Balkan Express, colecţia nouă propusă de Editura Datagroup, se deschide cu volumul de proză scurtă Fumul mort de Nebojsa Jevric. citeste-ma.ro vă oferă în exclusivitate un fragment din această carte, pe care o veţi putea regăsi în curând, la Bookfest Timişoara (19-22 martie).
Nebojsa Jevrić este un scriitor sârb originar din Muntenegru, cunoscut pentru proza sa scurtă și densă, marcată de experiența directă a războiului și de viața trăită la marginea istoriei oficiale. Scrisul său se situează constant la granița dintre literatură și mărturie, fără a transforma trauma în spectacol.
Fumul mort propune o literatură originală și distinctă, în care textele vorbesc despre război, violență și dezrădăcinare fără patetism, cu un realism dur, uneori pătruns de un umor negru, specific spațiului în care supraviețuirea a devenit un mod de a fi.
Este o proză concentrată, care refuză explicațiile și lasă cititorului sarcina de a reconstrui sensul din ceea ce rămâne.
ARICIUL ÎN VÂLTOAREA ISTORIEI UNIVERSALE
Bojana stinse lumina, dar nu închise ușa.
Obosit din cauza înotului, am adormit devreme.
Pe la miezul nopții dădu buzna în cameră, aprinse lumina și sări în pat: „Un arici! Un arici ne-a intrat în cameră!”
Ariciul trecu pe lângă pat și o tuli sub dulap. Vechii romani îi țineau pe post de animale domestice sau de companie. Se obișnuiesc repede cu oamenii. Unde trăiesc ei, nu există goange sau șerpi. Se hrănesc cu mâncare de pisici, fructe sau bucățele de slănină direct din mână.
E păcat să omori un arici.
În capătul satului nostru trăia unul Grigorije care îi mânca.
Țăranii evitau maghernița în care trăia de unul singur.
„Te rog ridică-te și scoate-l afară!”
„Nici gând! E oaspetele nostru în seara asta.”
A luat pătura și perna și s-a mutat în altă cameră.
Tai niște mere, le pun în farfurie și o împing sub dulap.
Dimineața (ne trezim devreme să mergem să facem baie) nu mai era nici urmă de măr sau arici.
Pentru orice eventualitate, seara am lăsat ușa deschisă; și-un măr tăiat în bucăți sub dulap. Poate trece iarăși războinicul nocturn.
Ariciule, pogoniciule, vechiule meu prieten!
S-a întâmplat în urmă cu mulți ani.
Se zice că un scriitor caută toată viața leacuri pentru rănile din copilărie.
Își zgândăre bubele pentru a nu se vindeca.
Ne întorceam din pădure, noi trei băieți.
La un moment dat, am zărit un arici.
Mi-am dat jos geaca, l-am învelit în ea și l-am luat cu mine. Mă bucuram de noul meu prieten.
Ne-am așezat pe o pajiște lângă linia ferată.
Am întins geaca pe pământ.
Ariciul miji de sub geacă și ne privi cu curiozitate.
Prietenii mei luară de jos niște pietre. Începură să le azvârle spre el. Căutau pietre tot mai mari.
Micuțul corp sângera.
Într-un final l-au omorât.
Stăteam de-o parte, plângând.
Împărații muștelor râdeau.
„De ce plângi, pizdo?”
„Nu plâng”, am răspuns înghițindu-mi lacrimile.
Era prima oară când făceam cunoștință cu răul.
Răul acela adânc, veritabil, ce vine direct din inima omului. Ei erau băieți bine educați, din familii respectabile.
De multe ori, pribegind prin viață, am văzut răul. Din Slavonia în Lika, de la Sarajevo la Peć. Aveam treizeci de ani când a început războiul, patruzeci am împlinit în mai 1999, în Kosovo.
Am fotografiat capete tăiate, ochi scoși, inimi smulse din corp.
Am văzut salahori liniștiți cum se îmbracă în blană de lup.
Hălăduind pe cărări ale răului în căutarea poveștii, l-am cunoscut pe Necuratul în persoană. Îmi râdea în față. Și astăzi îl aud când închid ochii. Râsetele prietenilor care mă batjocoreau din cauza lacrimilor.
N-am mai plâns niciodată.
Pe cine a supărat Miloš Jevrić, mecanicul auto din Peć? Era tânăr și sănătos. I-au scos toate organele. L-au luat pentru piese de schimb.
Cine n-a avut loc de poeta și doamna Darinka Jevrić? Jur pe Dumnezeul atotputernic că am căutat glonțul rătăcitor. Dar e clar că misiunea mea e să fiu martor.
Iarăși a început un război.
Dar eu sunt bolnav și obosit. Fără țepi.
Cu o piatră pe spate.
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Tadeusz Lakota / Unsplash
scrie un comentariu