Scriitorii bulgari cuceresc din ce în ce mai mult, și pe bună dreptate, teritoriul internațional. Ioanna Elmy se face remarcată nu doar prin debutul său tradus excelent din limba bulgară de Mariana Mangiulea Jalop și publicat anul acesta la Editura Polirom, ci și printr-o carieră care consolidează eforturile sale de „modernizare a canonului literar bulgar”.
Licențiată la Sorbona în Limba Engleză și Relații Internaționale, câștigătoare a bursei Per Aspera ad Astra pentru literatură şi bursieră a Fundaţiei „Elizabeth Kostova”, Ioanna Elmy este și cercetător consultant la Institute for Strategic Dialog (ISD). Debutul său care se bucură deja de atenția publicului larg, Născute din vinovăţie (2021), a fost distins în 2022 cu Premiul Iujna Prolet, categoria Proză, a fost finalist la Premiile literare Peroto, categoria Debut, şi a fost nominalizat la Premiile Helicon.
Trecutul comunist al țării vecine e pământul fertil al unei literaturi în care cititorii români vor regăsi, fără îndoială, nenumărate similitudini. Cu toate acestea, proza Ioannei Elmy este una căreia nu-i putem reproșa, nici pe departe, neajunsurile aproape firești ale unui scriitor aflat la început de drum. Cu fire narative care împletesc laolaltă trei generații, cu un plan al unei Americi moderne și rătăcite, și un trecut sub regimul comunist din Bulgaria, Născute din vinovăție este un exemplu robust al unei literaturi care, drept dovadă, străbate cu ușurință granițele dintre țări. Candoarea și nostalgia țesute de Elmy de-a lungul acestui roman lipsesc adeseori în proza contemporană autohtonă, iar această lipsă se face cu atât mai remarcată cu cât regăsim aici un exemplu deosebit al unei proze care cuprinde istoria contemporană a Europei de Est, greaua tranziție spre democrație și, în același timp, obstacolele (adesea insurmontabile) unei adaptări facile în inima Occidentului.
Iana e studenta care muncește în Statele Unite ale Americii, observând continuu diferențele dintre comportamentul emigranților atunci când sunt doar între ei și atunci când se confruntă cu cetățenii americani care, de cele mai multe ori, nu uită să le reamintească faptul că se află în țara în care au venit pentru a-și împlini visul american:
„Printre ai lor râd cu glas tare, flirtează cu genele lor false și își dau părul într-o parte cochetând, ca să le iasă în evidență decolteurile adânci. În fața americanilor se încovoaie, se bâlbâie cu o voce plăpândă și țin ochii în pământ. Același lucru se întâmplă și cu bărbații, care se uită la tot ce e străin cu o superioritate furioasă.”
Un fals vis american într-o societate rămasă fără repere. De la Iana înregistrăm povestea mamei, Lili, și pe cea a bunicii, Eva. Sunt destine care au violența domestică drept traumă comună, relații disfuncționale între mamă și fiică, alături de supraviețuirea sub un regim dictatorial. Pornind de la un accident în urma căruia victima se dovedește a fi o tânără din Republica Moldova, vedem întrepătrunse cele trei istorii ale femeilor care poartă în ele mecanisme fragile, răni și, în același timp, speranța continuă pentru un „mai bine” într-un viitor incert.
Iana e cea dintâi care începe să vindece rănile trecutului, pe ale ei și, parțial, pe ale mamei, printr-o împăcare în urma reîntâlnirii după o despărțire dureroasă. Conștientizarea trecutului și înțelegerea traumei comune reprezintă punctul de plecare pentru ceea ce poate fi pansat înainte de a fi prea târziu. Multe dintre temeri rămân, așa cum multe întrebări nu vor avea răspuns:
„Dacă aș fi fost o plantă, aș fi avut niște rădăcini subțiri ca firele de mătase. Credeam că vina se află în sol – un sol sleit, sărac. Îmi trebuia doar o răsădire. Cu cât înaintez în vârstă, cu atât mă îngrijorează mai mult că nu locul e de vină.”
Urmele invizibile ale unei copilării în comunism își aruncă umbrele într-un prezent în care comparațiile sunt constante și inevitabile, Iana nu poate să nu observe că e martora unei lumi și a unor vieți „refuzate bunicii și mamei”. Copilăria marcată de comunism e aidoma unor reprezentări din literatura cu temă similară din proza autohtonă, cu diferențele amintite mai sus. De foarte multe ori, în mijlocul unei nostalgii care înduioșează, Ioanna Elmy strecoară frazele caustice care întregesc romanul ireproșabil. Legătura dintre mamă și copil se sudează în fața greului, comunismul analizat din perspectiva unui tânăr adult nu reține nimic din memoria îndulcită de cei care vor să uite trecutul crezând că astfel se pot vindeca:
„Când eram copil, mi-i închipuiam pe comuniști ca pe niște monștri uriași, cu dinți ascuțiți și tentacule, cu vreo douăzeci de urechi cu care aud tot și cu nouă creieri – așa cum caracatițele au mai multe inimi – cu ajutorul cărora țin minte și știu totul. Îmi era frică de ei, apoi am început să-i urăsc într-un mod infantil, în acel mod în care doar un părinte te poate învăța să urăști ceva ce nu înțelegi.”
