Cel mai recent roman al Laviniei Branişte, „Camping” (Polirom, 2025), priveşte drama migraţiei din mai multe perspective. Personajul principal, Sofia, lucrează de aproximativ 20 de ani în Spania şi este acum aproape de pensionare din postura de recepţioneră. Campingul pentru care lucrează, situat lângă plajă, este el însuşi o lume plină de poveşti, pe care scriitoarea o exploatează în paralel cu derularea înapoi a parcursului Sofiei.
Sofia a emigrat aproape fără să ştie, ca mulţi alţi români. A lăsat în urmă un tată pensionar, iar în grija acestuia pe fiul său, Robert, cu gândul că plecarea ei s-ar putea limita la numai trei luni. Sigur că la început încerci apa cu vârful degetelor, după care îţi spui că merge, că poţi să te duci mai adânc, şi nici nu realizezi când intri până la gât. Cum de altfel a procedat şi Sofia, un fel de proiecţie a mamei Laviniei Branişte – sursa nemijlocită de inspiraţie, care a trecut prin diverse slujbe până la o găsi pe cea din camping, prin diverse umilinţe şi străduinţe, eforturi în numele unui vis.
„Totul a fost despre o casă, până la urmă, sau mai degrabă despre imposibilitatea unei case. Un lucru care ar trebui să fie atât de uşor de obţinut, care ţine de demnitatea umană. O făcătură.”
Sunt în carte trei generaţii şi trei perspective: mama care pleacă, tatăl părăsit la bătrâneţe şi fiul lăsat în îngrijire. Fiecare suferă în felul său pentru o decizie luată în numele unui ideal, a dorinţei de mai bine. Şi oare care emigrant îşi dă seama de la început de implicaţiile deciziei sale?
Ca fiică de emigrantă (mama ei a revenit în ţară în 2022), Lavinia Branişte este una dintre cele mai potrivite voci pentru o astfel de naraţiune. Ea a trăit direct în mijlocul poveştii pe care a încercat să o dea mai departe şi cred că a punctat foarte bine suferinţa fiecăreia dintre cele trei părţi implicate în această dramă.
Sigur că mama strânge bani pentru o casă, cel puţin aşa crede ea până în momentul în care află că fiul şi-a irosit pe criptomonede apartamentul pe care i-l cumpărase. Şi sigur că tatăl lăsat împreună cu fiul ei îşi face un milion de griji şi critică în felul său plecarea. Şi sigur că fiul, Robert, nu are cum să aprecieze şi să înţeleagă întru totul ce a fost în mintea mamei lui înainte de plecare. Iar dincolo de toate acestea, este efortul fiecăruia de a se adapta în noul cadru, de a supravieţui anilor în noua stare de fapt. Într-un fel, fiecare răspunde în nume propriu la întrebarea aceasta:
„De câte ori într-o viaţă se poate reinventa un om singur?”
Adevărul este că adaptarea şi reinventarea sunt procese fără sfârşit. „Camping” vine să spună că emigrarea e mai mult decât o loterie – câştigi sau nu câştigi, îţi iese sau nu îţi iese. Totul e mai degrabă despre drum decât despre destinaţie, iar drumul aici e multitudinea de drame prin care trece fiecare membru al familiei Sofiei.
Mi-a rămas întipărit în minte pasajul care vorbeşte despre cum suferă tatăl Sofiei:
„Moşneguţu trăieşte cu convingerea că viaţa, chiar şi atunci când devine neplăcută la gust, e ceva ce poţi să mai ţii, cu un mic efort de voinţă, până într-un punct în care poţi alege să-i dai drumul. Şi el se mai ţine, se mai poate ţine, până o vede pe Sofia lui acasă, fără să se gândească nicio clipă la tot ce va pierde ea plecând de acolo.”
E ceva de maratonist aici, o nevoie de anduranţă indusă subtil în viaţa fiecărei familii în care există membri plecaţi departe. Sunt chestiuni încă neexploatate suficient în literatura noastră, de aceea, efortul Laviniei Branişte mi se pare de lăudat. Poate alţi scriitori încă mai au nevoie de timp să decanteze poveştile, mai ales că tema e în continuă schimbare. Migraţia însăşi nu mai implică astăzi acelaşi miraj ca în urmă cu 20 de ani. Puţini mai pleacă visând la realizarea materială, mai ales că realităţile sociale s-au schimbat foarte mult, însă nevoia de schimbare rămâne, speranţa că plecând îţi schimbi în bine viaţa este încă acolo…
Până una alta, în „Camping” e cam aşa:
„E un om care a plecat pentru trei luni şi se întoarce după douăzeci de ani şi oricum ai da-o, asta nu se poate numi decât rătăcire.”
Cititorului îi revine misiunea de a interpreta cum şi cât s-au schimbat tatăl, fiica şi nepotul în cei 20 de ani ai rătăcirii Sofiei. Şi dacă rătăcirea aceasta a folosit cuiva.
Altfel, romanul poate fi privit ca un soi de cotitură pentru scriitura Laviniei Branişte, produsă datorită vârstei protagonistei. Se citeşte la fel de uşor ca şi celelalte cărţi ale sale, în care personajul principal e cu 30-40 de ani mai tânăr, deşi scriitoarea a fost nevoită să adapteze ritmul. Mi se pare o confirmare a unei semnături pe care o urmăresc cu plăcere de ani buni, deşi cred că are un dram în plus de tristeţe. Cartea te lasă cu un gol în stomac, mai ales dacă o citeşti ca emigrant.
Lavinia Branişte, „Camping”, Editura Polirom, anul publicării: 2025, nr. pagini: 248
Cumpără cartea:
Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Kevin Schmid / Unsplash
scrie un comentariu