Pornind de la primul cuvânt și prima tăcere, un tată de fată va descoperi zboruri și prăbușiri, o întreagă lume sub pleoapa căreia plâng neliniști și zâmbesc, timid, speranțe. A găsi un echilibru între dragoste, grijă, atenție şi protecţie, pe de o parte, şi fermitate dublată de autoritate, pe de cealaltă, este poate cea mai dificilă sarcină a unui părinte care, ținând în palme toate visurile unui început de viață, gândește: singurul bărbat căruia îi pot încredinţa această bijuterie sunt chiar eu.
„Dragă Lavinucea, (…) Nimeni nu știe de ce lumina/ e tot atât de misterioasă ca și întunericul./ Mă tot chinui să repar linia orizontului/ este foarte importantă această linie./ Nu atât pentru mine, cât pentru tine,/ draga mea./ Poate că dincolo de ea se împlinesc toate visurile./ Altfel pe ce ne-am mai sprijini privirea?”
Se ştie că aproape toate fetiţele şi-au dorit măcar o dată să se mărite cu taţii lor, din dorinţa de-a le întoarce cumva un pic din dragostea, empatia şi grija ce le-au fost dăruite. Tata este eroul, cel care se războiește cu balaurii și-i învinge și este magicianul care îndeplinește dorințe. În brațele lui se pot lăsa griji și neliniști, se pot vindeca tristeți și dureri și se poate discuta despre orice subiect fără teamă și fără rețineri. Tata – primăvara ce îngenunchează furtunile cu tot atâtea răsărituri.
„Dragă tati,/ am fost plecată departe. (…) Am dormit într-o cameră străină dârdâind/ pentru că singurătatea scade temperatura corpului/ iar aeroporturile sunt cea mai bună scuză/ să credem că suntem în drum spre ceva mai bun./ Am băut cafea și am vorbit cu bătrâni./ M-am prefăcut veselă, preocupată, atentă,/ apoi – plictisită, somnoroasă, nepăsătoare./ m-am prefăcut umană și amuzantă/ intuitivă, autoironică,/ am făcut tot ce am putut să nu se vadă frica.”
Cei doi autori, tatăl – gata să-și prindă copila când se împiedică și să o îndrume cu blândețe pentru a-i da puterea de a se ridica singură – și fata, care-i caută sfaturile și prezența, se regăsesc într-un dialog despre senin și umbre, palate și anotimpuri, cafele și pași.
Chiar dacă sunt despărțiți de ani și spațiu, Lavinia și Constantin Bălulescu, două destine unite printr-o alchimie subtilă în care se amestecă dragostea, respectul și admirația reciprocă, ne propun o poezie de-o sensibilitate aparte. Nu poți ascunde întunericul în pumni, dar te poți ascunde de el, după tata.
Lavinia Bălulescu, Constantin Bălulescu, „Zmeii sunt de treabă”, Editura Paralela 45, anul publicării: 2018, 85 de pagini
Cartea este disponibilă pe elefant.ro.
scrie un comentariu