Iar rana cea mai mare e acest punct de plecare reprezentat de solul infertil al comunismului. Un vis pe care îl are Iana e conținut de o frază care vorbește de la sine – „Nu puteți călători, pentru că nu sunteți om” i se spune în aeroport, în vis, iar acest minus e o prezență constantă în viața Ianei, o umbră care face parte din ea.
Radiografia nu e făcută doar unei dictaturi care nimicește generații întregi („să te naști odată cu dictatura, să creșteți și să vă maturizați împreună, cu cât crești tu mai mult, cu cât te faci tu mai mare, cu atât se mărește și ea, mergeți împreună la școală, dictatura te nășește la nuntă, la muncă sunteți colegi, seara se așază la masa ta și te caută în gât să mănânce ce e mai bun”), ci și societății postcomuniste în care tranziția nu reușește, în care eșecurile se țin lanț, iar bunăstarea întârzie să apară. Divorțul mamei e o salvare umbrită de reproșul părinților, de o societate nevindecată în care violența e iertată, iar un divorț e aspru condamnat:
„Lor le este rușine de divorțul ei. Dacă el le-ar fi omorât pe ea și pe copil, mai mult ca sigur că lor nu le-ar mai fi fost atât de rușine. Taică-său se smiorcăie întruna la telefon că ea e divorțată, o plânge de parcă ar fi moartă.”
Pentru Iana, Lili și Eva, comunicarea e defectuoasă, dar se face pentru ca aceste legături să nu se rupă și pentru că speranța unei vindecări nu piere, de fapt, niciodată. În același timp, cât de tulburătoare și veridice par fragmentele care descriu comportamentul mamei, născut din inabilitatea de a-și proteja cu adevărat fiica:
„Cu trecerea anilor, senzația neplăcută din stomac pe care o aveam când vedeam pe ecran un mesaj de la maică-mea a dispărut. Dar, ca și înainte, imprevizibilitatea ei mă sperie, nu știu niciodată în ce dispoziție se află.
Atunci, când nu aveam bani, mă gândeam să îmi vând un rinichi. Unul face cincizeci de mii de euro.
Sau să sar de pe terasa mare de la etajul opt, dar m-am gândit că nu pot să-ți fac așa ceva.”
Elmy nu se ferește de forța cuvintelor, ci o îmbrățișează cu totul. Transferă, de la particular la universal, dileme nepieritoare. Atunci când se întoarce în Bulgaria, pentru a-și revedea bunica aflată pe moarte, Iana nu regăsește un „acasă” în adevăratul sens al cuvântului, iar salvarea și vindecarea ei vin tocmai din această desprindere care o îndepărtează de tot ceea ce, în trecut, ar fi putut să o nimicească:
„întoarcerea este un mit, o minciună – odată ce a plecat, chiar și pentru scurtă vreme, omul poartă cu sine toate rătăcirile sale prin lume”.
Și, mai mult decât atât, regăsește doar trecutul care se încăpățânează să rămână în trecut, alinând trecerea bunicii sale în neființă printr-o minciună. Iar lumea din prezent e portretizată cel mai bine de un personaj din Sofia natală, un ins căruia i se spunea Charlie Chaplin în copilăria Ianei și care acum are „un nou rol care i se potrivește mănușă – îl imită pe Hitler”.
Nu este doar istoria unei familii de-a lungul a trei generații, ci istoria comună a unor țări oprimate, a unor traume care, chiar și în prezent, se răsfrâng asupra fiecărei încercări de a lăsa trecutul în urmă. Curajul personajelor, întocmai ca cel al autoarei care cucerește atât de multe și în mod atât de necesar odată cu acest roman, vine din desprinderea de false rădăcini, din abandonarea locurilor care nu reușesc să salveze și care, în fapt, nu oferă nimic celor care rămân.
Ioanna Elmy, „Născute din vinovăție”, Editura Polirom, anul publicării: 2025, nr. pagini: 320, traducere: Mariana Mangiulea Jatop
Cumpără cartea:
Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Alexandr Bormotin / Unsplash
scrie un comentariu