personajelor precum Maggie și Sofie, fiica acesteia. În mijlocul romanului, exact ca în mijlocul vieții, implozia injustiției e marcată de un capitol care amintește de incendiul provocat pe nava Scandinavian Star:

„În Oslo a fost ridicat un monument în amintirea victimelor incendiului criminal de pe Scandinavian Star, dar nicăieri în Scandinavia n-a fost ridicat vreunul pentru muncitorii din industria textilă care au fost victime ale prăbușirii fabricilor din Bangladesh și Cambodgia. Cu toate că și companii scandinave au contribuit la menținerea fabricilor în funcțiune, până când s-au prăbușit.”

Mai apoi, cu la fel de multă îndemânare, destinele celor trei personaje oferă perspectivele diferite ale unei vieți imposibil de reparat. Cu toate acestea, tocmai introspecția lui Maggie devine nu doar salvatoare, ci și exemplară:

„Accesele de furie ale lui Kurt s-au oprit. Fără să-mi dau seama, trecuseră ani de când avusese unul. Dar anxietatea și furia mea nu au dispărut odată cu accesele. Încă mă simțeam umilită. Iar acum, când motivul sentimentelor mele își pierduse urma în trecut, ele aproape că erau și mai greu de purtat. Erau niște rămășițe jenante, mă umflam pe dinăuntru din cauza lor. Eram blocată, îmi priveam viața dintr-o altă viață, care nu mai era valabilă.”

Recunoașterea acestor emoții apăsătoare nu o salvează pe Maggie, dar mesajul străbate fiecare pagină din roman fără a se transforma într-un manifest lipsit de autenticitate.

Există, fără îndoială, o abilitate a acestei autoare de a pătrunde cu precizie în scenele vieții de familie, de a decupa din ele gândurile care ajung la noi sub forma unor subtitrări căci Bani de aruncat reușește să fie și un roman cinematografic. O vedem pe Maggie, razele de soare care încălzesc conversația dintre mamă și fiică sunt lângă noi, gândurile lor sunt ale unor cunoștințe care ni se destăinuie. Nu mai există o distanță nenecesară între personaje și cititor, lejeritatea lui Nordenhof e doar aparentă, căci profunzimea scriiturii sale este omniprezentă și face ca Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, acordat în 2020, să fi fost unul cât se poate de meritat.

Drama vieții de familie trece aici dincolo de intimitatea casei, de ascunzișul pe care l-ar fi putut oferi ferma la care cuplul trecut prin viață își crește copilul (al patrulea pentru Kurt). Zădărnicia unor eforturi care se luptă să îndulcească o viață sortită compromisului devine aici un alt personaj. Nu iartă prin scris nimic această autoare care aduce la lumină dezechilibrul și echilibrul, iubirea și furia într-o scurtă saga de familie și de continent, de poveste universal adevărată și fără graniță.

Asta Olivia Nordenhof, „Bani de aruncat”, Editura Polirom, anul publicării: 2025, traducere: Simina Răchițeanu, nr. pagini: 200

Cumpără cartea:

Susţine citeste-ma.ro:


Fotografie reprezentativă: Federico Respini / Unsplash

despre autor

Mihaela Pascu-Oglindă

Scriitoare şi critic literar, absolventă a Facultăţii de Limbi și Literaturi Străine și a masteratului de Teoria și Practica Editării de Carte, Universitatea București.

A debutat cu poeme în antologie în 2015 și cu proză scurtă în antologia „Cum iubim”, Vellant, 2016. Primul roman, „Camera de probă”, a apărut în 2017 la Editura Eikon, urmat de „Memoria corpurilor” în 2018 și volumul de poezii „Mijloace nefaste de supraviețuire” (2021).

Din octombrie 2019 a înființat clubul de lectură CititOARE care se organizează lunar. Cronicile de carte apar pe citestema.ro și în Suplimentul de cultură.

scrie un comentariu