Redescopăr romanele clasice datorită colecţiei de la Editura Corint şi îmi place că toate cărţile acestea, aşadar şi „Mănăstirea Northanger” de Jane Austen, se bucură de un format grafic elegant şi de chestiunile adiacente care contextualizează. Prefaţa, semnată acum de Dragoş Zetu, şi tabelul cronologic sunt acele elemente peste care cândva săream fără ezitare, considerându-le plictisitoare şi redundante, însă astăzi, mai ales când e vorba despre un roman „vechi”, publicat în urmă cu mai bine de două secole, le găsesc cum nu se poate mai potrivite şi necesare.
Pe scurt din această zonă, afli că Jane Austen s-a născut în 1775, ca fiică de pastor, că i-a plăcut mult să citească încă din copilărie, atunci când de altfel a şi început să scrie – deşi nu avea „o cameră doar a ei”, fiind al şaptelea copil din cei opt ai familiei – şi că romanul de faţă, „Mănăstirea Northanger”, a fost scris pe la 23 de ani (după primele versiuni ale celebrelor „Raţiune şi simţire” şi „Mândrie şi prejudecată”), că iniţial s-a numit „Susan” şi că, din motive ciudate – cumpărat de un editor a fost ţinut la sertar, apoi revăzut şi redenumit de scriitoare drept „Catherine” – a apărut abia la scurt timp după moartea lui Jane Austen, în 1817.
Dacă îţi place site-ul:
Mixtură de roman sentimental şi roman gotic, „Mănăstirea Northanger”, ecranizat în 2007, o urmăreşte pe Catherine Moreland, fiica unui preot şi a unei „femei înţelepte” – o familie cu nu mai puţin de zece copii. Catherine e mai degrabă băieţoasă – nu se simte atrasă de arte, şi preferă alergatul, crichetul şi baseballul cărţilor, pe care ajunge să le citească doar pentru a învăţa citate pe care să le reproducă pentru a impresiona. Pe la 17 ani, Catherine încă nu a cunoscut îndrăgostirea, iar călătoria la Bath, alături de domnul şi doamna Allen, proprietarii unei moşii învecinate, va fi revelatoare în acest sens.
Sigur că eroina va lua contact cu viaţa de societate şi va fi bulversată de setul de principii pe care trebuie să le respecte din perspectiva statutului său social, dar şi a vârstei. Îşi va face prietene şi li se va părea atrăgătoare unor tineri încă singuri, după care va fi surprinsă când va vedea că una dintre întrebările de bază la intrarea într-o familie este cât de bogaţi îi sunt părinţii. Unul dintre aceşti tineri, Henry Tilney, are nenorocul unui tată general, care acordă ceva mai multă atenţie laturii financiare şi îi va provoca lui Catherine o umilinţă aşa cum ea nu a mai cunoscut – însă cum se petrec toate acestea e bine să aflaţi singuri din roman. Cert este că eroina ajunge la mănăstirea care slujeşte drept domiciliu pentru familia Tilney, moment folosit de Jane Austen şi pentru a comuta către partea gotică a romanului său.
Încă imatură, Catherine e pur şi simplu speriată de ce s-ar putea ascunde în unele cotloane ale mănăstirii – îşi închipuie că fosta soţie a generalului (decedată) e încă închisă pe undeva şi că, în urma unei fantezii rostite de Henry, va avea de pătimit pe seama unor lucruri ascunse în cufere şi dulapuri. „Judecând” cu ochii cititorului de astăzi, cred că mai atractivă este partea aceasta a romanului, accentele sale gotice şi suspansul care derivă de aici. Cumva, intrigile sentimentale şi toate acele jocuri niţel telenovelistice, de genul cine ce a zis, cine ce a făcut sau nu a făcut deşi trebuia să facă, sunt astăzi interesante mai mult ca „parfum” al epocii şi societăţii respective, iar ce atrage la evoluţia lui Catherine este mai degrabă misterul în care se adânceşte sau nu şi cum va supravieţui ea incursiunii în mănăstirea-domiciliu a familiei Tilney.
„Mănăstirea Northanger” nu este un roman dificil de abordat, aşa cum poate ai gândi din titlu. E scris mai degrabă să placă doamnelor (de atunci, dar şi de acum) şi să oglindească principiile morale ale vremii respective. Ba chiar, să şi amuze, nu atât prin replici, cât mai ales prin ironiile la adresa romanului popular gotic. E un roman încă valoros şi mi se pare de extras din contextul scrierii şi al publicării sale faptul că a stat atât de mult la sertar – vreo 18 ani – pentru a apărea fix după dispariţia scriitoarei, la numai 41 de ani.
Jane Austen, „Mănăstirea Northanger”, Editura Corint, anul publicării: 2023, traducere: Anca Florea, nr. pagini: 272
Cartea poate fi cumpărată de la:
Fotografie reprezentativă: Lance Reis / Unsplash
scrie un comentariu